Situl Arheologic Cetatea Beroe

Cetatea Beroe este situată pe o stâncă înaltă de circa 30 de metri, pe malul Dunării, în apropierea comunei Ostrov, în locul unde brațul Băroi se unește cu fluviul. Această fortificație romano-bizantină a fost construită pe fundațiile unei vechi cetăți getice, în zona de nord-est a provinciei Moesia Inferior din antichitate. Nu se cunoaște exact data ridicării incintei, însă descoperirile arheologice confirmă existența unei așezări din perioada romană timpurie. Cetatea este menționată în vechile itinerarii „Tabula Peutingeriana” și „Itinerarium Antonini”, fiind cunoscută ca sediu al unei unități de cavalerie, apoi ca centru episcopal.

În timpul împăratului Constantin cel Mare, cetatea a fost restaurată, dar în perioada lui Justinus II a suferit distrugeri în urma atacurilor avaro-slave, deși a continuat să fie locuită până la începutul secolului al VII-lea. Ultima monedă descoperită, emisă de Phocas, atestă sfârșitul locuirii în epoca romano-bizantină. Reluarea locuirii a avut loc odată cu revenirea bizantinilor la Dunărea de Jos, în timpul lui Ioan Tzimiskes. Zona de la nordul cetății adăpostea o așezare civilă care, la rândul ei, a fost suprapusă de așezarea medievală timpurie din secolele XI-XII.

În 1898, inginerul topograf P. Polonic a localizat cetatea, descriind incinta ca fiind trapezoidală. Câteva decenii mai târziu, C. Moisil o descria ca având formă octogonală, diferențele dintre cele două observații ridicând semne de întrebare cu privire la acuratețea conturului vizibil al incintei. Începând din 1958, arheologul A. Petre a cercetat o vastă necropolă situată la nord de cetate, datând din epocile romană, romano-bizantină și medievală timpurie, descoperind peste 1100 de morminte, dar și o bazilică paleocreștină activă între secolele IV-VI d.Hr.

Între 1971 și 1973, D. Vâlceanu și Al. Barnea au desfășurat cercetări arheologice în cetate, ajungând în unele secțiuni la ultimul nivel de locuire romano-bizantină, datând din a doua jumătate a secolului al VI-lea. Au fost identificate mai multe așezări rurale din epoca romană timpurie, inclusiv „villae rusticae” și necropole tumulare, aparținând zonei dependente de cetatea Beroe.

Cercetările au fost reluate în 1998 și au dus la descoperirea unui material arheologic semnificativ: vase de ceramică, amfore, castroane, opaițe, unelte, podoabe și monede. Între 1998 și 2002, un colectiv condus de D. Paraschiv a continuat explorările, constatând că porțiunile sudică și vestică ale incintei romane s-au prăbușit în Dunăre, iar cele nordice și estice spre un șanț ce separa cetatea de așezarea civilă. Totodată, s-au descoperit complexe de epocă bronzului și a fierului, dar și trei niveluri de locuire din perioada romană și romano-bizantină (secolele II–VII), în mare parte distruse de intervențiile medievale timpurii (secolele XI–XII).

Stratul arheologic medieval timpuriu a relevat 19 complexe de locuire, majoritatea semiadâncite sau la suprafață, dintre care doar unul a fost cercetat integral. Acestea includeau cuptoare în formă de potcoavă și gropi menajere, precum și un pietrar realizat direct în sol. Obiectele descoperite cuprindeau ceramică (vase, amfore, ulcioare), podoabe, monede și oase de animale, din care doar cele cu proveniență certă medievală timpurie au fost analizate. Singura construcție romană identificată a fost un bazin, anterior considerat fie zid de cetate, fie turn romano-bizantin.

În așezarea civilă de la nordul promontoriului s-au găsit două niveluri din secolele II-III și unul romano-bizantin, toate suprapuse de complexe medievale timpurii. Pe mare parte din promontoriu, straturile anterioare secolului XI au fost distruse, lucru observat în secțiunile cercetate, inclusiv o secțiune magistrală orientată sud-nord. Pe lângă ceramica comună romană, au fost găsite fragmente de „terra sigillata”, sticlă și obiecte metalice, care pot contribui la înțelegerea vieții economice și a evoluției istorice a sitului Beroe.

Suprapunerea mai multor niveluri de locuire pe același teritoriu demonstrează importanța strategică și economică a acestei zone în antichitatea dobrogeană.

Sursa: ziarulnatiunea.ro