Casa Andreas Beuchel

În evoluția arhitecturii civile a Bistriței medievale, așa-numita Casă Ion Zidaru deține un loc deosebit, marcând tranziția de la stilul gotic la cel renascentist. Situată pe parcela din colțul sud-estic al pieței centrale, despărțită de strada Lemnelor prin ulicioara Poștei, această clădire a fost de-a lungul timpului proprietatea unora dintre cele mai avute familii din oraș. Cercetările arheologice realizate în anii 1970, în contextul lucrărilor de restaurare, au arătat că terenul a fost ocupat încă din secolul al XIII-lea, când acolo funcționa o construcție de lemn destinată prelucrării pieilor, transformată ulterior într-un atelier de fierărie.

Clădirea din piatră a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea, într-o perioadă în care Bistrița cunoștea un amplu proces de urbanizare, mai ales în zona centrală, unde se construiau edificii spațioase, cu două niveluri, din piatră, adaptate cerințelor unui patriciat urban bogat și instruit. Casa se întindea pe un front de 13 metri și avea un plan în formă de L, cu demisol, parter, mezanin și etaj. La parter se aflau o sală mare cu boltă pe nervuri și o pivniță, accesibile dintr-un gang carosabil cu boltă semicilindrică. Mezaninul dispunea de încăperi doar deasupra pivniței, modificate semnificativ de-a lungul timpului, iar etajul avea o sală mare la fațadă, împărțită ulterior în două încăperi, completată de bucătărie și dormitoare situate în spatele palotei.

Faza gotică a construcției se păstrează atât în planul general, cât și în detalii precum profilul ancadramentelor și al nervurilor bolților de la parter. O restructurare majoră a casei a avut loc în jurul anului 1520, când proprietar a devenit Andreas Beuchel, care a refăcut în mare parte clădirea folosind pietre din oraș, așa cum arată un document al vremii. Provenit dintr-o familie înstărită din Bistrița, Beuchel a studiat la Universitatea din Cracovia, apoi a revenit în oraș unde a ocupat funcții importante: notar, jurat și de două ori jude. Destinul său a fost însă tragic, fiind condamnat pentru trădare și decapitat în aprilie 1531 în piața publică.

După execuția lui Beuchel, casa a revenit orașului și a fost vândută în 1533 lui Christian Pomarius pentru 500 de florini. Acesta, o personalitate importantă în viața locală, cel care a ordonat sistematizarea arhivei orașului și a sprijinit trecerea comunității la Reforma religioasă, a investit și el în modernizarea casei, cheltuind 60 de florini. Totuși, după un proces lung, moștenitorii lui Beuchel au recuperat proprietatea și au vândut-o în 1538 zidarului Ion Zidarul pentru 314 florini.

Ion Zidarul a intrat ulterior într-un conflict prelungit cu domnia Moldovei, din cauza unei biserici construite de el, care s-a prăbușit. Pentru a-și achita datoria către moldoveni, casa i-a fost confiscată și vândută lui Paul Budaker cu 260 de florini. Ion Zidarul a intentat un proces împotriva orașului pentru că permisese confiscarea proprietății sale, iar în 1556 instanța imperială i-a dat dreptul să-și răscumpere casa.

Modificările arhitecturale aduse de Andreas Beuchel au inclus o reorganizare a spațiilor, refacerea ancadramentelor de ferestre și uși, marcând trecerea spre stilul renascentist. Aceste elemente arhitecturale anunțau orientarea clară către noile forme artistice ale Renașterii. Christian Pomarius a continuat unele transformări, mai greu de delimitat astăzi, iar ulterior, în perioada în care a aparținut lui Johannes Murator, casa nu a suferit schimbări notabile care să se păstreze până în prezent.

În secolele următoare, construcția a trecut prin multiple modificări: prelungirea pasajului boltit, adăugarea unor corpuri spre curte, recompartimentări interioare și transformări evidente în timpul restaurărilor. În secolul al XIX-lea, au fost refăcute scările de acces și deschiderile de la etaj, iar în perioada interbelică s-au modificat ferestrele fațadei laterale. O parte din aspectul originar al casei a fost recuperat în timpul restaurării conduse de arhitecta Ana Maria Orășeanu între 1972 și 1976.

Fațada principală păstrează la parter o poartă carosabilă cu gang semicircular, cu muchii teșite, iar accesul în sala boltită se face printr-o ușă rectangulară, încadrată de două ferestre cu deschideri semicirculare de factură renascentistă. La etaj se păstrează trei ferestre cu ancadramente din piatră, împărțite în șase foi de câte două menouri și o traversă, cu profilatură de Renaștere. Între cele două ferestre din dreapta se află un balcon cu balustradă traforată, accesibil printr-o ușă cu lintel pe console. Cornisa profilată, acoperișul în trei ape cu țiglă solzi și alte detalii renascentiste completează imaginea unei clădiri cu o evoluție arhitecturală complexă, reflectând transformările succesive ale Bistriței medievale.

Sursa: www.bjbn.ro