Întemeierea mănăstirii Bucium este legată de fondarea schitului românesc “Prodromul” din Sfântul Munte Athos în secolul al XIX-lea. În anul 1853, Ieroschimonahii Nifon și Nectarie au fondat la Bucium o mică sihăstrie cu o rânduială similară celei din Sfântul Munte, având scopuri spirituale și filantropice pentru a ajuta călugării români din Athos.
Schitul din Bucium a fost posibil datorită donației de 3000 de galbeni și 4,1 hectare de teren de la Grigore Alexandru Ghica Al II-lea. Prima biserică, sfințită în 1871, era într-o clădire patrulateră fără turlă, asemănătoare unui paraclis. Schitul, cunoscut până în 1918 ca “Metoc” sau “Conacul Bucium”, a devenit un centru de spiritualitate și liniște duhovnicească, fiind loc de odihnă pentru mitropoliții Moldovei. După 1942, schitul s-a dezvoltat considerabil prin achiziția a 22 de hectare de la Prințesa Ioana Rosetti Roznovanu, incluzând construcții precum “Palatul Roznovanu” și “Casa de oaspeți”.
Între 1950 și 1977, sub mitropoliții Sebastian Rusan și Iustin Moisescu și starețul Hrisostom Apostolache, biserica schitului a fost extinsă și împodobită cu picturi de Vasile Pascu, în stil bizantin, fiind resfințită în 1967. Schitul a fost ridicat la rang de mănăstire în 1993, cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Astăzi, complexul monahal Bucium include: biserica, casa de oaspeți “Sf. Antipa de la Calapodești” (reședința mitropolitană), casa trapezar cu atelierul de pictură bizantină “Sf. Ioan Damaschin”, chiliile călugărilor, stăreția, “Casa Roznovanu II” (chiliile călugărilor), depozitul de vinuri și atelierul de tâmplărie, acestea din urmă fiind coordonate de Centrul Eparhial Iași al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Sursa: bucium.mmb.ro
