Hortensia Papadat-Bengescu s-a născut pe 8 decembrie 1876 în Ivești, Galați, fiind fiica căpitanului (mai târziu general) Dimitrie Bengesu și soția magistratului Nicolae Papadat. Din cauza profesiei soțului, a locuit la Buzău între 1903-1909 (alte surse indică 1904-1911), unde a fost prietenă cu scriitoarea Constanța Marino-Moscu, familia inginerului Gheorghe I. Dunka și familia colonelului Benone Anastasiu, viitor general. Aici, la 9 ianuarie 1906, s-a născut fiica sa, Sofia-Elena. Presa locală menționa frecvent participarea familiei Papadat la evenimente sociale și baluri.
Debutul literar al Hortensiei a avut loc în 1912 cu articole în franceză, iar în 1913 a publicat la „Viața Românească”, fiind sprijinită de criticul Garabet Ibrăileanu. În 1919, a lansat volumul „Ape adânci”. În timpul Primului Război Mondial, a activat ca infirmieră pentru Crucea Roșie. După război, a frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu și a publicat în revista „Sburătorul”, contribuind la promovarea romanului european modern.
Printre romanele sale de succes se numără „Fecioarele despletite” și „Concert din muzică de Bach”. De asemenea, a scris nuvele precum „Sfinxul” și „Femeia în fața oglinzii”, dar și piese de teatru, cum ar fi „Povârnișul”, „Bătrânul” și „A căzut o stea”. În 1946, a obținut Premiul național pentru proză.
După instaurarea regimului comunist, opera sa a fost interzisă, iar scriitoarea a murit în anonimat și sărăcie în 1955. După 1965, lucrările sale au fost treptat reintegrate în circuitul literar. Casa în care a locuit la Buzău a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice în 2010 și renovată în 2014.
Sursa: buzauopen.ro
