În coasta muntelui, pe partea dreaptă a drumului ce merge de la Mănăstirea Polovragi la peştera cu acelaşi nume, se află o grotă care are o poveste cu totul aparte. În interiorul ei, atunci când a simțit că i se apropie sfârşitul, un călugăr, Corneliu Săbăreanu, şi-a amenajat un culcuș și un altar pentru rugăciune și apoi a zidit intrarea rămânând închis în inima muntelui.
Deşi a trecut foarte mult de la moartea sa, altarul din peşteră mai există şi azi, câte un turist temerar încumetându-se să ajungă la el și să aprindă o lumânare. Într-un târziu de seară, dupa vecernie, slujba de seară, maica stravoforă Evghenia Vaida, stareța Mănăstirii Polovragi, ne-a povestit, cu voce domoală, cine a fost acel om minunat, a cărui viață a devenit azi o legendă:
"Toate aceste lucruri le ştiu de la părintele Caliopi Georgescu, exarhul mănăstirilor din Oltenia, care a murit la vârsta de 74 de ani. El mi-a spus că părintele Săbăreanu era din București și, înainte de a se călugări, avea funcția de prefect al județului Vlaşca. Eu nu știu exact pe unde se întindea acest judeţ, dar Săbăreanu era un om foarte bogat. A făcut și el, ca și frate-său, Facultatea de Drept de la Paris, iar după moartea tatălui și a fratelui său, a rămas stăpân peste foarte mult pământ și peste mulți robi.
Într-o zi, ducându-se la moşie, a găsit niște nereguli foarte grave și a trebuit să ia câțiva robi să îi aducă la București pentru a fi cercetați și arestați. Mergând cu căruțele, cum era pe vremea aceea, au ajuns în București pe înserat. Era joia mare, dinaintea paştelui şi toate clopotele băteau pentru denii. Când a auzit sunetele respective, ceva s-a transformat în el. Cum să duc eu oamenii ăştia să îi arestez când Mântuitorul a murit pe cruce pentru noi?. I-a eliberat pe toți, apoi s-a dus la mama sa și i-a spus: Mamă, eu din momentul ăsta nu mă mai ocup de moşie. Plec, mă duc să mă fac călugăr. Și a plecat la Muntele Athos.
A făcut și Facultatea de Teologie la Atena și, după un timp, a revenit în țară, în timpul Reginei Maria. El a fost duhovnicul acesteia. Cunoştea bine vreo cinci limbi străine. În urma unor cercetări pe care le-a făcut, a găsit Mănăstirea Polovragi foarte oropsită. Era atât de săracă și amărâtă încât ploua în biserică. Pe sfânta masă era pus un lighean ca să se adune apa în el și să nu se ude în altar. Lui
Săbăreanu i s-a făcut milă și s-a dus la Novaci, a dat la schimb nişte valută pe care o avea și a depus amanet mai multe obiecte personale din aur, iar cu banii luați a reparat biserica mănăstirii.
Mai târziu s-a localizat aici şi a stat vreo câțiva ani. Simțind că i se apropie sfârşitul, în primăvara anului 1926 s-a retras în peșteră. Nu a mai trăit mult timp, la 26 iulie a murit. A fost îngropat acolo, în peșteră şi abia după 31 de ani, în 1957, i s-au adus osemintele în cimitirul mănăstirii de către părintele stareț"
Într-un colţ al curții interioare, lîngă bolnița Mănăstirii Polovragi, învăluite în tăcerea munților, câteva cruci stau de strajă la căpătâiul unor slujitori ai sfântului lăcaş. Pe una din ele stă scris: "Aici aşteaptă învierea morților arhimandritul Corneliu Sabareanu. Născut la 25 III 1840, decedat la 26 VII 1926. lartă-i Doamne orice greşală. Amin."
Text preluat din panoul de prezentare afișat la intrarea în peșteră
