Între monumentele de arhitectură bisericească ce pot fi văzute astăzi în Suceava, punând în lumină fie etape din istoria arhitecturii moldoveneşti, unice în arhitectura mondială, fie aspecte din viața acestui colț de țară, Biserica Sf. Gheorghe - Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou se impune prin măreție și monumentalitate, prin trăsăturile sale gândite şi transpuse în realitate de meşteri moldoveni. Pisania slavonă, aşezată deasupra uşii de intrare în pridvor arată că zidirea bisericii Sf. Gheorghe a fost începută de voievodul Bogdan al III-lea în 1514 şi terminată de fiul acestuia Ștefăniță Vodă în 1522.
Biserica avea să servească drept catedrală mitropolitană a Moldovei, întrucât vechea catedrală mitropolitană, Biserica Mirăuți, se dovedea a fi neîncăpătoare pentru creştini. Biserica Sf. Gheorghe este înconjurată de 8 contraforturi: 4 încadrează absidele laterale, două sprijină arcul median al pereților pronaosului şi două sunt amplasate la colțurile exonartexului, un picior de contrafort a fost amplasat în axul absidei altarului. Deasupra naosului bisericii se înalță pe două baze stelate suprapuse o frumoasă turlă octogonală încadrată de patru contraforturi, având între elementele arhitecturale decorative ale turlei ocnițe şi, pentru ultima dată în istoria arhitecturii moldoveneşti, discuri smălțuite cu buton la mijloc, diferit colorate.
Micul pridvor prin care se face intrarea în biserică este zidit prin osârdia mitropolitului Veniamin Costachi în 1837. Din pridvorul propriu-zis se trece în pronaos printr-un portal în care se disting torurile încheiate în arc frânt. Bolta pronaosului prezintă două calote despărțite printr-un arc median.
Zidul despărțitor dintre pronaos și naos a fost înlăturat la sfârşitul secolului al XVIII-lea astfel încât, privirea se oprește asupra iconostasului dincolo de care continuă absida altarului, asemănătoare în mare parte absidelor laterale ale naosului.
Dacă din punct de vedere arhitectonic, Biserica Sf. Gheorghe face legătura între cele două mari epoci - cea a lui Ștefan cel Mare şi cea a lui Petru Rareş - din punct de vedere pictural biserica aparține epocii celui din urmă.
În pridvor şi în pronaos sunt zugrăviți sfinții prăznuiți Sinaxarul precum şi diferite momente din istoria vieții religioase creștine, respectiv cele 7 Sinoade ecumenice. În cupola turlei naosului este reprezentat Pantocratorul iar în registrul inferior al turlei este zugrăvită Liturghia divină aflându-ne astfel în fața unei contribuții româneşti la patrimoniul iconografiei Orientului ortodox.
În conca absidei de nord este reprezentată Răstignirea, una dintre cele mai izbutite realizări iconografice, iar în conca absidei de sud este zugrăvită Pogorârea Sf. Duh. Aproape de iconostasul ce aparține stilului baroc moldovenesc, în partea dreaptă, pe peretele de sud, sub fereastra deschisă la sfârşitul secolului al XVIII-lea se află o frescă interesantă, ce prezintă familia voievodală a Movileștilor înconjurînd racla cu Moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Dintre scenele care îmbracă în exterior biserica Sf. Gheorghe, se remarcă Judecata de Apoi pe peretele de vest al bisericii, Asediul Constantinopolului, Acatistul Maicii Domnului, Parabola Fiului Risipitor, Arborele lui Jeseu, Mucenicia Sf. Ioan cel Nou pe peretele de sud, imagini puse în valoare prin acțiunile de restaurare conservare efectuate între anii 1983-1985.
Complexul de arhitectură medievală al fostei catedrale mitropolitane cuprinde alături de biserica propriu-zisă Turnul clopotniță, zidit în 1589 prin grija domnitorului Petru Șchiopul; Eclesiarnița zidită între 1626 - 1629 prin osârdia mitropolitului Anastasie Crimca, unde avea să funcționeze un secol mai târziu prima şcoală catehetică clericală din Suceava, Corpurile de chilii - construite în vremea mitropolitului lacob Putneanul, Stăreția-construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, astăzi reședința arhiepiscopală și Paraclisul Sf. Ioan cel Nou construit la sfârşitul secolului XX.
Din secolul al XVI-ea până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea Biserica Sf. Gheorghe a fost sediul Mitropoliei Moldovei, pentru ca apoi să fie mutat la lași unde între timp se stabilise definitiv capitala Moldovei. Mănăstirea care funcționează şi astăzi în jurul Bisericii Sf. Gheorghe s-a înființat după 1783. În anul 1866 a fost declarată filială a Mănăstirii Dragomirna până în 1904 când redevine mănăstire de sine stătătoare.
