Ceramica Neagră Marginea

Marginea este un sat din județul Suceava, România, cunoscut pentru ceramica sa neagră, care este unică în Europa.

Ceramica este realizată din lut care este modelat la roată, decorat și apoi ars fără oxigen. Acest proces de ardere conferă ceramicii o culoare neagră lucioasă.

Ceramica de Marginea este folosită pentru o varietate de scopuri, inclusiv vase de bucătărie, decorațiuni și obiecte de uz casnic.

Olăritul este o tradiție veche în Marginea, care datează de cel puțin 300 de ani. Familia Magopăț este una dintre cele mai vechi familii de olari din sat, fiind la cea de-a șasea generație.

Procesul de producție durează aproximativ trei săptămâni și presupune următoarele etape:

Ceramica este, de asemenea, o importantă sursă de venit pentru comunitatea locală.


//

Comuna Marginea, celebră pentru atelierele sale de olărit, găzduiește cooperativele sale chiar în apropierea șoselei, iar acestea pot fi vizitate de către turiști.

Ceramica neagră de Marginea, recunoscută atât în țară, cât și în străinătate datorită eleganței și purității decorațiunilor sale, este prezentă în Moldova încă din perioada bronzului. Ceramica neagră dacică, documentată încă din secolul al VI-lea î.Hr., se remarcă prin valoarea sa, iar în intervalul secolului al III-lea - al II-lea î.Hr., au fost create vase de ceramică de înaltă calitate, modelate la roată, având o nuanță specifică de cenușiu-negru.

Etnografii au atestat existența ceramicii negre în diverse regiuni europene, printre care Polonia, Cehoslovacia (cu un centru în Pozdisovce din secolul al XV-lea), Ungaria (centrul activ și astăzi la Nádudvar), Albania și Danemarca. Ceramica neagră este cunoscută și în alte continente, cum ar fi Asia (India), Africa (Egipt) sau America Latină (Peru).

În Marginea, meșteșugul olăritului s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Printre produsele ceramice actuale de la Marginea - cum ar fi ulcelele pentru apă, oalele pentru sarmale, oalele folosite la câmp pentru gătit sau pentru strâns fructele de pădure (considerând bogăția zonei în zmeură și fragi), untarele și străchinoaiele (castroane pentru prins laptele) - se regăsește și bârgăul, având aceeași formă cu un vas descoperit în necropola dacică de la Poienești-Tecuci, datând din secolul al IV-lea î.Hr.

În evoluția ceramicii umane, ceramica neagră, ulterior celei roșii, marchează un avans și constituie o etapă semnificativă în dezvoltarea istoriei ceramicii. Diferențele esențiale dintre ceramica neagră și cea roșie, fie nesmălțuită sau smălțuită, se referă la sistemul de ornamentare și tehnicile de ardere. Cuptorul, în care sunt dispuse vasele de lut modelate, uscate și decorate, este închis cu lemne lungi de brad, care continuă să ardă mocnit și după ce gurile de foc, de încărcare și descărcare, sunt bine astupate. Culoarea neagră a vaselor rezultă din acest proces de ardere înăbușită. În funcție de etanșeitatea cuptorului, în a doua etapă de ardere se pot obține variate nuanțe, de la cenușiu deschis până la negru intens.

La atelierele de la Marginea, vizitatorii au posibilitatea să asiste la întregul proces de creație a ceramicii negre. Mulți stau în fața roții olarului, încercând să surprindă în gesturile măsurate și sigure ale meșterilor artiști proporțiile precise, știind că puritatea proporțiilor ceramicii de la Marginea depășește, sub acest aspect, producțiile tuturor centrelor din Europa. Ornamentarea se realizează fie prin impresiune cu rotița, aplicată pe vasul crud întors la roată, fie prin lustruirea vasului deja uscat cu ajutorul unei pietre de râu (cremene), creând dungi care, după ardere, capătă un luciu metalic.

