Aflat în partea de sud-vest a municipiului Sfântu Gheorghe, la aproximativ 500 de metri de zona centrală, Colegiul Național „Mihai Viteazul” își desfășoară activitatea într-una dintre cele mai frumoase și reprezentative clădiri ale orașului. Imaginea acestei construcții este frecvent inclusă în albume, calendare și pliante realizate de Primăria orașului, fiind considerată un simbol local.
Clădirea veche a școlii a fost ridicată între anii 1908 și 1910, pe locul unei foste fabrici de bere care fusese demolată, având ca destinație inițială învățământul pedagogic. De-a lungul timpului, complexului școlar i s-au adăugat mai multe construcții auxiliare, printre care un internat, o sală de festivități, o sală de sport, o cantină, un atelier și biblioteca unității de învățământ.
Instituția noastră păstrează vie tradiția învățământului pedagogic din perioada interbelică, dar și pe cea a învățământului secundar și liceal din perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial. La data de 20 octombrie 1918 au fost inaugurate cursurile Școlii Normale de Învățătoare „Regina Maria”. Rolul acestei școli a fost clar definit în documentele de epocă și în presa vremii, scopul principal fiind promovarea limbii, istoriei și culturii românești, precum și pregătirea complexă a viitorilor învățători. Din dorința de a conserva memoria acelei perioade, a fost considerat important să se publice anuarul Școlii Normale de Învățătoare „Regina Maria” din anul școlar 1923-1924, alături de fotografii ale promoției din 1933-1934.
De-a lungul deceniilor, denumirea instituției a cunoscut mai multe schimbări, în funcție de contextul social și politic al vremii și de orientările sistemului de învățământ stabilite de autorități. Astfel, după cel de-Al Doilea Război Mondial, școala a funcționat sub diverse titulaturi: Școala Medie Nr. 2, Liceul Nr. 2, Liceul Real-Umanist, Liceul de Filologie-Istorie, Liceul Industrial Nr. 2, iar ulterior Liceul „Mihai Viteazul”. Începând cu data de 13 noiembrie 2001, instituția poartă denumirea de Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
În prezent, unitatea de învățământ reprezintă singurul liceu teoretic cu limba de predare română din municipiul Sfântu Gheorghe.
Structura actuală a școlii cuprinde trei niveluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal. Prezența acestor cicluri permite asigurarea unei continuități educaționale, stabilind legături firești între etapele de dezvoltare ale elevilor și acumulările culturale specifice fiecărui nivel.
Sursa: www.colegiulmihaiviteazul.ro
4 out of 5 stars
bazate pe 0 comentarii
Dacă ați vizitat acest loc împărtășiți câteva impresii
scrie comentariu