Bulevardul Carol I, una dintre cele mai importante artere de circulație din Iași, găzduiește unele dintre cele mai notabile institute ale orașului și poate fi comparată cu o "Vastă inimă ce pulsează energie spirituală". Această stradă veche se integrează printre vechile străzi ale Iașilor, conectând centrul orașului cu zona de vii de pe Dealul Copoului, care, în trecut, se afla în afara limitelor orașului.
Din cele mai vechi timpuri, Iașii erau înconjurați de faimoase podgorii, iar cultura viței de vie era prezentă în zona Tătărași până în secolul al XVIII-lea, când era un sat. Pe coasta Galatei, îndreptându-se spre Bucium, Socola, Valea Adâncă și Copou, viile erau nesfârșite. În secolul al XVIII-lea, aceste locuri erau preferate pentru plimbări de către boierimea ieșeană, unii construindu-și case printre vii pentru recreere.
Cu trecerea timpului, începând cu secolul al XVII-lea, Copoul, datorită apropierea sa de oraș și accesibilitatea fără a traversa vreo apă, a devenit locul preferat pentru plimbări, fiind influențat de domnii din familia Ghica, care au construit foișoare și pavilioane în stil turcesc.
Alecu Russo, în jurul anului 1840, descria Copoul ca o "câmpie lungă cu iarbă arsă, pe care roțile boierești întipăresc urme numeroase seara" și îl numea "teatrul unde tânărul debutează în lume". Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Copoul a suferit transformări semnificative, cu construcții noi, inclusiv cele cu scopuri sociale și culturale, și amenajări edilitare, contribuind la crearea unei zone bine echipate și frumoase în oraș.
Legenda relatează că denumirea Copoului derivă de la un copoi, după ale cărui urme a mers Vasile Lupu, într-o ocazie în care, întors dintr-o confruntare, a fost obligat să pornească în căutarea soției sale, doamna Tudosca, care, temându-se de dușmani, se ascunsese într-un stejar secular.
Urmând traseul pe Dealul Copoului, se ajunge în fața Grădinii Publice de la Copou, o arie verde consacrată încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea. Parcul a fost amenajat în timpul domniei lui Mihail Sturza. În anul 1852, din cauza aglomerației din grădina existentă, care devenise prea mică pentru cei care veneau să se plimbe cu trăsurile, s-au creat două zone plantate pe o distanță de peste 0,5 km pe deal. Acestea aveau fiecare o lățime de 50 m și includeau ronduri și lărgiri pentru întoarcerea trăsurilor, precum și străzi amenajate pentru pietoni, printre flori și arbori.
Stilul peisagistic al grădinii îmbină două stiluri de parc: cel englez, cu un aspect sălbatic, și cel francez, cu un aspect îngrijit, rezultat al muncii omului. Meritul realizării îi revine arhitectului peisagist F. Rebhun.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, grădina a suferit daune semnificative. În prezent, aceasta a fost restaurată și îmbunătățită, rămânând un loc preferat de plimbare pentru locuitorii din Iași.
În centrul grădinii se găsește monumentul cunoscut sub numele de Obeliscul Leilor, reprezentat de o coloană de piatră cu patru muchii, plasată pe spatele a patru lei sculptați din piatră, aplecați pe labe, toți amplasați deasupra unui postament de marmură. Monumentul are o înălțime de peste 13 m și a fost realizat la inițiativa unor boieri ai fostului domn al Moldovei, Mihail Gr. Sturza, în timpul punerii în aplicare a Regulamentului Organic în 1832, prima constituție a Moldovei. Inaugurarea a avut loc la 8 noiembrie 1834, iar proiectul a fost elaborat de Gh. Asachi.
Monumentul este înconjurat de o serie de sculpturi reprezentând ilustre personalități, majoritatea amplasate de-a lungul celebrei "alei cu statui". Printre acestea se numără busturile lui Ion Creangă, sculptat de Dimitriu - Bârlad în 1932; Emanoil P. Bardasare, lucrare a lui I. Mateescu; Octav Băncilă, creată de I. Irimescu; I.L. Caragiale; Barbu Delavrancea, sculptat de I. Mateescu și finalizat în 1924; C. Negruzzi, realizat de I. Mateescu în 1924; Mihail Eminescu, sculptat de I. Mateescu și dezvelit în 1924; Veronica Micle, opera lui I. Irimescu; Iacob Negruzzi, realizat de sculptorul Sahagiu în 1943; Gheorghe Panaiteanu, sculptat de Dimitriu - Bârlad în 1932; Ciprian Porumbescu, lucrare a lui I. Bârleanu din 1957; Nicolae Tonitza, sculptat de V. Florea; N. Gane, realizat în 1943 de R.P. Hette.
Aceste sculpturi înconjoară și bradul de tei dedicat lui Eminescu, evocând "nopțile de blândă visare" ale marelui poet.
Teiul era copacul preferat al poetului și apare frecvent în opera sa.
Ca un tribut adus poetului, în fiecare an se organizează la Iași "sărbătoarea teiului". Cu acest prilej, flori sunt depuse la statuia lui Eminescu din fața bibliotecii. În mijlocul sunetelor de fanfară, pelerinajul se îndreaptă către tei, unde au loc recitări de poezie eminesciană și spectacole, cu participarea unor personalități naționale și internaționale.
Festivitatea se încheie cu balul teiului, devenit un adevărat eveniment popular.
În trecut, cele mai impresionante festivități din Iași aveau loc tot la Copou. Cu ocazia unor sărbători, un comitet de femei ornamenta parcul cu lampioane, monta chioșcuri și organiza jocuri de artificii. În alei, flori și țigări erau vândute în coșuri aranjate cu grijă.
În chioșcuri răsuna muzica, iar la intrarea în parc, doi personaje mascate invitau trecătorii să intre în grădină.
În fața grădinii Copoului se găsește statuia cavaleristului în atac, realizată în bronz de sculptorul Dimitriu-Bârlad și ridicată cu contribuția ofițerilor și a altor eroi din Divizia a II-a Cavalerie, luptători în războiul din 1916-1918, pentru întregirea unității statului român.
Sursa: Municipiul Iași și împrejurimi (Ministerul Turismului, 1980)