Biserica Sf. Gheorghe, în forma sa actuală, se impune vizitatorilor ca un monument complex, edificator pentru originalitatea și continua înnoire a arhitecturii religioase din Moldova secolului al XVI- lea. În același timp, Biserica Sf. Gheorghe Suceava s-a integrat în peisajul urbanistic al Sucevei, participând la completarea imaginii fostei capitale a Moldovei.
În Biserica Sf. Gheorghe, sub un baldachin din piatră anume construit în 1910, se află Racla cu Moaştele Sf. Ioan cel Nou.
Viaţa Sf. Ioan cel Nou este învăluită în obișnuitul miraculos hagiografic. loan, negustor din Trapezunt, nevoind să-și părăsească credința în Hristos, ajunge prin trădarea unui căpitan de corabie de credință latinească un genovez sau poate un venețian la judecata aducătoare de moarte în jurul anului 1330 în Cetatea Albă de la gurile Nistrului. Bătut cu toiege, aruncat în lanțuri în închisoare, scos de acolo, a fost legat de coada unui cal și târât astfel până ce un necredincios i-a tăiat capul.
Auzind de minunile ce se săvârșesc în Cetatea Albă în jurul Moaștelor Sf. Ioan cel Nou, voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432) hotărăşte aducerea cinstitelor moaște la Suceava în doi ani de la domnie și le va depune în vechea catedrală Mirăuți de unde vor fi mutate în 1589 în actuala biserică Sf. Gheorghe.
În 1686, în urma unei invazii polone condusă de loan Sobieschi, Moaștele Sf. Ioan cel Nou sunt duse la Zolkiew în Polonia unde vor sta până în anul 1783 când vor fi readuse la Suceava. Racla în care se află Moaştele Sf. Ioan cel Nou prezintă pe latura din față una dintre cele mai vechi şi mai importante ferecături de argint din Moldova medievală. Ferecătura este compusă din 12 plăci de argint ce prezintă mucenicia sfântului. Plăcile sunt lucrate în tehnica au repousse iar legătura dintre ele este făcută prin benzi fine de filigran de argint.
Text preluat din istoricul mănăstirii afișat în curte
//
Biserica mănăstirii Sf. Gheorghe, o importantă construcție de arhitectură religioasă medievală, a fost edificată între anii 1514-1522 de către domnitorii Bogdan al III-lea cel Orb și Ștefăniță Vodă, reprezentând o înlocuire a vechii mitropolii (biserica Mirăuți).
Cunoscută și sub numele de biserica Sf. Ioan în rândul populației, aceasta găzduiește moaștele Sf. Ioan cel Nou.
Noua catedrală mitropolitană reproducă forma și stilul bisericii mănăstirii Neamț, având o dimensiune ușor mai mare. Contraforturile subțiri, cu o verticalitate puțin temperată de segmentele de acoperiș ce indică treptări ușoare, reflectă dispunerea bisericii de la Neamț. Firidele alungite care împodobesc absidele semicirculare accentuează senzația de subțirețe pe care o emană întreaga construcție. Sub cornișa de piatră profilată, se observă două rânduri de ocnițe, cu excepția fațadei vestice care este decorată cu un singur rând.
De-a lungul timpului, forma originală a ferestrelor a suferit modificări. Deasupra bisericii se înalță o frumoasă tură octogonală, sprijinită pe două baze stelate suprapuse și înconjurată de patru contraforturi. Printre elementele decorative ale turlei se regăsesc ocnițe și discuri smălțuite, cu un bulb în mijloc, prezentând culori variate. În cadrul restaurării generale efectuate de arhitectul austriac Karl Romstorfer la începutul secolului XX, acoperișul și-a recăpătat forma inițială, fiind structurat conform contururilor încăperilor bisericii; totuși, țigla smălțuită, cu nuanțe diferite, a fost utilizată în locul șindrilei sau tablei de plumb.
La biserica Sf. Gheorghe, spre deosebire de prototipul de la Neamț, spațiul destinat camerei mormintelor este unit cu cel al naosului, căpătând dimensiuni mari-neobișnuite pentru o biserică mănăstirească sau parohială. Aceasta era o necesitate pentru locașul mitropoliei țării, unde curtea domnească putea asista la slujbă împreună cu domnul.
Zugrăvită în anul 1534, la porunca lui Petru Rareș, Biserica Sf. Gheorghe a avut o pictură interioară neperturbată până în veacul nostru, când pictorul Johann Viertelsberger a reîmprospătat-o în timpul restaurării. Acesta a evidențiat vechile fresce și le-a repictat pe cele șterse, menținând astfel tradiția iconografică.
Pictura interioară a bisericii, continuând tradiția iconografică, oferă scene de o valoare artistică remarcabilă. Monumentalul naos impresionează prin ordonanța iconografică sigură și stăpânirea suprafețelor extinse, cu compoziții bogat articulate și personaje numeroase, ale căror gesturi și atitudini sunt evidențiate cu plasticitate de către pictorul anonim.
