Teatrul Național "Vasile Alecsandri" a fost deschis la data de 1 decembrie 1896 și a fost construit conform proiectelor arhitecților vienezii Pellner și Helmer. Având o capacitate de 900 de locuri și o acustică remarcabilă, sala de spectacole a teatrului din Iași impresionează prin ornamentații bogate în stil baroc, creând o atmosferă de feerie, eleganță și intimitate simultan, fiind considerată una dintre cele mai reușite din țară.
În ziua de 27 decembrie 1916, Gh. Asachi a debutat în organizarea primei piese de teatru în limba română ("Mirtil și Hloe", o pastorală într-un act adaptată de Asachi după Gessner și Florian) în casele hatmanului Costachi Ghica, situat vizavi de Mitropolie. Acest eveniment este recunoscut ca ziua de naștere a teatrului românesc cult din Moldova.
Prin prezentarea spectacolului în limba română, Gh. Asachi a introdus o noutate: actorii au apărut în costume naționale. Limba și îmbrăcămintea tradițională au avut impactul de a stârni entuziasmul publicului redus, inclusiv susținători notabili ai inițiativei lui Asachi, cum ar fi mitropolitul și cărturarul Veniamin Costache și postelnicul Al. Beldiman, unul dintre primii traducători de piese de teatru în limba română.
După debutul cu "Mirtil și Hloe", tinerii din Moldova au continuat să se implice în diverse reprezentații ocazionale, iar în 1813 au avut loc primele manifestări teatrale. Există dovezi despre existența unui teatru la Iași în anul 1819, probabil un teatru privat amenajat într-o casă boierească.
Timp de un deceniu și jumătate, între anii 1819 și 1834, nu existau informații despre spectacole în limba română la Iași; în schimb, se găseau relatări despre turneele unor trupe străine în această perioadă. Iașiul a fost un important centru cultural, atrăgând diverse formații artistice, de la teatru și operă la acrobați, dresori și iluzioniști care călătoreau între Europa de Vest și Europa de Est.
În anul 1834, spectacolele în limba română au fost reluate și au avut loc într-o sală de teatru construită în 1832 de arhitectul Freiwald, la solicitarea fraților Fouraux, în clădirile Talpan. Această sală era cunoscută sub numele de "Théâtre des variétés" (Teatrul de varietăți). La data de 26 august 1834, amatori sub îngrijirea lui Asachi au prezentat în Teatrul de varietăți piesa "Dragoș, întâiul domn suveran al Moldovei", o dramă eroică bazată pe fapte istorice. Câteva luni mai târziu, la 8 noiembrie, elevii pensionului "Quenim" au pus în scenă "Serbarea ostășească", avându-l ca autor și interpret principal pe tânărul de 20 de ani, Matei Millo, ulterior un celebru actor.
La 15 noiembrie 1836, datorită eforturilor lui Gh. Asachi, a fost înființat la Iași Conservatorul filarmonic și dramatic, inițial ca o școală mai mult particulară, apoi subvenționată de stat. Comitetul de conducere al școlii era format din Stefan Catargi, Vasile Alecsandri (tatăl poetului) și Gh. Asachi. A fost, de fapt, prima școală teatrală din Moldova, oferind scenei actori din ce în ce mai bine pregătiți. Conservatorul a funcționat până în 1839, când, din cauza problemelor financiare, a fost nevoit să-și întrerupă activitatea.
Încetarea activității Conservatorului a adus teatrul ieșean într-o situație foarte critică, cu Moldova aproape de a rămâne fără reprezentații în limba română. În acele vremuri dificile pentru teatrul din Moldova, Milcovul a trecut prin Iași, aducând cu el actorul Costache Caragiale, absolvent al Școlii teatrale a Filarmonicii din București. Datorită eforturilor sale, teatrul ieșean a cunoscut un mare succes în stagiunea 1939-1940. Astfel, entuziasmul a revenit printre elevi, care s-au adunat în jurul lui C. Caragiale și au înființat o asociație condusă de Teodor Stamati, profesor de fizică și filozofie la Academia Mihăileană.
