Barajul Vidraru
Barajul Vidraru se ridică ca un imens colos de beton între stâncile ce delimitează intrarea râului în Cheile Argeșului, cu Carpații veghind de o parte și de alta. Pe versantul unuia dintre aceste stânci se află muntele Vidraru (masivul Frunți), în timp ce pe celălalt versant se profilează muntele Pleașa (masivul Ghițu).
Cu o înălțime de 165 de metri și conturând o formă de arc de cerc, barajul suportă presiunea provenită de la cei 465 de milioane de metri cubi de apă acumulați în lacul din spatele său. În anul construcției sale, 1966, Barajul Vidraru ocupa poziția a cincea în lume.
Materialele folosite pentru acest colos de beton, în valoare de 500.000 de metri cubi, ar fi fost suficiente pentru construirea unei șosele care să lege distanța dintre Argeș și Bicaz.
Lacul de acumulare Vidraru acoperă o suprafață de 8,25 km² și se întinde pe o lungime de 14 km, amplasat la o altitudine de 850 de metri. Apele acumulate în Vidraru provin din râul Argeș și alte cursuri de apă învecinate, colectate printr-un labirint de aducțiuni secundare (o rețea de 28 km de galerii). Aducțiunea subterană, care adună apele râurilor Doamnei, Cernat, Dobroneagu și Vâlsan, reprezintă cea mai lungă din țară. Contribuții vin din partea râului Topologul dinspre vest, iar dinspre sud, râurile Limpedea și Valea lui Stan.
Debitul total captat este de 19,7 metri cubi pe secundă, cu Argeșul contribuind cu 7,5 metri cubi pe secundă, iar restul fiind asigurat de apele preluate din bazinele învecinate. O observație interesantă este că într-unul dintre golfurile lacului Vidraru se găsește uzina hidroelectrică Cumpăna, având o putere instalată de 5 MW.
Turbinelor hidrocentralei li se furnizează apă prin intermediul unei conducte forțate lungi de un kilometru, care transportă apele acumulate în spatele barajului de pe valea pârâului Cumpăna, având o înălțime de 33 de metri. Această uzină hidroelectrică reprezintă singura din țară pentru care s-a optat pentru un astfel de amplasament (insulă în lacul de acumulare).
Apreciablele rezervoare de apă de pe Argeș au facilitat irigarea a peste 100.000 de hectare de teren agricol, recuperarea a 10.000 de hectare de teren predispus inundațiilor, precum și furnizarea apei potabile și industriale pentru București, etc.
Traseul de contur, cu o lungime de aproximativ 52 de kilometri, străbate terenuri împădurite și se desfășoară la o altitudine considerabilă față de nivelul apei lacului de acumulare. Serpentinele frecvente ale drumului facilitează depășirea diferențelor de nivel întâlnite în cale și oferă priveliști pitorești.
Hidrocentrala Vidraru
Această remarcabilă realizare a tehnicii românești se află în aval de baraj și cuprinde, în afară de clădirea administrativă, atât construcțiile de la suprafață, cât și amenajările subterane.
În partea frontală se înalță castelul de echilibru, având o înălțime de 140 de metri și un diametru de 7,10 metri. Acesta primește apele lacului de acumulare, ghidate către castel printr-o galerie de aducțiune lungă de 2200 de metri, cu un diametru de 5,15 metri.
Structura castelului de echilibru se extinde către adâncurile pământului printr-un puț forțat de 183 de metri și un diametru de 4,10 metri. La baza acestui puț vertical se află un distribuitor metalic care alimentează cele patru turbine ale hidrocentralei subterane. Aceste turbine au o putere instalată de 220 000 KW și produc anual 400 milioane Kwh.
Centrala subterană este formată din două compartimente extinse: sala turbinelor (cu o lungime de 75 de metri și o înălțime de 34 de metri) și casa transformatorilor (cu o lungime de 35 de metri și o înălțime de 19 metri); ambele au o lățime de 16 metri. Aceste construcții sunt plasate în subteran, la o adâncime de 104 metri, în punctul Cetățuia. Accesul principal în centrală se realizează printr-un puț vertical (cu o adâncime de 104 metri și un diametru de 7 metri), continuat de un tunel orizontal lung de 115 metri, având o secțiune rectangulară de 5,0 x 6,5 metri. Un al doilea acces în centrală este prin intermediul unei galerii în pantă, cu o lungime de 156 metri. Acest tunel servește și ca trecere pentru cablurile care transportă energia electrică produsă de hidroagregatele centralei subterane. Accesul în adâncuri se realizează cu ajutorul unui ascensor și al unei scări cu 614 trepte, care conduc spre sala turbinelor.
Sursa: București-Sibiu (Ministerul Turismului, 1977)