În conca nordică a naosului, scena Răstignirii este reprezentată cu măiestrie, fiind una dintre cele mai izbutite din pictura medievală a nordului Moldovei. Amploarea proporțiilor și construcția viguroasă a personajelor impresionează în această scenă.
Imaginea lui Isus ca arhiereu, așezat pe tron în veșminte somptuoase, impresionează pe peretele nordic. Tronul este prezentat în perspectivă, iar chipul lui Isus pare să fie cel al unui tânăr italian, idealizat de Fra Angelico.
Tabloul votiv din naosul bisericii atrage atenția prin partea sa de început distrusă odată cu înlăturarea peretelui vestic al naosului. Cu excepția portretului parțial afectat al lui Bogdan al III-lea, personajele istorice s-au păstrat în întregime. De o valoare artistică excepțională este portretul expresiv al lui Ștefăniță, realizat într-un stil măreț ce amintește de Ravenna și Kiev. Privirea și ținuta lui Ștefăniță exprimă o legătură puternică cu viața, determinare și demnitate, inspirate din măreția lui Justinian de la San Vitale și din intensitatea privirii lui Teodor Metohitul de la Geamia Kahrie (Petru Comarnescu). Manta purtată de acesta, decorată cu perle și pietre prețioase, este pictată magistral, într-un splendid stil monumental.
Pictura pronaosului, foarte afumată, este dificilă de urmărit, iar menologul nu dezvăluie prea multe detalii. Culorile frescelor din pridvor sunt mai distincte și mai strălucitoare, amintind de viața și vibrația picturilor de la Humor și Moldovița. În timpanul ușii de la est se află o frumoasă imagine a Mariei, îmbrățișându-și cu duioșie pruncul.
Pictura exterioară strălucitoare, care oferea bisericilor zugrăvite în timpul domniei lui Rareș o înfățișare unică, a fost în cea mai mare parte distrusă la biserica Sf. Gheorghe. Pe fațada sudică, se mai păstrează, dar într-o stare precară, unde Imnul Acatist, scenele din parabola Fiului Risipitor și Arborele lui Ieseu pot fi încă discernate, chiar dacă tonul albastru al acestuia, atât de vibrant în alte biserici din nordul Moldovei, a devenit acum aproape cenușiu.
În partea dreaptă a naosului, se găsește racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, care adăpostește cea mai veche ferecătură de argint din Moldova pe latura din față. Realizată în argint aurit prin tehnica "repoussé", aceasta constă în douăsprezece plăci metalice dispuse pe două niveluri și conectate între ele prin benzi înguste în filigran de argint, fin decorate cu motive florale întâlnite atât în Orient, cât și în Occident. În compoziții mici și echilibrate, argintarul a transpus în metal legenda martiriului Sfântului Ioan, patronul Moldovei medievale, evidențiind calități notabile de ilustrare.
În jurul anului 1300, în Cetatea Albă, a avut loc martiriul unui negustor grec din Trebizonda, pe nume Ioan. Stăpânitorii vremii, tătarii, încercau, pe baza unei informații greșite furnizate de un dușman al lui Ioan, să-l convertească la credința lor. Cu fermitate, Ioan s-a opus. Nici chinurile cumplite la care a fost supus - cum ar fi fost târât, legat de coada unui cal neobișnuit pe străzile orașului - nici amenințarea cu moartea nu l-au determinat să renunțe la credința sa. Îndârjiți, tătarii i-au tăiat în cele din urmă capul. Deoarece trupul său nu a putrezit (probabil fiind îmbălsămat), sfintele moaște minunat făcătoare de minuni au fost păstrate în biserica ortodoxă din Cetatea Albă și ulterior aduse la Suceava.
Pentru prima dată în această piesă de argintărie, legenda sfântului Ioan cel Nou devine vizual impresionantă în pictura moldovenească din secolul al XVI-lea, în care elementele politice locale conferă martiriului sfântului un dramatism accentuat și personajele laice poartă hainele dușmanilor vremii (de exemplu, Voroneț).
Realizată într-un atelier sucevean în prima jumătate a secolului al XV-lea, probabil în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, această piesă de argintărie, singulară printre cele conservate, reprezintă cel mai semnificativ exemplu al meșteșugarilor moldoveni din acea perioadă.
În afară de biserica Sf. Gheorghe, ansamblul de arhitectură medievală al fostei catedrale mitropolitane a Moldovei include și un turn-clopotniță, ridicat în 1589 de voievodul Petru Șchiopul și restaurat în secolul nostru, unde s-au adăugat etajul și turla, precum și o construcție numită clisiarnița mitropolitului, care, prin proporții, amintește de fascinanta bisericuță a aceluiași ctitor, din cimitirul de la Dragomir.
Sursa: București-Suceava și în Nordul Moldovei (Ministerul Turismului, 1977)