În această perioadă, comedii, fie originale, fie traduse, au dominat scena și au pregătit terenul pentru apariția teatrului satiric al lui Alecsandri.
Începând din 1940 până în 1843, conducerea teatrului românesc din Iași a fost preluată de Costachi Negruzzi, Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, care, prin contract cu guvernul, au unit activitățile trupelor teatrale franceze și române. În acel an, trupa română, condusă de C. Caragiale, a pus în scenă comedia lui Alecsandri "Farmazonul din Hârlău", iar între 1844 și 1849, au montat alte piese ale aceluiași autor ("Iorgu de la Sadagura", "Iașii în carnaval") sau ale lui C. Caragiale ("O repetiție moldovenească") și Alecu Russo ("Băcălia ambițioasă" și "Jignicerul Vadră").
Deoarece vechea locație a "Teatrului de varietăți" devenise prea mică și tehnic neadecvată pentru numeroasele spectacole puse în scenă, la data de 22 decembrie 1846 a fost inaugurat Teatrul Mare de la Copou, într-una dintre clădirile puse la dispoziție în acest scop de către domnitorul Mihail Sturza și amenajate corespunzător de către arhitectul Costinescu. Aceasta a marcat perioada în care scena teatrului moldovean, ghidată și susținută de liderii principali ai revoluției din 1848, s-a implicat în mișcarea revoluționară și ulterior în cea de unire.
Clădirea a fost folosită ca sediu teatral până în data de 17 februarie 1888, când a fost distrusă complet într-un incendiu devastator. În perioada de reconstrucție (1896), spectacolele teatrale la Iași au avut loc în sala Pastia (Hotelul Traian) sau în sala-circ Sidoli.
După revoluția din 1848, timp de peste trei decenii, scena teatrului ieșean a fost susținută de doi actori remarcabili: Matei Millo și Mihail Pascaly.
Matei Millo (1814-1896), dramaturg și personalitate marcantă în lumea teatrului, profesor la Conservatorul din Iași, este recunoscut ca fondator al stilului realist în teatrul românesc. În calitate de actor, Millo a strălucit în rolurile din propriile sale piese, jucate în travesti într-un mod consacrat, stabilind astfel o tradiție. Personajele Chirița, Baba Hârca și mama Anghelușa au fost
transmise din generație în generație în maniera creată de Millo, iar interpretarea lor tradițională s-a menținut până în prezent. Prin genul și talentul său comic, natural, bogat și spontan, unii critici dramatici îl comparau cu marii actori francezi Geoffroy, Lhéritier și Hyacinthe.
Mihail Pascaly (1830-1882), elev al lui Costache Caragiale, a fost un important reprezentant al curentului romantic în teatrul românesc. M. Pascaly a perceput teatrul ca o continuă bătălie pentru valorile nobiliare, pentru frumos și pentru triumful idealurilor nobile, dedicându-se cultivării caracterelor excepționale. În plus, el a devenit primul actor român care a interpretat rolul lui Hamlet și s-a impus ca prim interpret al primei drame istorice romantice semnificative din dramaturgia românească, "Răzvan și Vidra" de B.P. Hașdeu.
Numele multor actori și actrițe care au pătruns adânc în dramaturgia românească sunt asociate cu scena Teatrului Național din Iași, datorită stilului lor interpretativ care a creat pagini nemuritoare.
Mathilda Pascaly (1834-1973), partenera de viață a actorului Mihail Pascaly, a fost o actriță cu o puternică forță dramatică, interpretând roluri din creațiile lui Vasile Alecsandri.
Grigore Manolescu, unul dintre marii actori ai teatrului românesc, împreună cu Aristizza Romanescu, a deschis drumul artei interpretative moderne. La Iași, el a evoluat pe scenă în 1375 și în perioada de după dezastrul de la Copou (1888-1899).
