Pod acoperit din lemn (pod grăniceresc în stil tirolez) peste râul Sălăuța
Construit: 1778
Refăcut: 1937
Podul de lemn acoperit din localitatea Coșbuc a fost construit în stil tirolez în anul 1778, după un proiect al unui inginer italian din Tirol, de către doi meșteri unguri din localitatea Nimigea, județul Bistrița-Năsăud, cu ajutorul cetățenilor din localitate. La ridicarea acestuia s-a folosit lemn de stejar adus din pădurile din zona localității Șintereag. Podul, conservat în stare naturală, este unicat în Transilvania.
Lemnul folosit la construcția podului a fost tăiat în luna februarie, deoarece în această perioadă arborii sunt lipsiți de vegetație. Prelucrarea lemnului a fost făcută doar cu barda (topor de tâmplărie); nu s-au folosit cuie de metal, ci doar cuie din lemn, iar îmbinările au fost realizate prin secționarea transversală în "tincuri" (coadă de rândunică) și împănarea lor.
Acest pod a fost construit în primul rând pentru deplasarea soldaților încartiruiți în localitatea Coșbuc, soldați grăniceri din Compania a X-a de grăniceri din Regimentul II Graniță, spre locurile de instrucție ce se aflau în zona "Podori" și "Dealul Călinii".
Construcția podului era necesară și pentru a deservi o mare parte din locuitorii comunei care își aveau locuințele pe malul stâng al râului Sălăuța. Până la momentul respectiv, aceștia foloseau pentru traversarea râului doar o punte improvizată aflată în zonă, iar pentru deplasarea cu bunuri și animale erau nevoiți să treacă prin apă.
În județul Bistrița-Năsăud au fost construite încă 14 poduri identice; dintre acestea, numai podul din localitatea Ilva Mare mai există, însă acesta este degradat și necirculabil, fiind aproape de prăbușire.
În anul 1937 s-au efectuat reparații la infrastructura podului, după ce aceasta a fost grav afectată de apele crescute din 1909. Pilele și culeele, construite inițial din lemn rășinos larice, foarte rezistent la acțiunea apei (folosit și la construcția morilor de apă), au fost înlocuite cu elemente din beton. Din 1937 și până astăzi, au fost înlocuite calea pe pod, acoperișul și pereții laterali, realizați din dranită (scânduri subțiri din lemn de brad). Ultimele reparații s-au efectuat în anul 2002. De-a lungul timpului, acest pod a fost martorul înfiripării unor momente idilice, fiind denumit și "podul iubirii". A fost folosit ca locație pentru nunți, botezuri și hore.
În trecut, pe acest pod se ținea o sărbătoare numită "sărbătoarea podarului". La acest eveniment, podarul închidea intrările cu lanțuri. În momentul în care feciorii satului, însoțiți de alai și muzicanți, voiau să treacă podul, găseau porțile închise. Aceștia trimiteau fetele din sat să negocieze cu podarul, iar feciorii trebuiau să-l cinstească. Podarul, la rândul său, îi cinstea pe muzicanți și începea jocul și voia bună, care țineau până la ore târzii din noapte. Ultima sărbătoare ținută pe pod a fost de festivalul Sânzienelor și a avut loc în anul 2004.
