Castelul Turnu Roşu

Turnu Roșu, situat în comuna cu același nume pe malul drept al Oltului, la intrarea acestuia în defileu, reprezintă o fortificație medievală. În trecut, paza trecătorii de pe Olt asigura securitatea cetății de la Tălmaciu (1370), însă în 1453, Iancu de Hunedoara a demolat-o și a construit în loc Turnu Roșu. Această fortificație consta într-o curte flancată de bastioane, având scopul de a bloca Oltul în punctul unde trecătoarea se deschide spre Transilvania. Astăzi, din întreaga construcție medievală, rămâne doar un turn masiv, rezultatul unei reconstrucții ulterioare.

Potrivit tradiției, se spune că turnul a fost vopsit cu sânge turcesc în urma bătăliei din 1493, când o armată turcească a fost învinsă, lăsând în urmă 15.000 de morți, însângerați Oltul cu propriile lor vieți. Turnul era, de asemenea, un loc frecvent vizitat de împărăteasa Maria Tereza, care petrecea aici câteva zile în fiecare vară.

În memoria localnicilor, Turnu Roșu reînvie acum amintirile nebunești de dragoste trăite de Maria Tereza acolo, între zidurile inflamate, așa cum sunt consemnate în "Cartea Oltului".

Întâlnit înainte de intrarea Oltului în munți, pe malul drept al râului, primul sat ardelenesc este Boița, parte a comunei Tălmaciu. Acesta a fost locul în care a fost amplasat castrul roman Caput Stenarum, conform relatării din "Cartea Oltului" a lui Geo Bogza.

Potrivit lui Geo Bogza, locuitorii satului, descrisi ca fiind în mare parte luminoși la chip și cu priviri agere, și-au conturat caracterul în perioada în care granițele dintre două state treceau prin aceste meleaguri. Granița separa două provincii istorice românești, iar valea Oltului reprezenta cea mai cunoscută și accesibilă trecătoare. Mulți dintre strămoșii acestor locuitori au oferit ajutor fugarilor, ghidându-i prin munți în nopțile devenite legendare.

"Apoi, peste acele întâmplări tragice, de frontieră, a venit marea vărsare de sânge a războiului. În toamna lui 1916, tunurile au bătut crunt pe aici. Românii încercau să se retragă, dar Falkenhayn, general în armată germană, înaintând peste munți, i-a prins ca într-un clește. De pe culmi, tunurile lui au bătut fără milă șoseaua plină de oameni, de cai și de căruțe.

Cei din Boița au putut privi atunci, de la marginea pădurii, tot prăpădul. Câte o căruță lovită în plin sărea în bucăți și roțile-i zburau prin aer. Capete și brațe omenești, smulse din trup, împroșcau apa învolburată a Oltului. Câțiva soldați se strângeau, alcătuind un pluton, și încercau să reziste. Dar cui? Tunurile scuipau din cer, nevăzute. Curând, șoseaua a devenit o baltă de sânge, un morman de trupuri de oameni și de cai.

Acum, din această învălmășeală s-a ales una dintre cele mai ordonate și triste priveliști pe care Oltul le-a întâlnit vreodată: un cimitir de eroi.

Și mai amar destinul lor apare, cum sunt atât de aproape de Prundul fetelor unde, în serile de vară, vin să se scalde fetele din Boița ("Cartea Oltului").

Pe partea stângă a Oltului, în apropierea stației de cale ferată Turnu Roșu, se găsește o frumoasă biserică, Sfântul Nicolae - Porcești, construită de domnitorul Matei Basarab în 1653. [mai mult]

Sursa: București-Sibiu (Ministerul Turismului, 1977)