Acest lăcaş a fost ctitorit în 1492 de Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în stilul specific bisericilor orăşeneşti. După 1564, când laşi a devenit capitala Moldovei, domnitorii erau unşi aici. Bisericii i s-a adăugat un turn-clopotniță, iar după 1700, încă două altare: unul închinat Sf. Arh. Ştefan, iar celălalt Sfintei Mari Mucenițe Varvara, locul acestora fiind marcat simbolic prin cele două cruci din piatră din dreptul pronaosului. Slujba s-a ținut simultan în trei limbi: greacă, slavonǎ, română.
În scopul restaurării, arhitectul francez André Lecomte de Nouy a demolat întreaga clădire şi a reconstruit doar biserica originală, în perioada 1884-1904.
Pictura neoclasică cu viaţa Sfântului Nicolae, tablourile votive ale ctitorului şi ale familiei regale, catapeteasma aurită şi cântecul bizantin al corului bisericesc oferă o experiență deosebită.
Text preluat din panoul de prezentare
Pe partea estică a pieței se găsește biserica Sf. Nicolae Domnesc, cea mai veche structură istorică din Iași, conservată sub forma unei reproduceri aproape identice. Inițial construită de Ștefan cel Mare, edificiul a fost ridicat între 1 iunie 1491 și 10 august 1492.
Cu modificări semnificative în decursul timpului, clădirea a fost reconstruită integral la sfârșitul secolului trecut, încercând să refacă arhitectura originală a monumentului. Fiind considerată o replică aproape exactă a construcției inițiale, biserica oferă informații despre arhitectura din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.
Biserica Sf. Nicolae Domnesc este inclusă în categoria bisericilor de oraș. Situată în proximitatea curții domnești, la fel ca bisericile din Hârlău, Vaslui sau Piatra Neamț, această biserică era adesea folosită pentru ceremoniile de curte, la care participa și populația orașului. În această biserică au fost încoronați domnitorii Moldovei, începând cu Alexandru Lăpușneanu și mai devreme, Dabija Vodă.
Sub conducerea lui Antonie Ruset în 1676, s-a inițiat o primă restaurare a monumentului, iar Gheorghe Duca a continuat această lucrare în 1678. În secolul al XVIII-lea, biserica a suferit modificări radicale prin adăugarea a două încăperi, prevăzute cu abside, amplasate la stânga și la dreapta sa.
De-a lungul timpului, monumentul a fost afectat de mai multe incendii, necesitând repetate operațiuni de reparare. În anul 1888, s-a pus problema restaurării sale, iar responsabilitatea acestei sarcini a fost încredințată arhitectului restaurator francez A. Lecomte de Nouy.
În procesul de restaurare, s-au confruntat două perspective. Una dintre abordări a promovat principiul restaurării istorice, susținând păstrarea istoriei monumentului și a adăugirilor semnificative care reflectau diferitele etape ale existenței sale, chiar dacă acestea alterau imaginea inițială a bisericii. M. Kogălniceanu a sprijinit această perspectivă, insistând asupra conservării altarului adăugat, argumentând că această imagine a devenit familiară poporului și, astfel, trebuie să fie apreciată.
Cu toate acestea, restauratorul a adoptat o abordare diferită, demolând nu doar adăugirile făcute de-a lungul secolelor, ci și nucleul inițial al edificiului. El a reconstruit monumentul conform propriei sale imaginații despre forma sa originală. Deși lucrările desfășurate între 1888 și 1904 s-au remarcat prin precizia construcției și finisajului, au condus la pierderea valorii istorice și arheologice a monumentului, care ar fi fost păstrată prin conservarea materialelor și a părților autentice ale construcției.
Structura bisericii este trilobată și include încăperile tradiționale: pronaos, naos și altar, însoțit de o proscomidie și un diaconicon.
Inițial, pictura interioară a bisericii a fost realizată, dar, din nefericire, restauratorul a eliminat vechea pictură, înlocuind-o cu una inadecvată atât prin caracterul său somptuos, cât și prin faptul că îngreunează percepția formelor arhitecturale.
Bucăți din pictura originală, executată în timpul domniilor lui Antonie Ruset, Gheorghe Duca și Ioan Mavrocordat, pot fi văzute în "Sala gotică" de la biserica Trei Ierarhi și la vechiul Mitropolie.
Noile picturi au fost create de Boris Bernard, Emile Mempiot și P. Mauretal.
Conturul bisericii este caracterizat de o creștere dinamică și treptată, tranziția de la trunchiul masiv la turla înaltă făcându-se în mod progresiv, prin intermediul celor două baze.
La exterior, edificiul prezintă în partea superioară o serie de nișe etajate. În cadrul acestora, în arcurile nișelor, sunt pictate 282 de figuri în frescă, alături de discuri smălțuite policrome, dispuse în frize sau continuând arhitectura, ocnițe, embleme diverse și ancadramente în stil gotic la ferestre. În ansamblu, conferă un aspect de subțirime și simplitate, evidențiind în același timp o combinație armonioasă a elementelor decorative: cărămidă aparentă, teracotă, și culorile frescelor. Strălucirea policromiei care domină exteriorul bisericii contrastează cu interiorul său, caracterizat de o colorație severă în tonuri de albastru.
În timpul domniei lui Antonie Ruset (1676-1678), s-a construit un zid de incintă în jurul bisericii Sf. Nicolae Domnesc. Pe lângă zidul de incintă s-au edificat diverse clădiri, printre care se numără o casă metropolitană și casa lui Dosoftei, aceasta din urmă fiind încă în picioare în prezent. Doar o bucată a zidului de incintă mai persistă astăzi, situată între biserică și Palatul Culturii, fiind parțial încorporată în construcțiile mai recente.
La data de 2 octombrie 1904, a avut loc ceremonia de inaugurare a noii biserici. Cu acest prilej, în altar, pe masa pictată, a fost plasată o cutie de argint în care s-a depus actul de înființare. La eveniment au participat membri ai familiei domnitoare, precum și reprezentanți speciali ai lui Franz Joseph, împărat al Austriei și rege al Ungariei, și ai împăratului Nicolae al Rusiei, alături de importante personalități ale vremii, printre care Spiru Haret, Petru Poni, N. Gane etc.
Inaugurarea acestui monument a coincis temporal cu celebrarea bisericii Trei Ierarhi și cu marcarea centenarului seminarului Veniamin Costache.
Sursa: Municipiul Iași și împrejurimi (Ministerul Turismului, 1980)
Sursa: www.facebook.com
