Biserica Sf. Nicolae

Spațiul și timpul în cadrul liturgic, odată ce se detașează de utilizările lumești, dobândesc o semnificație sacră, fiind marcate de „cheros”, timpul divin, chiar dacă rămân în continuare supuse „cronosului”, adică măsurării umane a timpului – zile, ani și diviziunile lor. Gesturile și acțiunile realizate în acest cadru de către preoți și credincioși, deși au loc pe pământ, au puterea de a pătrunde în ceruri, deschizând porțile Raiului și oferind celor care participă posibilitatea de a se reface sufletește, de a se desăvârși și de a comunica cu Dumnezeu prin mijlocirea sfinților și a preoților, în comuniune cu Duhul Sfânt.

Biserica având hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost ridicată între anii 1929 și 1936 de către preotul Gheorghe Cerbu, împreună cu enoriașii români din Miercurea Ciuc. Aceștia au fost sprijiniți și călăuziți de Mitropolitul Ardealului de atunci, Nicolae Bălan, care a și sfințit biserica în data de 8 noiembrie 1936.

Arhitectura acestui locaș de cult este inspirată din stilul bizantin. Planul este trilobat, biserica are trei turle, fațadele sunt marcate de un brâu împletit, iar în interior se regăsesc cupole. Pictura interioară, precum și iconostasul, au fost realizate în anul 1936 de pictorul Gheorghe Belizarie din Pitești, fratele celebrului artist Dimitrie Belizarie.

Odată cu înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei în anul 1994, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a devenit catedrală episcopală. Acest eveniment a fost legat de instalarea primului ierarh al noii eparhii, Preasfințitul Ioan Selejan.

Una dintre consecințele importante ale Marii Uniri din 1918 a fost hotărârea de a construi un lăcaș de cult pentru comunitatea ortodoxă română. Astfel, în martie 1920, preotul Gheorghe Cerbu a format un comitet de inițiativă pentru redactarea unui memoriu care să reflecte aspirațiile spirituale ale credincioșilor și clerului privind edificarea unui loc potrivit pentru desfășurarea slujbelor religioase.

Sursele documentare ale epocii arată că donațiile colectate pentru acest proiect atingeau suma de 500.000 de lei, la care s-au adăugat contribuții din partea autorităților, a altor parohii și a comunităților ortodoxe din țară.

Construcția propriu-zisă s-a desfășurat între anii 1929 și 1936. Inscripția aflată la intrarea în biserică consemnează pentru posteritate că biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost construită în acești ani de către credincioșii ortodocși români din Miercurea Ciuc, sub îndrumarea Mitropolitului Nicolae Bălan, care a sfințit-o la 8 noiembrie 1936.

În interiorul bisericii se află vase liturgice donate de Miron Cristea, primul Patriarh al României. Publicația „Ținuturi secuizate”, în numărul său din 15 noiembrie 1936, nota că sfințirea bisericii s-a desfășurat cu mare solemnitate, în prezența Mitropolitului Nicolae Bălan.

În anul 1940, după cedarea Ardealului de Nord, preotul Boian a consemnat că biserica a fost profanată: patrimoniul religios – inclusiv cărți și icoane – a fost distrus, unele fiind străpunse cu baioneta, iar zidurile și picturile exterioare au suferit daune.

O mărturie din 1946, notată pe coperta unei Sfinte Evanghelii donate catedralei, reflectă recunoștința credincioșilor întorși în Ardeal după război. Aceștia și-au exprimat emoția și credința reînnoită, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru eliberare și pentru că au putut să se întoarcă în sfârșit în biserica părăsită în 1940, acum redescoperită în 1946, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ale cărui urmări încă se simțeau în lume și în lăcașele de cult.

În prezent, Biserica dedicată Sfântului Ierarh Nicolae funcționează după rânduiala mănăstirească. Aici se săvârșesc zilnic slujbe – dimineața Utrenia și Sfânta Liturghie, iar seara Vecernia, urmată de Pavecerniță sau Slujba Acatistului.

Sursa: episcopiacvhr.ro