Până în 1781, românii din Șcheii Brașovului aveau o singură biserică, Biserica Sfântul Nicolae. După numeroase cereri, aceștia au primit aprobarea de a construi o a doua biserică în 1812. Construcția bisericii din piatră a început în 1824 și a fost finalizată în 1831.
După finalizarea construcției bisericii, preotul Voinea Pitiș a plasat în vârful turnului un pergament înmuiat în ulei, conținând însemnări ce cuprind informații valoroase despre istoria Brașovului.
Biserica a fost construită în stil gotic, are o lungime de 35 de metri, o lățime de 11,5 metri și o înălțime de 32 de metri. În 1857, arhitectul Ștefan Emilian a realizat planul de amenajare a incintei bisericii, iar ceasornicarul Alexandru Râșnoveanu a realizat ceasul din turnul bisericii.
Pictura bisericii a fost realizată de pictorii Mişu Popp și Constantin Lecca. Pictura murală din altar este atribuită lui Costantin Lecca, iar restul picturii este atribuită lui Mişu Popp. Pictura a fost restaurată în anii 2001-2003 de pictorul restaurator Nicolae Sava.
În apropierea bisericii se află cimitirul „Grădina lui Țimăn”. În acest cimitir sunt înmormântați numeroși oameni de vază din Șcheii Brașovului, printre care preotul Bonifatie Pitiș, Nicolae Chicomban, Ioan Vătășan, profesorii I.C. Panțu, Gheorghe Prejmerean, Ion Dariu, botanistul Dumitru Lupan, filologul Constantin Lacea, Vasile Greceanu (ginerele lui Andrei Mureșianu) și muzicianul Tudor Ciortea. Până în 1883, în acest cimitir au fost înmormântate și osemintele poetului Andrei Mureșianu, care au fost ulterior strămutate în Groaveri, la Biserica Sfântul Parascheva.
La 20 de ani de la moartea lui Andrei Mureșanu, românii din Brașov au ridicat un monument funerar în cimitirul Groaveri. Monumentul conține următoarea inscripție: Laureatului poet Andrei Mureșanu 1816-1863. Românii brașoveni 1883. Monumentul mai conține o inscripție Aici odihnește Suzana Andrei Mureșianu, inițiatoarea și prima președintă a Reuniunii femeilor române pentru ajutorarea văduvelor sărace din Brașov și Săcele.
În cimitirul bisericii se află un mausoleu al eroilor, conceput în formă circulară, cu un vultur pe turla acoperișului și care conține osemintele a aproximativ 200 de soldați. Pe frontispiciul monumentului este înscris textul Mausoleul eroilor din primul război mondial pentru eliberarea țării
Sursa: protopopiatul-brasov.ro