Schitul „Sfânta Treime” este amplasat în comuna Tanacu, pe „Dealul Viei”, într-un cadru natural pitoresc, aproape de satul Benești, în partea de nord-est a municipiului Vaslui.
Deși mănăstirea de la Tanacu este de dată recentă, memoria colectivă păstrează amintirea unui schit în această zonă, care a influențat viața spirituală locală, dar despre care nu există informații concrete.
Schitul a fost întemeiat în anul 1999, cu binecuvântarea Episcopului Ioachim Mareș al Hușilor, având o comunitate de monahi. Fondatorii lăcașului de cult au fost soții Gheorghe și Doina Anton-Georgescu, iar terenul a fost oferit de Consiliul Local al Comunei Tanacu.
Construcția paraclisului cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” a început la 1 august 2000 și a fost finalizată în mai puțin de o lună. Tot atunci a fost sfințit locul pentru biserica de zid, în formă de cruce, cu pridvor închis, având hramul „Sfânta Treime”.
Un nou corp de clădire, destinat chiliilor obștii, un paraclis - cu hramul Sfinților Gheorghe, Procopie și Artemie, și o nouă trapeză, au început să prindă formă, lucrările fiind aproape finalizate.
După ce a găzduit temporar o comunitate de maici, începând cu anul 2011, schitul a redevenit de călugări, aparținând de Mănăstirea Bujoreni, cu egumenul ieromonah Metodie Bălănescu.
Cei nouă monahi care locuiesc aici îmbină rugăciunea cu munca, străduindu-se să mențină atmosfera spirituală specifică vechii vetre monahale, despre care se spune că a existat în acest loc.
Sursa: episcopiahusilor.ro