Piața Palatului se află la intersecția străzilor Ștefan cel Mare, Palatului și Anastasie Panu. Palatul Culturii, edificiul cel mai imponent al orașului, prezent pe emblema municipiului Iași, a fost ridicat în locul vechii Curți domnești.
Curtea domnească este menționată în documente din 18 octombrie 1434, existând dovezi că datează din perioada lui Alexandru cel Bun. Detaliile despre curte până la reconstrucția realizată de Vasile Lupu sunt puține. Se pare că a fost înconjurată de ziduri de mai multe ori, asemenea unei cetăți, pentru a se apăra împotriva invadatorilor. Pe laturile estică și sud-estică, era însoțită de un iaz alimentat cu apă din Bahlui, în timp ce în direcțiile nord și vest, era protejată de un șanț adânc, umplut cu apă, un val de pământ și o palisadă. O legătură între oraș și curte era asigurată prin bărci, trecând ulterior peste un pod mobil sau unul stabil, care, în situații de pericol, putea fi ușor apărat sau deschis.
Deși a fost solid consolidată, Curtea domnească a fost afectată de numeroase atacuri dușmane sau incendii, ceea ce a dus uneori la distrugerea completă a acesteia. Astfel, în anul 1491, a fost devastată în urma unui puternic incendiu, la fel s-a întâmplat în anii 1725, 1753 și 1784.
În timpul domniei lui Vasile Lupu, Curtea domnească a trecut printr-o extinsă proces de restaurare, dobândind o strălucire remarcabilă. Toți călătorii străini care au vizitat Iașiul în acea perioadă au fost impresionați de frumusețea clădirilor și de fastul de la curte. Cronicarii relatează că construcțiile realizate de Vasile Lupu erau "frumoase și deschise". Grigore Ghica (1726-1733) a continuat aceste lucrări, adăugând noi construcții.
În 1795, voievodul Alexandru Calimachi a decis să nu mai folosească clădirile Curții domnești din cauza degradării acestora. Din considerente financiare, a aprobat achiziționarea caselor lui Costache Ghica și Lupul Balas, lângă Biserica Sf. Spiridon, pentru a le utiliza în administrația domnească. Din acel moment, vechiul complex a fost denumit "Curtea veche" sau "Curtea gospod cel vechi".
Între 1802-1806, la comanda lui Alex. Moruzzi, arhitectul Johann Freiwald a supervizat refacerea Curții domnești. Chiar și după această renovare, Curtea domnească a rămas cea mai importantă și frumoasă clădire din oraș.
Cu toate acestea, în 1827, un incendiu a provocat daune semnificative, distrugând-o aproape în întregime, împreună cu aproape toată arhiva.
În 1843, reconstrucția curții s-a încheiat, iar locuința a fost păstrată pentru domni și mai târziu pentru caimacanii Moldovei.
La 5 ianuarie 1859, Alex. I. Cuza a fost ales domnitor al Moldovei în acest palat, acum cunoscut ca "al ocârmuirii".
Palatul, neglijat corespunzător, a suferit deteriorări, inclusiv în urma incendiului din 1880. În 1883, s-a efectuat o reparație superficială în timpul dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare, plasată în fața intrării principale. Tribunalul, Curtea de Apel, Procuraturile, Prefectura, Poșta și Telegraful s-au mutat în palat.
Un alt incendiu grav a afectat clădirea, determinând decizia de demolare.
Arhitectul Ion D. Berindei (1871-1928) a primit responsabilitatea elaborării planurilor pentru noul edificiu, construit în stil neogotic flamboyant, așa cum se prezintă în prezent.
Construcția noului palat a avut loc între 1906 și 1925, fiind întârziată semnificativ din cauza primului război mondial.
Stilistic, actualul Palat al Culturii nu mai păstrează nicio asemănare cu vechiul palat al Curții domnești, care, în ciuda modificărilor suferite de-a lungul veacurilor, menține caracteristici tradiționale specifice arhitecturii autohtone. Prin urmare, construcția ridicată între anii 1906-1925 nu ar trebui privită ca o restaurare a celei vechi, ci ca o construcție complet diferită, amplasată pe același teren.
Este evident că, în prezent, Palatul Culturii din Iași impresionează prin monumentalitatea sa, subliniată în mod admirabil de spațiul înconjurător.
Între anii 1925-1955, clădirea a fost destinată ca "Palat administrativ", găzduind Prefectura județului și instanțele judecătorești.
Din 1955, destinația sa a evoluat, transformându-se în Palat al Culturii, unde găzduiește câteva dintre cele mai importante muzee ale țării, precum și diverse instituții culturale (Biblioteca municipală "Gh. Asachi", Redacția revistei "Convorbiri literare", etc.).
Muzeul de Artă din Iași reprezintă cea mai veche pinacotecă de stat din România.
Inaugurată la 26 octombrie 1860, în tandem cu prima universitate modernă românească, Pinacoteca din Iași este, totodată, cel mai vechi muzeu din cadrul Complexului Muzeistic Ieșean. La ceremonia de inaugurare, desfășurată în clădirea universității vechi, domnitorul Al.I. Cuza însuși a participat, însoțit de înalți demnitari ai statului, condus de M. Kogălniceanu.
Primul conducător al Pinacotecii, denumită ulterior în 1865 "Pinacoteca Națională din Iași", a fost Gheorghe Panaiteanu-Bardasare, un artist pictor și energic promotor al vieții artistice din Iași în a doua jumătate a secolului trecut.
