VTG logo
  • Results: 0

Munții Bucegi

Sinaia - Cabana Piatra Arsă (prin Poiana Stânii)

pe scurt

raportează o problemă
Orice sugestie de îmbunătățire a conținutului sau corectare a erorilor este binevenită. Mulțumim!
Atenție nu esti logat!

track numberT23. Sinaia - Cabana Piatra Arsă (prin Poiana Stânii)

Traseul pornește din șoseaua către Cota 1400, aproximativ în dreptul primului viraj în ac de păr. Traversăm apoi pârâul Sfânta Ana și apoi Peleșul. În scurt timp întâlnim poteca ce vine de la Castelul Peleș, numită și Poteca Regală. La capătul unor serpentine intrăm în Poiana stânii 1265 m Poiana stânii o suprafață aproximativă orizontală dezvoltată pe un pitic de calcar prezintă și o serie de forme specifice astfel pe pereții calcaroși se dezvoltă lapiezuri pe suprafața inainte de a par mici de presiuni de oline iar stâncile care domină Prahova iau aspectul coloanelor la aproximativ 5 minute se află stâncile Franz Iosef Unde a fost amenajată o platformă de un dat perspectiva asupra Prahovei este deosebită.


Drumul marcat spre Piatra Arsă urcă direct pe lângă gardul care împrejmuiește poiana. Este de reținut că acest sector străbate o zonă științifică a rezervației naturale Bucegi ceea ce obligă la păstrarea strictă a drumului marcat și la ocrotirea plantelor. În amonte poteca marcată depășește panta foarte accentuată peste 15 grade într-un zigzag amețitor printr-un pâlc de molidiș pentru ca să ajungă în Poiana pietrei Arsă. În dreapta se ridică abrupturile conglomeratice ale Pietrei Arse iar în stânga o pantă repede se pierde în pădurea de brazi a văii Peleșului. Distingem obârșiile seci ale Văilor Piatra Arsă și Babei. Este o zonă aridă cu toate că ploile sunt abundente, însă apa dispare fie prin scurgere rapidă pe pante fie prin infiltrarea. Brânele apar ca niște poteci care subliniază și mai bine linia zveltă a abrupturilor. Pe ele se dezvoltă flori viu colorate în cadrul cărora garofița deține supremația.


Drumul destul de greoi ne conduce pe versantul văii Pietrei Arse printr-o pădure deasă pentru ca apoi să iasă pe versantul dinspre Valea Peleșului. În zig-zag se trece pe pintenul Piatra Arsă Mică în bazinul Peleșului prin pâlcuri de larice, se iese apoi în pîlcurile de molidiș de pe versantul nordic al văii Piatra Arsă și se ajunge la bază unui alt abrupt Stânca lui Varsanufie 1650m. 


În zona alpină poteca traversează fața văii Peleșului, a Pietrei Arse și din nou a Peleșului, ajungând astfel sub abrupți Colții lui Nică. La Obârșia văii Peleșului poteca iese în Curmătura Pietrei Arse dominantă și ea de vârful cu același nume 2001 m, de unde apoi se coboară lent lăsând în dreapta Vârful Jepii Mari 2071 m și în stânga Vârful Călugărul. În drum spre cabana Piatra Arsă 1950 m depășim Obârșia văii Babei și coborând prin jnepeni unde întâlnim poteca marcată bandă galbenă, această potecă face legătura cu Vârful cu Dor și cu Caraiman și Babele din Sinaia. După aproximativ 3 ore jumate se ajunge la punctul terminus al acestei porți de pătrundere în Bucegi, Cabana Piatra Arsă. Returul pe același traseu se face în două ore jumătate.


Alex Petrescu
5 ani în urmă