Comuna Ostrov, care include satele Almălău, Esechioi, Bugeac, Gârlița, Galița și Ostrov, a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri, așa cum atestă descoperirile arheologice. La Gârlița s-a descoperit o așezare întărită din perioada Hallstatt-ului timpuriu, menționată în lucrarea „Din istoria Dobrogei” de D. M. Pippidi și D. Berciu.
Ceramica găsită în aceste locuri, expusă la Muzeul din Călărași, include fragmente de vase mari și urne bitronconice. Hărțile din lucrare evidențiază descoperiri de tezaure și monede histriene din secolele V-III î.Hr., precum cele de la Păcuiul lui Soare și Ostrov.
Pe teritoriul satului Bugeac au fost descoperite două necropole. Prima a fost găsită în 1965, iar cea de-a doua în 1969, ambele cu morminte datând din secolul IV î.Hr. Aceste descoperiri arheologice sugerează existența unor așezări sătești pe teritoriul comunei Ostrov, care aveau legături comerciale cu alte comunități vecine și negustori greci.
Romanii au ajuns în zona Dunării de Jos în secolul I î.Hr., anexând Dobrogea și transformând-o într-o provincie romană. Așezarea de la Durostorum (actuala Silistra) a devenit un important centru militar și civil în timpul împăratului Hadrian, fiind fortificată și menționată în izvoarele istorice.
După dispariția Imperiului Roman la începutul secolului VII, zona Silistra-Ostrov a fost cercetată de arheologi români și bulgari. Descoperiri importante au fost făcute atât la Silistra, cât și pe teritoriul României, cum ar fi cuptoare de ars ceramică și fragmente saturate expuse la Muzeul din Călărași.
Construcția cetății Durostorum de către romani a marcat începutul unui sistem de fortificații de-a lungul Dunării. Aceste cetăți au avut un rol crucial în apărarea teritoriului și în stabilirea legăturilor cu comunitățile din interiorul Dobrogei, contribuind la procesul de romanizare.
În secolele VIII-XI, zona comunei Ostrov a continuat să fie locuită, iar descoperirile de la Gârlița din 1966 și 1968 dovedesc existența unor necropole datate în această perioadă. După războiul bizantino-kievean din 971, regiunea a fost reorganizată în thema Paristrion sub stăpânirea împăratului bizantin Ioan Tsimiskes.
Cetatea Păcuiul lui Soare a fost ridicată de bizantini la sfârșitul secolului X pe o insulă a Dunării. Aceasta a avut un rol defensiv important, protejând capitala regiunii, Dorostolon. Cetatea a fost distrusă și refăcută în mai multe rânduri, dar și-a pierdut caracterul urban în secolul XIV și a fost abandonată în jurul anilor 1421-1422.
Cetatea Dervent, construită tot în secolul X, a avut o existență scurtă, fiind distrusă de pecenegi în 1036. O parte din locuitorii cetății s-au refugiat la Păcuiul lui Soare.
În secolul XIV, sud-vestul Dobrogei a fost guvernat de formațiuni politice independente, iar cetatea Dârstorului (Silistra) a fost apărată de Mircea cel Bătrân în fața atacurilor otomane. La sfârșitul domniei sale, însă, întreaga Dobroge a fost cucerită de otomani.
În perioada otomană, Dobrogea a fost organizată ca parte a sangeacului Silistrei, iar Ostrovul era inclus în acest teritoriu. Dobrogea a depins de Mitropolia Dristei până în secolul XVIII, iar populația majoritar românească trăia în condiții dificile sub stăpânirea otomană.
În secolul XIX, localitatea Ostrov apare în surse istorice legate de războaiele ruso-turce și transporturile dobrogene. Apariția localității rămâne o problemă nerezolvată, dar tradiția orală sugerează că satul a luat naștere pe insula Ostrov, mutându-se ulterior pe malul drept al brațului Dunării.
De-a lungul timpului, localitatea a fost cunoscută sub diverse nume, cum ar fi Alunet sau Fândâc, și s-a dezvoltat prin unirea a două cătune, dintre care unul provenea din cetatea de la Păcuiul lui Soare, care a fost tot mai des inundată.
Locuitorii de la Păcuiul lui Soare s-ar fi mutat pe malul drept al Dunării, într-o zonă mai sigură, defrișând o pădurice de aluni pentru a întemeia așezarea Alunetul, numită după această pădure. Data aproximativă a înființării satului este între 1421-1422, perioadă în care Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană. Se sugerează că satul a apărut odată cu venirea turcilor în regiune.
Numele de Ostrov ar proveni de la insula din fața localității actuale, însă nu există o explicație clară. Alte insule din zonă includ Păcuiu Mare și Tâlchia. O întrebare este dacă numele brațului Ostrov derivă de la localitate sau de la insulele din apropiere.
O întrebare legată de proprietatea insulei Ostrovul Mare apare în documentele din Fondul Primăria Ostrov. Deși există dovezi că insula a servit ca pășune comunală în 1940, nu este clar dacă aceasta a fost locul de origine al satului. Cercetările viitoare ar putea oferi răspunsuri.
Cercetarea istorică pentru perioada modernă a fost dificilă din cauza lipsei documentelor, multe dintre ele fiind distruse după revoluția din 1989. La Arhivele Naționale, documentele legate de comuna Ostrov încep din 1919, sugerând că documentele mai vechi ar putea fi pierdute.
După proclamarea independenței României în 1877, Tratatul de la Berlin din 1878 a confirmat independența și a stabilit granițele Dobrogei, inclusiv localitatea Ostrov, care a rămas sub administrarea românească, deși legătura istorică cu Silistra a fost întreruptă.
În 1878-1879, Dobrogea a fost împărțită în județele Tulcea și Constanța, iar localitatea Ostrov a fost inclusă în această nouă structură administrativă. România a integrat rapid Dobrogea, în special prin aducerea de coloniști și dezvoltarea infrastructurii administrative.
Creșterea populației în Dobrogea după 1878 a fost accelerată de legea de împroprietărire din 1903, care a adus locuitori din Transilvania, Banat și alte regiuni. Este posibil ca în această perioadă să fi sosit în Ostrov mocanii sibieni menționați în alte surse.
Vizitele unor personalități precum domnitorul Carol și ministrul Spiru Haret au jucat un rol important în integrarea Dobrogei în statul român. Carol a vizitat Dobrogea în 1879, iar Spiru Haret a vizitat școlile din zona Ostrov în 1904.
După al doilea război balcanic din 1913, Cadrilaterul a intrat în componența României, iar regele Carol I a vizitat Turtucaia și Silistra. Însă, la scurt timp după această integrare, România a intrat în Primul Război Mondial, iar Dobrogea a fost ocupată de forțele germano-bulgaro-turce.
După Primul Război Mondial, localitatea Ostrov a continuat să fie o comună urbană, parte a județului Constanța, conform documentelor din perioada 1919-1921. Aceste documente atestă existența unei administrații locale bine organizate.
În perioada interbelică, înainte de cedarea Cadrilaterului în 1940, Ostrovul era o comună urbană cu diverse imobile publice și proprietăți comunale, inclusiv primăria, poliția, școli și biserici, conform unui inventar din 1940.
Sursa: www.ostrov.judetul-constanta.ro
