Monumentul Funerar al Mareşalului Constantin Prezan Şi al Soţiei Sale Olga Prezan

Conacul din Schinetea este situat în partea de nord-vest a satului Schinetea, județul Vaslui, și a fost ridicat în secolele al XIX-lea și al XX-lea de către familia mareșalului Constantin Prezan (1861–1943).

Această reședință istorică apare pe „Lista monumentelor istorice din județul Vaslui – 2004” la poziția 390, sub codul VS-II-a-B-06877. Conacul este compus din șapte monumente distincte, toate clasate cu același regim de protecție: corpul vechi din secolul al XIX-lea (cod VS-II-a-B-06877.01), casa administratorului construită la începutul secolului al XX-lea (cod VS-II-a-B-06877.02), corpul nou ridicat în 1939 (cod VS-II-a-B-06877.03), beciul (cod VS-II-a-B-06877.04), parcul (cod VS-II-a-B-06877.05), fântâna (cod VS-II-a-B-06877.06) – toate din prima parte a secolului al XX-lea – și monumentul funerar al mareșalului și al soției sale Olga, aflat în grădina conacului, construit în 1943, cu crucea refăcută în 1993 (cod VS-IV-m-A-06918).

În 1896, colonelul Constantin Prezan, pe atunci adjutant regal al prințului moștenitor Ferdinand, a cumpărat împreună cu soția sa Olga moșia de aproximativ 1.100 de hectare, alături de conacul situat în satul Schinetea, comuna Dumești, județul Vaslui.

La începutul secolului XX, pe domeniul conacului au fost construite o serie de elemente suplimentare: un parc, o fântână, un beci și o locuință pentru administratorul domeniului, care avea grijă de proprietate în absența proprietarilor.

După încheierea Primului Război Mondial, în care a fost șef al Marelui Cartier General al Armatei Române, generalul Constantin Prezan s-a retras la moșia sa de la Schinetea. I s-a permis prin lege să poarte uniforma militară pe toată durata vieții și să beneficieze de toate onorurile și avantajele gradului său. Cu toate că statul român i-a oferit o locuință în capitală și Academia Română l-a ales membru de onoare, Prezan a preferat să rămână la Schinetea. În 1930 a fost ridicat la gradul de mareșal, în același timp cu generalul Alexandru Averescu. A fost senator de drept în mai multe legislaturi și a făcut parte din Consiliul de Coroană.

În anul 1939, pe domeniu a fost ridicat un corp nou de clădire, astfel că întregul conac a ajuns să cuprindă 25 de camere.

Mareșalul Constantin Prezan a încetat din viață la 27 august 1943, fiind înmormântat în grădina conacului, alături de soția sa, Olga.

După instaurarea regimului comunist, conacul a fost naționalizat și transformat într-un cămin-spital pentru adulți cu handicap psihic sever. După Revoluția din 1989, Olga Macarie, nepoata mareșalului, a revendicat clădirea și terenul aferent. La data de 6 ianuarie 1999, Judecătoria Vaslui i-a recunoscut oficial dreptul de proprietate. La acea vreme, în conac erau internate 89 de persoane cu handicap psihic sever.

În august 2001, pacienții căminului-spital au fost transferați la spitalul din Mălăești, comuna Vutcani. Olga Macarie intenționa să doneze conacul, parcul de stejari de 3 hectare și o livadă de 25 de hectare Ministerului Apărării Naționale pentru amenajarea unui cămin destinat foștilor angajați ai instituției.

Totuși, la 1 octombrie 2002, Olga Macarie a decis să doneze conacul și terenul aferent către Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui. În interiorul conacului au fost expuse obiecte originale, fotografii, arme, decorații, documente și uniforme militare care i-au aparținut mareșalului Prezan.

În ultimii ani, clădirea conacului a suferit degradări semnificative și are nevoie urgentă de lucrări de consolidare, restaurare și valorificare patrimonială.

Sursa: ro.wikipedia.org