Biserica Evanghelică, localizată în inima orașului, constituie unul dintre cele mai fascinante edificii de arhitectură feudală din Transilvania. Inițial planificată ca o bazilică de tip romanic târziu, aceasta se remarcă și în prezent în cadrul complexului arhitectonic actual.
Influența stilului romanic a persistat în arhitectura bisericească din Europa medievală, pătrunzând în Transilvania în jurul sfârșitului secolului al XI-lea și dominând până la sfârșitul secolului al XIII-lea. Biserica din Sebeș reprezintă un exemplu semnificativ al evoluției acestui stil în această regiune.
Edificarea bisericii a debutat înainte de anul 1241, fiind inițiată de coloniștii sași și ridicată pe o veche necropolă a orașului. Investigările asupra bisericii au condus la identificarea unor elemente romane, precum cărămizi cu sigiliul legiunii a XIII-a Gemina, o statuie fără cap din marmură și o friză de origine orientală.
Din vechea bazilică au supraviețuit doar: fațada de vest cu portalul, clopotnița din sud-vest, stâlpii și pereții navelor centrale.
Bazilica nu a fost finalizată conform planului inițial, fiind întreruptă, cel mai probabil, din cauza atacului tătar din 1241. Construcția a fost reluată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, sub influența arhitecturii cisterciene, reprezentând astfel o expresie timpurie a stilului gotic în Europa. Elementele vizibile astăzi din această etapă includ bolțile navelor centrale, consolele decorate cu frunze de acant și floare de măceș (similar mănăstirii Cârța), nervurile bolților centrale, unele ferestre aliniate cu ritmul bolților și turnul central. Înălțimea actuală a acestui turn, de aproximativ 40 de metri, a fost obținută prin supraînălțări în secolul al XV-lea și în 1662.
Lucrările la construcția bisericii au fost din nou întrerupte în 1382, din cauza lipsei de fonduri, banii destinați finalizării fiind direcționați către fortificarea cetății orașului.
În secolul al XIV-lea, odată cu expansiunea orașului, s-a resimțit necesitatea unui lăcaș de cult adecvat. A început astfel o nouă construcție în stil gotic, dominând arhitectura catolică a vremii. Stilul gotic a apărut în Franța în jurul anului 1140 și s-a extins treptat în întreaga Europă, ajungând la maturitate în secolul al XIV-lea în Transilvania.
Un exemplu al acestui stil ar fi corul gotic, inițial conceput să fie parte a unei clădiri unitare, reprezentând una dintre primele încercări de a construi în Transilvania o "biserică-sală", cu trei nave egale în înălțime. Finalizat în 1383, corul se distinge prin valoarea sa artistică, evidențiată de frumusețea interiorului rezultată din execuția perfectă, proporțiile elegante și bogăția decorului sculptural. O înălțime impunătoare de 23 de metri conferă corului un rol central în peisajul orașului. Contrarul exteriorului prezintă un interes deosebit prin contraforturile care redau în piatră capetele unor personaje, probabil legate de istoria construcției corului, și reprezentările deasupra cornișei de pe latura nordică, înfățișând demoni. Aceste imagini îndeplinesc și funcția de burlane pentru drenarea apei de ploaie. Contrarorturile găzduiesc, de asemenea, statui simple ale sfinților sau regilor.
Construcția corului a fost din nou întreruptă, cel mai probabil, din cauza evenimentelor politice ale vremii.
A patra etapă a construcției monumentului a avut loc în prima jumătate a secolului al XV-lea, când biserica a fost înconjurată de un zid înalt, dotat cu metereze pentru apărare. În același timp, au fost ridicați pereții navelor centrale, realizându-se o clară separare între cor și restul clădirii. A fost construit, de asemenea, un acoperiș unic peste cele trei nave existente, obținându-se astfel un echilibru proporțional între cele trei corpuri principale ale clădirii: partea de vest cu turnul central, navele romanice și corul gotic.
În această perioadă, s-a finalizat construirea celebrului altar din cor, considerat cel mai mare altar din Transilvania, având dimensiuni impresionante, cu o înălțime de aproximativ 13 m și o lățime aproape de 6 m. Este presupus că a fost construit între anii 1518 și 1526. Asemănări notabile pot fi observate între acest altar și cel al Bisericii Sf. Iacob din Lewoča (Leutechau), realizat de Paul din Lewoča, discipol direct al faimosului Veit Stoss (Wit Stwosz) din Cracovia.
Atunci când altarul este închis, opt panouri pictate afișează scene biblice, iar când este deschis, sunt vizibile cinci sculpturi în lemn reprezentând momente din viața lui Isus.
În secolele XVIII și XIX, clădirea a suferit modificări, însă acestea au fost eliminate în timpul ultimei restaurări.
Importanța bisericii este dublă: în primul rând, datorită caracterului mixt al stilului arhitectural, iar în al doilea rând, datorită frumuseții generale a construcției și, în mod deosebit, a detaliilor.
Valoarea istorică și arhitecturală a bisericii a atras atenția experților atât din țară, cât și din străinătate, conducând la o restaurare atentă.
Construcția bisericii, desfășurată în mai multe etape, a generat o legendă interesantă: "Se spune că meșterul care construia biserica nouă din Sebeș (faza a doua) a lucrat simultan și la Biserica Neagră din Brașov."
Neputând să gestioneze simultan lucrările în ambele locuri, s-a decis să se ocupe de construcția din Sebeș, care era cea mai solidă dintre cele două. În timpul unei inspecții la Sebeș, constatând că rezultatul acesteia era mai impresionant decât al său, a fost cuprins de invidie și a aruncat calfa de pe schele. După decesul său, pentru o perioadă îndelungată, nu s-a găsit nimeni dispus să continue proiectul său.
În apropierea bisericii se găsește o capelă în stil gotic, probabil construită în secolul al XIV-lea.
Sursa: Itinerar turistic Brașov - Sibiu - Alba Iulia (Ministerul Turismului, 1982)