Mihai Galini (?-1397), actor și profesor la Conservatorul de muzică și artă dramatică, a fost prezent doar pe scena ieșeană în timpul carierei sale.
Nicolae Luchian (1821-1893), renumit prin contribuția sa unionistă, a fost atât actor, cât și director al teatrului din Iași.
Agatha Bârsescu (1857-1933), o mare tragediană, a rămas în memoria teatrului românesc ca o promotoare a stilului realist în interpretare și a fost profesor la Conservatorul din Iași.
Aristizza Romanescu (1854-1913), o artistă de renume și tragediană, a fost unul dintre fondatorii artei teatrale interpretative moderne în România. În perioada 1889-1889, după incendiul de la Copou, s-a remarcat ca parteneră a lui G. Manolescu.
Aglae Pruteanu (1866-1941), continuatoarea lui Aristizza Romanescu, a creat o adevărată școală de teatru, jucând peste 300 de roluri doar la Teatrul Național "V. Alecsandri".
Scriitorii Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, George Topîrceanu, Ionel Teodoreanu au fost directori ai teatrului, în timp ce regizorii de renume Aurel Ion Maican, Ion Sava și George Mihail Zamfirescu au adus o nouă energie în mișcarea regizorală românească.
Reorganizarea vieții culturale după eliberare a adus un nou impuls teatrului, care a devenit mesagerul epocii și a realității socialiste, preluând bunele tradiții ale trecutului. Teatrul Național din Iași a trecut printr-o etapă definitorie în ultimele decenii, având un sistem de organizare îmbunătățit, condiții materiale superioare, repertoriu diversificat, un colectiv extins de actori, regizori permanenți și turnee atât în țară, cât și peste hotare.
Înțelegându-și importanța și rolul său de educator estetic și civic al publicului, Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași a prezentat, de-a lungul anilor, spectacole de înaltă calitate artistică și morală. Astfel, trebuie subliniate cele peste 1000 de reprezentații ale celebrei comedii "Chirița în provincie" de Vasile Alecsandri, cu contribuția remarcabilă a marei personalități a interpretării, Miluță Gheorghiu (1897-1971), ale cărui peste 50 de ani de carieră teatrală l-au consacrat ca un actor exemplar, dedicat în totalitate scenei și orașului Iași.
Un aspect distinct în structura repertoriului a fost acordat, de-a lungul decadelor, dramaturgiei clasice românești, de la Alecsandri la maestrul comediei Ion Luca Caragiale ("O scrisoare pierdută"), Al. Davila ("Vlaicu Vodă"), B.P. Hașdeu ("Răzvan și Vidra"), G.M. Zamfirescu ("Domnișoara Nastasia"), Mihail Sebastian ("Steaua fără nume"), Victor Ion Popa ("Tache, Ianche și Kadâr").
Un capitol deosebit în activitatea Teatrului Național "Vasile Alecsandri" a fost dedicat promovării dramaturgiei originale și a ceea ce are ea mai semnificativ. Sub cupola Naționalului, au fost prezentate piese semnate de Horia Lovinescu ("Febre", "Petru Rareș"), Al. Mirodan ("Șeful sectorului suflete"), Titus Popovici ("Passacaglia"), Aurel Baranga ("Mielul turbat", "Opinia publică" etc.).
De asemenea, Teatrul Național a fost o platformă favorabilă și pentru dramaturgii locali din Iași. Pe această scenă prestigioasă, au debutat ca dramaturgi Andi Andrieș ("Grădina cu trandafiri"), Ion Omescu ("Veac de iarnă" și "Săgetătorul"), Mircea Radu Iacoban ("Tango la Nisa"), ale căror creații au fost integrate și în repertoriul altor teatre din țară.
Sursa: Municipiul Iași și împrejurimi (Ministerul Turismului, 1980)
