Mănăstirea Cotmeana a fost ridicată în anul 1383 de Mircea cel Bătrân și a trecut prin mai multe restaurări. Potrivit legendei, în călătoria sa de la mănăstirea Cozia la Curtea de Argeș, Mircea cel Bătrân a poposit aici într-o seară, luând cina și odihnindu-se peste noapte, de unde provine numele "Ospățul de seară" al mănăstirii. Pentru a asigura siguranța domnitorului și a însoțitorilor săi în acea zonă, s-a decis construirea mănăstirii.
Conform obiceiului din secolul al XIV-lea, aceste locuri erau fortificate cu ziduri pentru a fi protejate de surprize neplăcute.
Remarcabil este faptul că lângă intrarea în biserică se găsește un tei secular (de aproximativ 300 de ani), recunoscut ca monument al naturii, și pe zidul exterior al incintei se află o iederă veche de aproape 500 de ani.
Biserica mănăstirii are dimensiuni reduse, fiind compusă dintr-o singură încăpere, cu un altar semicircular și două abside laterale. Planul său este similar cu cel al bisericii de la Cozia, dar lipsa turnurilor și utilizarea unei bolți de formă cilindrică sunt elemente distincte față de stilul amintit.
Fațada este integral construită din cărămidă aparentă, fiind împodobită cu firide lungi și bogat ornamentată cu discuri de ceramică smălțuită în nuanțe de cafea, galben și verde, caracteristică specifică arhitecturii religioase din Țara Românească. Această formă de ornamentație a fost ulterior adoptată în mod extins în Moldova, în special la monumentele construite de Ștefan cel Mare.
În contextul istoriei artei feudale românești, biserica mănăstirii Cotmeana se remarcă ca un fenomen singular, diferind semnificativ de monumentele similare ridicate în acea perioadă. Este una dintre primele biserici românești cu pridvor, reprezentând astfel o inovație în comparație cu tradițiile arhitecturii bizantine.
Sursa: București-Sibiu (Ministerul Turismului, 1977)
//
Mănăstirea este evocată de Alexandru Odobescu în lucrarea Mihnea Vodă cel Rău (1508-1510), în capitolul Cotmeana, referindu-se la refugiul lui Mircea, fiul domnului, împreună cu Logofătul Stoica.
Sultanul dăduse poruncă pașei de la Dunăre să așeze pe tron pe Vlad cel Tânăr sau Vlăduță, fratele răposatului Radu Vodă. În toamna anului 1509, 3 pâlcuri de oaste turcească trec Dunărea, din care unul sub conducerea lui Neagoe Basarab răzbi mai înainte de celelalte în Oltenia.
Mihnea Vodă socoti să trimită în cercetare peste Olt pe fiul său, Mircea. Temându-se a merge de a dreptul în Râmnicu Vâlcea, s-a oprit la mica Mănăstire Cotmeana, puțin mai în jos de frumoasa vale a luminilor, pe Topolog, pitită ca un cuib între dealuri.
Neagoe aflând în Râmnic că Mircea ar fi mers la Cotmeana, s-a repezit cu vânătorii săi la miezul nopții. Călugării temându-se să nu li se facă vreo stricăciune l-au îndemnat pe Mircea să fugă. Tânărul are scrupule spunând că fuga e rușinoasă, dar înțeleptul Logofăt Stoica îi reamintește reversul mai convingător, dar e sănătoasă.
Împins de călugări bietul Mircea desculț, fără căciulă, numai în cămașă și cu brâul târâind, sare de pe fereasta și împreună cu Stoica au rupt-o la fugă prin păduri.
Nicolae Petrescu
//
Se crede că domnia lui Mircea al III-lea nu este clară sau că ar fi fost asociat la domnie împreună cu tatăl său, însă documentele semnate de el în perioada scurtă cât a fost pe tron arată că el era domn cu drepturi depline, folosind semnătura obișnuită a domnitorilor vremii.
Mihnea cel Rău a renunțat la tron în favoarea fiului său în momentul în care la Istanbul a fost numit domn Vlad cel Tânăr (Vlăduț), probabil pentru a crește susținerea pentru familia sa, având în vedere că Mihnea nu era popular în acel moment.
Tatăl a rămas în Țara Românească, cel mai probabil ca un consilier apropiat al fiului său, până în ianuarie 1510, când a plecat în Transilvania să caute ajutor împotriva unui nou pretendent, susținut de boierii Craiovești și de Mehmet Mihaloglu Bey, un influent Pașă de la Nicopole, care era și rudă cu Craioveștii pe linie maternă.
Prin urmare, în februarie 1510, când a avut loc bătălia de la Cotmeana, Mihnea cel Rău nu a fost prezent printre luptători, deoarece el era plecat la Sibiu din luna ianuarie împreună cu soția sa, Voica, și cu ceilalți copii.
Înfrângerea sa l-a determinat pe Mircea să se alăture refugiaților de la Sibiu, astfel că pe 12 martie, în ziua în care Mihnea cel Rău a fost ucis pe treptele Bisericii Parohiale, el era prezent acolo.
A încercat să ajungă la tatăl său, care tocmai ieșea de la slujbă, a sosit însă prea târziu pentru a-l salva, dar a reușit să-i ucidă pe doi dintre atacatori: Danciu Țepeluș, fiul lui Basarab cel Tânăr Țepeluș (Basarab al IV-lea, care a domnit cu întreruperi între 1477-1482), și pe Albu Vistierul; de asemenea, l-a rănit grav pe Dimitrie Iacșici de Nădlac, un descendent al despoților sârbi, a cărui soție fusese insultată de Mihnea.
Mircea al III-lea a mai făcut o încercare de a recâștiga tronul în iarna anului 1511, traversând cu o armată mică din Brașov în Muntenia, însă a fost înfrânt la Gherghița de armata lui Vlăduț, în care s-a remarcat boierul Danciu (Gogoașă) Craiovescu.
O altă tentativă eșuată a avut loc în vara anului 1512, tot pornind din Transilvania, dar de această dată a fost învins de Neagoe Basarab.
În anul 1514, Mircea este consemnat ca fiind la Cetatea de Baltă. Se pare că a murit în Transilvania, în 1534 (sau 1537 conform altor surse), anul în care s-a născut cel mai tânăr fiu al său, Petru (viitorul domnitor Petru Șchiopul).
Sursa: ro.wikipedia.org
