Generalul Henri Mathias Berthelot, născut pe 7 decembrie 1861 în Feurs, Franța, a fost o figură militară de prim rang, care a jucat un rol esențial în istoria României în timpul Primului Război Mondial. Absolvent al prestigioasei școli militare Saint-Cyr, promoția „Egipt” (1881), Berthelot și-a început cariera în Algeria și apoi în Tonkin, iar în 1893 a devenit diplomat al Școlii Superioare de Război. În 1906, devine ofițer de ordonanță al generalului Brugere și secretar al comitetului de stat major, pregătindu-se astfel pentru misiuni de înalt nivel.
În decembrie 1913, este promovat general de brigadă și chemat de către Joffre, comandantul suprem al armatei franceze, pentru a deveni adjunct al generalului Castelnau. În această calitate, Berthelot participă la reformarea armatei franceze, scoțând la pensie numeroși generali incompetenți, fapt care îi aduce atât respect, cât și numeroase antipatii. Cu toate acestea, el joacă un rol important în elaborarea planurilor ofensive ale armatei franceze la începutul războiului și în direcția generală a operațiunilor, inclusiv în victoria crucială de pe Marna.
În noiembrie 1914, devine general de divizie și comandă divizii în Champagne, iar în 1916, trupele sale luptă eroic la Verdun. Datorită calităților sale remarcabile, este trimis în România, la solicitarea autorităților de la București, pentru a reorganiza armata română după înfrângerile din 1916. Misiunea franceză condusă de Berthelot reușește să reconstruiască armata română în timpul iernii 1916-1917, contribuind decisiv la succesele din vara anului 1917 în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Deși nu reușește să creeze o nouă armată româno-rusă din cauza colapsului frontului rusesc generat de Revoluția Bolșevică, eforturile sale diplomatice întârzie prăbușirea totală a frontului estic, oferind aliaților timp prețios pentru a se reorganiza. După semnarea păcii de la București în 1918, Berthelot este expulzat de autoritățile germane, dar revine pe frontul oriental sub comanda generalului Sarrail. În această perioadă, reușește să informeze regele Ferdinand despre armistițiul iminent din 11 noiembrie 1918, fapt ce permite României să declare din nou război Germaniei cu o zi înainte, reintrând astfel în tabăra învingătorilor și asigurându-și un loc la tratativele de pace de la Versailles și Trianon.
La 1 decembrie 1918, Berthelot revine triumfal în București, alături de regele Ferdinand, regina Maria și trupele române. Devenit un susținător înfocat al cauzei române, intră în conflict cu superiorul său, generalul Franchet d’Esperey, și chiar cu președintele Clemenceau. Ulterior, primește și alte misiuni, inclusiv în Statele Unite și apoi în Franța, unde este guvernator militar la Metz (până în 1922) și la Strasbourg (din 1923).
Berthelot a fost profund implicat în consolidarea memoriei eroismului român, sprijinind crearea unor locuri de comemorare, precum cimitirul de la Soultzmatt, unde sunt îngropați peste 680 de prizonieri români. A rămas apropiat de familia regală română, vizitând România și fiind decorat cu cele mai înalte distincții, inclusiv Marea Cruce a Legiunii de Onoare și Crucea de Război, devenind și cetățean de onoare al României. A murit la Paris pe 29 ianuarie 1931, fiind înmormântat la Nervieux.
Memoria generalului Berthelot reflectă relațiile româno-franceze și dinamica politicii interne românești. Dacă până la cel de-al Doilea Război Mondial recunoștința domină, regimul comunist șterge această memorie, înlocuind-o uneori cu o viziune mitizată printre emigranți. Perioada ceaușistă oscilează între negare și reabilitare, influențată de rusofobie. În epoca postcomunistă, imaginea sa variază între rigoare istorică și interpretări naționaliste, dar rămâne totuși puțin cunoscută publicului larg.
Foștii membri ai misiunii Berthelot au format o asociație numită „Poftim!”, inspirată de un cuvânt des auzit în România. Aceștia au continuat să viziteze România până în anii ’80, dar regimul comunist a încercat să folosească această prezență în scopuri ideologice. Revista „Poftim!” a fost menținută decenii întregi, dar a dispărut odată cu ultimii veterani ai misiunii. Astfel, moștenirea lui Berthelot rămâne o parte importantă, dar adesea uitată, a istoriei moderne românești.
Sursa: historia.ro
