Muzeul este organizat, în principal, în casele familiei Golescu, recunoscută în istoria patriei noastre, pentru contribuția adusă de unii membri ai săi la dezvoltarea culturii româneşti, pentru activitatea desfăşurată în cadrul revoluțiilor din anii 1821 şi 1848-1849, în perioada realizării Unirii Principatelor (1859) şi în lupta pentru obținerea independenţei de stat a României (1877 1878).
Muzeul a fost înființat în 1939, de Regele Carol II, sub numele de Muzeul Dinicu Golescu. Organizarea muzeului a început în anul 1943, în prezent având următoarele secţii:
- secţia memorială: Casa Goleştilor, construită în anul 1640
- secţia de istorie: locul şi rolul Goleştilor în istoria şi cultura națională
- secţia pedagogică: prima şcoală sătească, în limba română, de nivel superior, din Țara Românească
- Foişorul în care a trăit ultimele zile de libertate(18 - 21 mai 1821) Tudor Vladimirescu, conducătorul revoluției de la 1821
- secţia pavilionară: etnografia şi arta populară a județului Argeș
- depozitul de studiu al muzeului, ateliere, laboratoare
- Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din România
Text preluat din panoul de prezentare
//
În centrul localității se află ansamblul muzeal Golești, amenajat în conacul vechii familii de boieri munteni Golescu, care a avut un rol semnificativ în istoria modernă a României.
Familia de boieri valahi, Golescu, cu o notorietate ce datează încă din secolul al XVI-lea, a contribuit la țară cu înalți demnitari, comandanți militari și sfetnici influenți, precum și domnitori. Aceștia au fost recompensați cu moșii și sate, printre care și satul Golești, de unde își trage și numele.
Biserica din zonă reprezintă un exemplar valoros al arhitecturii din Muntenia din secolul al XVII-lea, având motive ornamentale ale pietrăriei sculptate cu măiestrie, sub influența artei armenești.
Conacul a fost construit inițial în 1640 și a fost ulterior extins. În perioada anterioară revoluției din 1848, aici s-au adunat numeroși lideri ai revoluției, inclusiv Nicolae Bălcescu. În zilele de 18-21 mai 1821, câmpia din fața conacului a găzduit tabăra de panduri a lui Tudor Vladimirescu. Foișorul de la intrare a fost dezmembrat și dus la Târgoviște, într-un act de trădare.
Complexul muzeal Golești este structurat în mai multe secții, printre care se numără: a) o secție de istorie cu documente referitoare la mișcările revoluționare din 1821 și revoluția din 1848; b) o secție memorială a familiei Golescu; c) o secție de etnografie și artă populară din județul Argeș; d) o expoziție dedicată "Începuturilor organizării învățământului național în Țara Românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea", amenajată în foișorul unde Dinicu Golescu a înființat în 1826 prima școală sătească din Țara Românească.
Dinicu Golescu (1777-1830) a ocupat diverse funcții în ierarhia feudală, de la ispravnic până la titlul de mare logofăt. El deținea cunoștințe în limbile latină, greacă, franceză și italiană, iar învățătura sa din operele lui Homer l-a pregătit să traducă ulterior fragmente din lucrările lui Platon, Aristotel și Plutarh, printre alții.
În timpul celor trei călătorii pe care le-a întreprins în Europa centrală și apuseană, Golescu a vizitat orașe precum Pesta și Buda, apoi a petrecut o lună în Viena. În continuare, a străbătut locuri precum Triest în Italia, oprindu-se în Veneția, la dogi, apoi la Padova, Verona, Milano și Mantua, unde a explorat faimoasele centre universitare.
Ulterior, în anii următori, călătoriile l-au purtat la Pesta, cu o atenție deosebită acordată Banatului, unde a beneficiat de băi cu ape minerale fierbinți.
În cea de-a treia călătorie, Golescu a vizitat Bavaria și Elveția, înregistrându-și fiul la institutul din München și la Universitatea din Geneva. Impresiile adunate din aceste călătorii au fost consemnate în lucrarea "Însemnare a călătoriei mele", reprezentând unul dintre primele jurnale de călătorie apărute în România.
Secția de etnografie a muzeului din Golești prezintă, într-o manieră concisă, prin intermediul uneltelor reprezentative, fotografiilor și panourilor, principalele ocupații și meșteșuguri ale locuitorilor din această zonă și din regiunile învecinate. Astfel, se pot observa aici diverse elemente, precum un plug de lemn (una dintre puținele piese încă păstrate), unelte de vânătoare și pescuit, dar și instrumente utilizate de crescătorii de animale, viticultori și pomicultori. Industria casnică țărănească este ilustrată prin intermediul unui război de țesut, a cărui lemn este încrustat cu elemente decorative, furci și furci de tors.
Arta cojocăritului este prezentată atât prin uneltele de prelucrare și ornamentare a pielii, cât și prin diverse obiecte finite, cum ar fi cojoacele sau pungile de piele. În apropierea unei ferestre sunt expuse roata olarului, obiecte din ceramică în diverse stadii de prelucrare, un colț dintr-un atelier de fierărie și altul dedicat prelucrării lemnului.
O altă clădire este rezervată prezentării interioarelor de casă țărănească specifice secolului al XIX-lea din zonele Drăgănești-Olt, Muscel, Vâlcea și Argeș. Într-o încăpere se acordă atenție portului popular, iar în alta sunt expuse obiecte de ceramică din aceste regiuni. Sunt remarcate vasele mari, smălțuite, de culoare verde, realizate la Stroiești și Curtea de Argeș, precum și vasele provenite din centrele Poenița, Poenari și Costești din zona Muscelului, inclusiv o cană zoomorfă deosebit de frumoasă și un ulcior antropomorf în formă de popă cu cartea în mână.
Pe lângă rolul lor documentar în reflectarea condițiilor de viață din trecut, obiectele expuse aduc o valoare artistică considerabilă, reprezentând încă o dovadă vie a talentului și gustului pentru frumos caracteristice tuturor domeniilor de activitate ale poporului român.
Sursa: București-Brașov pe variante (Ministerul Turismului, 1976)