Chiar dacă se utilizează doar trei elemente ornamentale - bradul (un vechi simbol al colii, mai specific element ornamental etnic, dacic), linia frântă și Fala - se obțin o mulțime de variante stilistice și variațiuni armonice, ritmice, de mare virtuozitate, evidențiind un proces creator milenar, cristalizarea unui gust deosebit și a unui rafinament perfect, prin simbioza perfectă dintre ornament și formă.

Vase de diverse forme și modele, care poartă amprenta valorilor artistice create de olarii din Marginea, sunt disponibile pentru achiziționare în cadrul unei expoziții permanente desfășurate în zonă.

Locuitorii acestui sat sunt și custozii unor tradiții folclorice străvechi, moștenite de-a lungul timpului și transmise de la o generație la alta, an de an.

În timpul bogatelor manifestări folclorice asociate cu plugușorul, buhaiul și sămănatul, care marchează Anul Nou, în Marginea, teatrul haiducesc Jianu atrage atenția în mod special. Chiar dacă eroul principal, haiducul Iancu Jianu, provine dintr-o altă provincie românească, Oltenia, acest spectacol cunoaște o popularitate extinsă, în special în Moldova, ca o formă de teatru folcloric haiducesc. Prezența sa poate fi explicată și prin promovarea teatrului de către "căruța cu paiațe" (adica trupele ambulante de actori, printre care remarcăm pe cea condusă de Matei Millo). Adaptat la înțelegerea și idealurile sociale-artistice ale mulțimii, teatrul haiducesc reprezintă o pagină vie din istoria luptelor de clasă. "Piesa Jianului", interpretată de ceata de colindători care merge la casele gospodarilor din Marginea, cuprinde 12 personaje, printre care se numără Jianu - Căpitanul de haiduci, 24 de tovarăși, pădurarul, ciobanul, Doamna lui Jianu, căpitanul de poteră și vânătorul, precum și muzicanții cu vioară, tobă și clarinet, fiecare purtând un costum cât mai autentic pentru personajul interpretat.

Piesa este structurată în trei momente distincte:

a) dialogul dintre ceata de urători și gazdă; 
b) acțiunea epică propriu-zisă, axată pe prinderea și apoi răscumpărarea haiducului Jianu; 
c) finalul în care toți mascații cântă urarea adresată gazdelor și celorlalți spectatori. Totul se încheie prin împărțirea colăceilor și a băuturii de către gazdele colindate și printr-un joc în care se prind toți cei prezenți și care continuă și după ce ceata Jianului pleacă grăbită la altă casă.

Tradiția colindatului în Ceata Jianului debutează în seara de 31 decembrie, continuând pe tot parcursul nopții de Revelion și și în ziua următoare. În cazul în care nu au avut timp să viziteze toate casele la care știu că sunt așteptați, membrii ceții persistă în colindat și în zilele de 2, 3 și chiar 4 ianuarie. Se formează grupuri de câte două sau trei cete de Jieni, iar încheierea tradiției este sărbătorită printr-o petrecere animată de cântece și dansuri, la care participă membrii ceții și invitații, în special femeile invitate.

De la Marginea la Sucevița, casele mari și frumos ornamentate în exterior, cu cerdacuri susținute de stâlpi sculptați în lemn, întâmpină călătorii. Sucevița se dovedește a fi una dintre cele mai pitorești așezări din Bucovina, cu grădini mari și umbroase, motive stilizate pe zidurile caselor, și ii, catrințe și basmale înflorate purtate de fetele și soțiile locului, creând o armonie perfectă între culorile vii și odihnitoare. Această comunitate plină de lumină și culoare a inspirat, fără îndoială, meșterii zugravi care au decorat cu fresce zidurile însorite ale mănăstirii din partea de apus a satului, acolo unde dealurile se pierd în Obcina Mare și își conturează linii delicate.

Sursa: București-Suceava și în Nordul Moldovei (Ministerul Turismului, 1977)