Casa Mircea Cancicov, azi sediu P.N.L.

O altă personalitate importantă născută în județul Bacău este prozatoarea Georgeta Mircea Cancicov, venită pe lume la data de 29 mai 1899, în satul Poieni, comuna Godinești, astăzi parte a comunei Parincea, județul Bacău. Aceasta s-a stins din viață pe 16 aprilie 1984, la București.

Scriitoarea s-a născut într-o familie de boieri, fiind fiica lui Petru Jurgea Negrilești și a Elenei, născută Crăiescu. A fost primul copil dintre cele patru fiice ale familiei și a primit la naștere prenumele Maria, dar și pe cel de Georgeta, folosit la botez. Mama sa, Elena, a fost crescută de unchiul său, Gheorghe Racoviță, tatăl cunoscutului savant Emil Racoviță (1868–1947). Pe linie paternă, bunicul său a fost poetul moldovean Costache Conachi (1777–1849).

În perioada 1900–1905, familia se mărește cu alte trei fete: Pierette (cunoscută și ca Petruța), Paulette Eufrosina (Paulina) și Jeanette (Ioana). După nașterea celei mai mici dintre surori, căsnicia părinților se destramă. Tatăl se recăsătorește, iar mama se retrage la conacul de la Poeni, alegând să nu se mai căsătorească niciodată.

Deși în urma divorțului fetele ar fi trebuit să se împartă între părinți — două la tată și două la mamă —, în baza unei înțelegeri amiabile, toate patru rămân împreună, crescute de Elena Crăiescu. Tutore legal devine Emil Racoviță, văr și fost logodnic al Elenei. Aceasta, o pianistă de renume, petrecea toamnele la Paris și revenea primăvara pe moșia de la Poeni.

Astfel, cele patru surori urmează cursurile liceului-internat Victor Duruy din Paris, aflat în incinta Mânăstirii Sacré-Cœur, condus de o directoare apropiată de Poincaré. La doar cinci ani, Georgeta îl întâlnește la Paris pe George Enescu.

Vacanțele și le petrece în țară, la Poeni, împreună cu mama și surorile sale, dar și alături de oaspeți de seamă, printre care George Enescu, pictorul Tonitza sau Emil Racoviță. Frecventa conacul lui Enescu de la Tescani, proprietatea paternă de la Gioseni, castelul de la Fântânele, Hemeiuși al Sophiei de Wied — o prietenă apropiată, al cărei soț avea să devină rege al Albaniei —, ori reședința mamei sale din Bacău.

În anul 1916, Georgeta pleacă la Paris, trecând prin Odessa, alături de Misiunea Franceză din România. Nu își finalizează studiile muzicale, traversează o primă căsnicie eșuată, iar în 1926 se recăsătorește la Poeni cu Mircea Cancicov. Acesta era un magistrat de excepție, profesor universitar la Facultatea de Drept din București, politician liberal de marcă, deputat și ministru de finanțe în guvernele conduse de Tătărescu și Antonescu. Născut la Bacău în 1884, Cancicov fusese coleg de liceu cu poetul George Bacovia și studiase Dreptul la București, apoi la Sorbona. Georgeta începe să scrie literatură grație îndemnului soțului ei.

Între 1928 și 1935, călătorește în Anglia, unde are ocazia să cunoască în detaliu viața și tradițiile britanice, pe care le evocă în romanul „Cliffside”, rămas nepublicat.

În 1936, revenită în țară, la Bacău, îl primește în vizită pe scriitorul Liviu Rebreanu, căruia îi arată câteva dintre lucrările sale. Acesta consideră că ele merită să fie publicate.

Georgeta Mircea Cancicov a început să scrie la îndemnul soțului său și a debutat în publicistică la sfatul lui Liviu Rebreanu, așa cum mărturisea într-un interviu acordat revistei „Luceafărul” din 20 septembrie 1975. Debutul său literar s-a produs în anul 1936, cu placheta *Un vis*, un poem în proză dedicat Sophiei de Schönburg–Waldenburg, prietenă apropiată, căsătorită cu Prințul Wilhelm de Wied, suveran al Albaniei. Ilustrațiile au fost realizate de sora sa, Jeanette (Ioana) Jurgea, care devenise pictoriță și care a semnat ulterior ilustrațiile altor scrieri ale Georgetei Mircea Cancicov, dar și ediții din operele lui Ion Creangă, Petre Ispirescu sau Henrik Ibsen.

Casa paternă a scriitoarei, aflată în proprietatea lui Petru Jurgea, a fost distrusă de țărani în timpul evenimentelor similare celor descrise în *Răscoala* lui Rebreanu. Întreaga avere a familiei a fost naționalizată, iar pe 5 octombrie 1946, soțul scriitoarei a fost arestat, acuzat de crimă de război. Mircea Cancicov a trecut prin temnițele grele de la Aiud și Râmnicu Sărat, unde avea să moară în 1959.

Rămasă văduvă și confruntându-se cu mari greutăți materiale, Georgeta Mircea Cancicov se mută la București, unde va locui într-un apartament modest până la sfârșitul vieții. A decedat la vârsta de 85 de ani, pe 16 aprilie 1984. Inițial a fost înmormântată într-un cimitir din Cartierul Berceni, iar în anul 2000 a fost reînhumată la Cimitirul Bellu din București.

Printre volumele publicate de Georgeta Mircea Cancicov se numără:

- *Un vis*, poem în proză, ediție bibliofilă, Editura Cartea Românească, București, 1936;

- *Din viața satului meu*, roman, Editura Adevărul, București, 1938, cu o a doua ediție apărută în același an;

- *Dealul Perjilor*, povestiri, Editura Naționala-Ciornei, București, 1939;

- *Cântare timpului*, poeme în proză, Editura Librăriei Socec&CO, București, 1940;

- *Pustiuri*, povestiri, Editura Prometeu, București, 1942, reeditat de Editura pentru Literatură, București, în 1969;

- *Amurg*, roman, Editura pentru Literatură, București, 1967;

- *Călătorul*, povestiri, Editura Cartea Românească, București, 1971;

- *Moldovenii*, romane, Editura Minerva, București, 1972;

- *Îndrăgostitele*, povestiri, Editura Minerva, București, 1975;

- *Povestiri*, Editura Cartea Românească, București, 1979;

- *Din viața văilor*, nuvele și povestiri, Editura Cartea Românească, București, 1984.

Sursa: www.facebook.com