Orașul Hârșova a luat naștere pe locul anticului Carsium, o așezare situată la un vechi vad al Dunării. În timp ce călătorește dinspre centrul orașului și urcă dealul printre căsuțele cățărate până în marginea râpelor care înconjoară cetatea, călătorul va observa primele urme materiale, reprezentate de două ziduri scunde, doar temelii, rămășițe ale unor incinte concentrice. În mijlocul acestora se înalță, mai bine conservat, un nucleu fortificat romano-bizantin, cu importante vestigii monumentale. Analizând planul general și traseul patrulater al turnurilor, se constată că cetatea datează înainte de introducerea prafului de pușcă, deoarece, odată cu utilizarea artileriei, curtinele au scăzut în înălțime, iar planurile au devenit poligonale, iar turnurile au adoptat un traseu circular.
Pe lângă aceasta, tehnica constructivă și structura în cuburi de piatră de la fortificația portului atestă o evoluție ulterioară, probabil până în secolul al XIII-lea.
Cetatea, în starea sa actuală de ruine ciuntite, reprezintă ultimele mărturii ale confruntărilor care au marcat cu ecoul lor secolele trecute. Ea a fost cucerită de Mihai Viteazul și a fost martoră la evenimente precum retragerea lui Iancu de Hunedoara pe aceste meleaguri în 1444, după dezastrul de la Varna. În timpul războaielor ruso-turce din 1809, 1828 și 1853-56, cetatea a jucat un rol semnificativ, fiind supusă de mai multe ori forței armelor.
Cetatea bizantină târzie, aflată în apropierea formei patrulatere și asemănătoare cu un trapez, era înconjurată pe trei laturi de ziduri groase și înalte. Latura dinspre Dunăre, a patra, se apăra în principal cu ajutorul peretelui stâncos înalt al falezei și a construcțiilor de zid care închideau accesul dinspre port.
În partea de nord, se remarcă încă o porțiune din zidul de incintă bizantin, având o înălțime de până la 6-7 m. În mijlocul acestei laturi, zidul se îndoaie, formând un bastion patrulater masiv, denumit impropriu și turnul comandantului. În imediata vecinătate la vest de acesta, se distinge o potecă - o poartă mică secundară care străbate zidul, amplasată deasupra soclului. Pe partea interioară a zidului de incintă, în dreptul bastionului patrulater, se pot vedea urmele unei scări de acces către drumul de strajă, integrate în grosimea zidului. În colțul de est al acestei laturi, se disting fundațiile distruse de vreme ale unui turn patrulater, ieșind în afara liniei zidului. În schimb, la vest de poternă, nu se mai păstrează decât fundații și câteva blocuri mari de zidărie smulse de explozia care a ruinat cetatea în secolul al XIX-lea.
Pe laturile estică și vestică, se pot observa urmele curtinelor, deseori mutate de explozie. Către sud, ambele ziduri devin din ce în ce mai joase, uneori topindu-se în masivul stâncos, care apare gol și fără acoperirea stratului vegetal din alte zone. Din turnurile de colț patrulatere și din construcțiile ridicate chiar pe marginea falezei, pe latura sudică, nu se mai păstrează decât urme vagi și cavouri sculptate în stâncă, folosite pentru amplasarea zidului.
Mai captivantă este însă fortăreața inferioară, ansamblul de ziduri și amenajări de-a lungul Dunării. Aceasta se găsește într-o adâncitură a falezei, înconjurată de două imense coloane de stâncă de calcar, astăzi puternic erodate de trecerea vremii și a apelor, dar care, se pare, au fost inițial modelate în parte de mâna omului și au servit ca bastioane. Între ele se întinde o perdea zidită, cu fațada alcătuită din blocuri mici, cubice, similare celor de pe așa-numitul zid genovez de la Constanța. În mijlocul acestei perdele, care urmează o traiectorie în linie frântă, se află două deschideri ale căror contururi sunt clare și astăzi, dar care odinioară aveau cadre gotice, în arc frânt, cu detalii delicate și profile din piatră, așa cum se poate observa într-o gravură din 1826.
Reprezentarea cetății așa cum arăta în primele decenii ale secolului al XIX-lea este păstrată în două gravuri. În prim plan, se evidențiază zidurile exterioare, joase și încrețite de numeroasele lor creneluri, concepute pentru artilerie. Apoi, se remarcă zidul cu lunga sa perdea, cu turnurile patrulatere de la colțuri, cu bastionul central de pe latura nordică și cu construcțiile și fortificațiile din port. În afară de acestea, se pot observa și unele clădiri interioare din piatră, cazărmi turcești, ridicate, probabil, în perioada construirii incintelor exterioare concentrice (sec. XVII-XIX).
În Hârșova, există și alte obiective turistice de vizitat: Geamia, monument de arhitectură construit în 1812; biserica catedrală ortodoxă și Canaralele Hârșovei, monument natural, vechi cariere de calcar.
Sursa: Litoralul românesc al Mării Negre (Ministerul Turismului, 1976)
