Mânăstirea Crasani, situată în localitatea cu același nume din județul Ialomița, se găsește pe malul râului Ialomița și este o mânăstire de maici cu viața de obște. La sfârșitul anului 2000, s-a edificat biserica de lemn, iar în 2001 a luat naștere Schitul Crasani. În 2003, schitul a fost ridicat la rangul de mânăstire, urmând ca în timp să fie construit un corp de chilii destinat maicilor și oaspeților. Totodată, au fost restaurate anexele care adăpostesc bucătăria și magaziile.
În interiorul mânăstirii, se remarcă trapeza, dedicată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, fiind pictată într-o singură lună. Hramurile mânăstirii includ Sfântul Apostol Andrei și Cuvioasa Parascheva (biserica aflându-se în construcție) și Sfântul Andrei pentru paraclis.
Mânăstirea Crăsani reprezintă un important punct de atracție turistică în regiunea Muntenia, constituind un obiectiv pe care nu ar trebui să-l treceți cu vederea dacă vă aflați în proximitate.
//
Nu departe de acele locuri, pe malul opus al râului Ialomița, în satul Crăsani, pe un deal înalt care stăpânește valea, se găsește o semnificativă așezare arheologică asociată cu geții. Există cercetători în domeniul arheologiei care identifică acest loc drept situl cetății Helis, locul desfășurării unor evenimente din trecutul antic.
În anul 291 î.Hr., Lisimeh, succesorul lui Alexandru cel Mare în Tracia, a fost implicat într-un intens conflict cu regatul geților condus de Dromihete. Lisimeh a traversat Dunărea, însă a fost învins de geți și capturat, fiind dus apoi ca prizonier în cetatea Helis.
Zona traversată ulterior este împânzită de câteva lacuri mai mici, caracterizate prin apa sărată și nămolul cu proprietăți terapeutice. Acestea s-au format prin blocarea gurilor de vărsare ale unor afluenți mai mici ai Ialomiței, iar schimbarea compoziției chimice, de la apă dulce la apă cu o concentrație înaltă de minerale, se datorează dizolvării sărurilor din sol și evaporării intense generate de temperatura ridicată a aerului.
Sursa: Litoralul românesc al Mării Negre (Ministerul Turismului, 1976)
Sursa: www.cniptamara.ro
