Comuna Săpânța a fost menționată în documente încă din 1363. Reputația acestui sat a fost construită pe operele originale de artă populară create de regretatul meșter Stan Ion Pătraș și de urmașii săi. Lucrările lor, deși împrumută elemente specifice zonei maramureșene, se disting prin concepția lor unică, aducând în relief în mod vivid aspecte ale vieții și preocupărilor oamenilor.
Cimitirul Vesel, un obiectiv turistic cu un caracter unic, sintetizează într-o imagine și câteva versuri robuste viața celor decedați, reflectând opinia unanimă a comunității cu privire la fiecare individ. Cele 250 de cruci, așezate la capul fiecărui mormânt, sunt sculptate din lemn de stejar și protejate de o streașină împotriva intemperiilor. Pe fiecare cruce se regăsește un desen reprezentând persoana îngropată, iar sub desen sunt scrise epigrame de patru, șase sau opt versuri, redând într-un stil popular trăsături de caracter sau evenimente din viața defunctului. Aceste imagini surprind oamenii în timpul activităților lor preferate sau dezvăluie trăsături dominante ale personalității lor.
Cât pe lume am trăit
De vaci bine am îngrijit? - scrie pe crucea unei femei cunoscută pentru hărnicia sa.
"Drage mi-au fost în viață
Oile cu lâna creață" - scrie pe crucea unui cioban, iar imaginea îl înfățișează la strungă, mulgând oile.
Alteori versul devine moralizator :
Țuica e curat venin
Ea aduce plâns și chin
Că și mie mi-a adus.
Moartea sub picior m-a pus.
Pe o altă cruce, o epigramă este adresată unui cioban care, după mulți ani de păstorit, a reușit să strângă, bani, să-și cumpere pământ, dar totul a fost prea târziu...
Când era să-mi fie bine,
Iată că și moartea vine...
Însuși autorul și inițiatorul acestui cimitir, plecat dintre cei vii în anul 1976, și-a creat următoarea epigramă:
De cu tânăr copilaș
Io am fost Stan Ion Pătraș
Să m-ascultați oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni.
Câte zile am trăit
Rău la nime n-am dorit
Dar bine cât-am putut
Orișicine mi-a cerut.
Vai săraca lumea mea
Că greu am trăit în ea
De la paisprezece ai
Trebuie să câștig bani
La lucru greu de pădure
Cu țapin și cu secure
Tata-n război a plecat
Înapoi n-a înturnat
Trei copii mici au rămas
În lume de greu năcaz.
Vrut-aș fi să mai trăiesc
Și planul să mi-l plinesc
Din șaizeci și nouă țări
M-au vizitat până ieri.
Crucea mea când s-a lucrat
Care eu am comandat
Doi elevi ce-am învățat
Mi-au făcut lucrul pe plac
Turda Toader, Stan Vasile
Dumnezeu Sfântu să-i ție.
Remarcabil este faptul că toate epigramele sunt redactate la persoana întâi. Defunctul pare să dorească să se prezinte personal; el pare să-și ia în derâdere unele comportamente pe care le-a avut în viață (beție, zgârcenie etc.). Acest aspect, conform opiniei multor experți, reprezintă o strategie foarte ingenioasă a stilului oral.
Explorarea acestui muzeu pitoresc dezvăluie că memoria celor decedați nu este idealizată în niciun fel, ci surprinsă cu sinceritate, naturalețe și într-un mod extrem de simplu, specific caracterului lor. Prin urmare, cimitirul din Săpânța devine o expoziție impresionantă a fețelor, aparențelor și sentimentelor umane, constituind o cronică emoționantă și originală a satului, lipsită de teama superstițioasă a morții.
La 12 km distanță de sat, se află o cascadă și izvorul de apă minerală cu compoziție bicarbonatată, clorosodică, carbogazoasă, recomandată în tratarea unor afecțiuni ale tubului digestiv și ale glandelor anexe, precum și în cazul bolilor de nutriție.
În Săpânța, Pop Anuța Oșului, o țesătoare renumită, lucra cergi de valoare artistică autentică, iar Stan Ileana a Țincului era cunoscută și ea ca o pricepută țesătoare.
În localitatea Săpânța se întinde o mlaștină: Poiana Brazilor, care găzduiește cea mai joasă stațiune de Pinus mugo (jneapăn) din țară, la altitudinea de 970 de metri.
Sursa: Maramureș, Oaș, Satu Mare (Ministerul Turismului, 1980)