Încă de la începuturile sale, Pinacoteca a căutat în mod constant o locație proprie, cu condiții adecvate de expunere. În 1860, a fost deschisă în clădirea veche a Universității; în 1979, s-a mutat în casele lui Constantin Theodor Ghica de la Copou, dar după 12 ani, în 1891, și-a schimbat din nou sediul, relocându-se în locul fostei școli centrale de fete de pe strada Nicolae Bălcescu și apoi în fosta clădire a Academiei Mihăileane. La Palatul Culturii, Muzeul de Artă din Iași a fost inaugurat la 1 mai 1957.
Muzeul de Istorie al Moldovei, succesor al vechiului Muzeu de Arheologie înființat la Iași în 1916, oferă o prezentare sintetică a istoriei Moldovei, începând de la cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, ca parte integrantă a istoriei României.
Expoziția dedicată istoriei vechi și prefeudale aduce în fața publicului principalele aspecte ale evoluției comunităților umane care au locuit pe teritoriul Moldovei de la paleolitic până în perioada prefeudală (sec. VI-X).
Muzeul de Istorie a Moldovei își propune să evidențieze aspectele fundamentale ale dezvoltării economice, social-politice și culturale din această provincie istorică, subliniind contribuția sa la istoria unitară a poporului român de-a lungul secolelor.
Muzeul Etnografic al Moldovei, fondat în 1943, a fost deschis publicului în 1958 și este astăzi recunoscut drept una dintre cele mai distinse instituții de acest gen din țară.
Inițial, cu o colecție limitată de aproximativ 400 de piese, care serveau exclusiv ca material didactic pentru studenți și fără un sediu propriu, muzeul a primit în 1955 un spațiu adecvat în Palatul Culturii, facilitând astfel desfășurarea activității în condiții optime.
Colecțiile muzeului, conforme cu denumirea sa, provin de pe întreg teritoriul Moldovei și acoperă întreaga provincie, ilustrând aspecte specifice și interesante ale culturii materiale și spirituale. Expoziția este structurată pe baza fenomenelor etnografice (ocupații tradiționale, meșteșuguri, obiceiuri etc.) prezentate în evoluția lor istorică.
Muzeul Politehnic din Iași, înființat în 1955, a fost deschis publicului la 1 martie 1961, debutând cu prima sa secție "Energetică". În februarie 1966, a fost inaugurată secția "Înregistrarea și redarea sunetului", care ulterior s-a extins în 1972 într-un spațiu de trei ori mai mare, includând și secția "Telecomunicații".
Secția "Energetica" oferă o prezentare detaliată a evoluției mijloacelor de producere și utilizare a diverselor forme de energie, de la cele mai vechi timpuri până în prezent, cu ajutorul machetelor funcționale, exponatelor originale și graficelor. Materialele de expoziție sunt organizate pe sectoare, acoperind domenii precum energia hidraulică, eoliană, termică, solară, a mareelor, electrică și atomică.
În fața intrării principale a palatului se găsește sculptura lui Ștefan cel Mare, realizată de renumitul artist francez Emmanuel Frémiet. Monumentul a fost oficial inaugurat la data de 3 iunie 1883, în mijlocul entuziasmului fervent al participanților.
Emmanuel Frémiet (1824-1910) este cunoscut pentru numeroasele sale statui celebre din Paris, inclusiv cea a Jeanne d'Arc, și din alte orașe importante din Occident.
Lucrarea oferită Iașilor de către talentatul sculptor este plină de inspirație, creată cu dragoste și pasiune. Cu toate acestea, nu respectă cu strictețe datele și tradițiile; astfel, îi conferă voievodului o barbă necunoscută în istorie, îl plasează pe un cal al cărui tip nu a fost vreodată întâlnit în Moldova și îi așează pe cap coroana și pe umeri hlamida, obiecte purtate de domn doar în zilele festive, în ciuda faptului că momentul reprezentat este solemn, în contextul plecării și al energiei neînfricate a conducătorului de trupe.
Statuia se află pe un soclu din marmură roșie, având două basoreliefuri sculptate pe laturi, care ilustrează scene din luptele lui Ștefan cel Mare în pădurea legendară Dumbrava Roșie și la Valea Albă. Ea este flancată de două tunuri folosite de soldații români în Războiul de Independență din 1877.
Evenimentul dezvelirii statuii a avut loc la 5 iunie 1883. Dimineața, locuitorii Iașilor s-au îndreptat spre piață pentru a ocupa locuri în primul rând. Un baldachin împodobit cu catifea roșie și draperii de atlas albastru a fost amplasat în jurul tronului lui Ștefan cel Mare, într-o parte a statuii. Dezvelirea a fost realizată de patru plăieși, în timp ce tunurile au tras 21 de salve. După discursul elogios al lui B.P. Hașdeu, corurile au intonat "Cântecul ostășesc" compus de T. Burada, pe un text vechi care, conform legendei, a fost creat chiar de domn. Printre coroanele depuse la monument s-a remarcat una din lemn, ulterior turnată în bronz și fixată pe piedestalul statuii. Aceasta este coroana care se vede și în prezent, având gravate anii bătăliilor lui Ștefan cel Mare și numele județelor care au trimis reprezentanți la inaugurarea monumentului.
Sursa: Municipiul Iași și împrejurimi (Ministerul Turismului, 1980)
