Datorită importanței sale, Radu cel Mare (1496-1506) a restrucurat episcopia, pe care Antim, episcopul Severinului, o mutase în Râmnic la sfârșitul secolului al XIV-lea, "într-o biserică ce aparține orașului".
Orașul avea o curte fortificată cu ziduri, ale căror ruine se pot observa și astăzi în centrul orașului, în grădina publică, unde domnitorul Pătrașcu cel Bun (1554-1557) și-a avut reședința.
În timpul războiului ruso-turc din 1716, a fost stabilit un cartier de operații aici, iar unele clădiri au fost fortificate. În timpul războaielor turco-austriece (1738-1788), Vâlcea a fost distrus aproape în întregime. În secolul al XIX-lea, orașul era recunoscut doar pentru livezile de pruni și câteva manufacturi. În 1788, Râmnicu IX-lea devenea celebru pentru produsele derivate, inclusiv vestita țuică de Vâlcea.
Locuitorii vechi ai Vâlcii, oameni iuți, dârzi și nesupuși, au participat activ la luptele sociale, inclusiv mulți panduri ai lui Tudor Vladimirescu. În 1848, lângă Râmnic, la Râureni, a fost stabilită tabăra condusă de generalul Magheru, iar locuitorii orașului au susținut cu entuziasm lupta pentru Unire, manifestându-se în grădina Zăvoi. În timpul marii răscoale din 1907, sătenii din împrejurimi s-au opus orânduirii.
Complexul arhitectonic de la Episcopia Râmnicului se găsește în partea nordică a orașului, la intrarea dinspre Călimănești, ocupând o poziție admirabilă. Inima complexului o constituie Catedrala Episcopiei, fondată inițial la sfârșitul secolului al XVI-lea de către episcopul Mihail. După un incendiu în 1837, episcopul Climent a reconstruit-o între 1746-1748, iar după un alt incendiu în aprilie 1847, a fost refăcută între 1850 și 1856, fiind pictată de Gheorghe Tattarescu.
Paraclisul, construit în 1751 în timpul domnitorului Grigore Ghica, adăpostește picturi originale de o valoare artistică deosebită. Catapeteasma, sculptată în lemn în stil brâncovenesc, după modelul celei de la biserica mănăstirii Hurez, se află deasupra clădirii în care se păstrează arhiva episcopiei. Biserica bolniței a fost construită și pictată în 1744.
Sursa: București-Sibiu (Ministerul Turismului, 1977)
//
Întru mărirea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt s-a clădit din temelie această sfântă biserică numită din vechime Arhiepiscopie a Râmnicului Noului Severin, de iubitorul de Dumnezeu episcop al acestei parohii D.D. Calinic Cernicanul pentru cinstea Sfântului Ierarh Nicolae de la Mira Lichiei, în care acest loc și de a fost mai înainte biserică clădită de arhiepiscopul Eftimie al Severinului și Mihail Episcopul, dar la anul 1735, în vremea războiului, turcii cu nemții arzând-o s-a făcut a doua oară de părintele Climent Episcopul, apoi de atunci și până la anul 1847, stricându-se de vechime precum și de focul întâmplat în anul acela prin mai multe orașe cum și între acestea mistuind atât o parte din oraș cum și această episcopie cu toate împrejmuirile ei și bolniță au rămas numai niște ziduri ruinate până la anul 1850 când după alegerea făcută de obștescul divan a țării suindu-se pe scaunul episcopal Preasfinția sa Calinic și văzând cu părere de rău derăpănarea lor nu după mult timp a pus în lucrare mai întâi facerea caselor arhierești neavând loc de locuințe apoi împins de dragoste și zel religios au început această sfântă biserică precum se arată din temelie și a împodobit-o cu zugrăveli odoare și altele care se vede prefăcând încă și seminarului precum asemenea au mai călărit iarăși din nou casele de lângă bolnița pentru școala candidaților de preoție și altele care se văd împrejur toate acestea luând săvârșire în zilele binecredinciosului domn stăpânitor al țării, Barbu Dimitrie Știrbei Vodă în anul 1856 noiembrie 3.
Text preluat din pisanie
Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro
