Curtea Domnească din Suceava este un complex istoric ridicat între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, aflat în centrul municipiului Suceava, pe strada Ana Ipătescu. Construcția inițială a fost realizată la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru Mușat. Inițial a fost o casă domnească din lemn, cu pivniță, două încăperi și o intrare în pantă. Această primă formă a fost completată de domnitorul Alexandru cel Bun, care a adăugat ziduri din piatră și un nou corp de clădire cu beciuri. Curtea a fost grav afectată de un incendiu în a doua jumătate a secolului al XV-lea, distrugând majoritatea construcțiilor din lemn.
Refacerea Curții a avut loc în timpul lui Ștefan cel Mare, care a construit o nouă clădire din piatră peste resturile vechi. Acest edificiu era o construcție masivă, cu o fundație adâncă și ziduri groase, organizat în jurul unui patrulater. Avea multiple funcții: rezidențiale, administrative și ceremoniale. Elementele arhitecturale incluse erau o pivniță vastă împărțită în două nave, un turn de poartă, o locuință-turn și sala Sfatului Domnesc. Intrările în pivniță se făceau fie printr-un tobogan, fie pe scări. Sub pavimentul de piatră au fost descoperite monede datând de după 1480.
Ultimele modificări importante au fost realizate în timpul lui Vasile Lupu, în secolul al XVII-lea, când s-au reamenajat pivnițele cu intrări boltite din cărămidă și ancadramente de piatră. Totuși, sfârșitul secolului al XVII-lea a marcat abandonarea Curții. Se presupune că distrugerea ei a fost ordonată de Dumitrașcu Cantacuzino, care ar fi cerut demolarea cetăților din Suceava, Neamț și Hotin. În anul 1700, un sol polonez descria locul ca fiind un „palat domnesc de zid, pustiu”.
De-abia în anii 1950 au început cercetările arheologice și lucrările de conservare. Zidurile care au supraviețuit măsoară între 1 și 5 metri înălțime. Cercetările au scos la iveală o varietate de cahle de sobă, unele smălțuite, decorate cu motive precum stema Moldovei, cavaleri, elemente vegetale și animale. În jurul ruinelor a fost construit un zid de protecție din piatră.
Săpături arheologice noi au fost realizate în perioada 1998–1999. Pe o lungime de 35 de metri, în direcția nord-sud, s-a descoperit un tezaur monetar cu peste 300 de piese. Majoritatea erau sferturi de dinar (quartringi) bătute de Sigismund de Luxemburg în perioada 1430–1437, iar trei monede erau jumătăți de groși emise de Alexandru cel Bun. Aceste monede nu aveau o valoare mare, fiind afectate de inflația vremii și de scăderea conținutului de argint. Arheologul Monica Gogu presupune că tezaurul a aparținut unui lucrător din perioada târzie a domniei lui Alexandru cel Bun.
În anul 2000 a fost deschis un șantier național de restaurare. Zona ruinelor a fost împrejmuită cu un gard metalic, dar lucrările s-au desfășurat cu intermitențe din cauza lipsei de fonduri. În timp, zona a fost invadată de vegetație și de persoane fără adăpost. În 2010, Primăria Suceava a alocat fonduri pentru construirea unui gard nou din piatră și fier forjat, menit să protejeze monumentul și să îmbunătățească aspectul vizual al zonei.
Curtea Domnească avea un rol important în viața statală a Moldovei. Aici aveau loc întâlniri ale dregătorilor, erau primiți soli străini, funcționau bucătării pentru oaspeți și se păstrau mijloacele de transport ale vremii. Arhitectul Viorel Blănaru subliniază că ansamblul nu era fortificat, fapt care l-a făcut vulnerabil în fața invaziilor tătare și otomane, ceea ce a impus reconstruirea lui frecventă. Istoricul Florin Hău a documentat aceste etape de construcție, pornind de la Petru I și până la mutarea capitalei Moldovei la Iași. Au fost găsite suficiente elemente constructive și decorative pentru a permite o reconstituire parțială a formelor inițiale ale clădirilor.
În 2011, autoritățile locale, împreună cu firma spaniolă Arena Teatro SL, au lansat un proiect de reabilitare ce propunea transformarea Curții Domnești într-un șantier arheologic vizitabil. Arhitectul Gheorghe Sion a propus o clădire modernă în formă de „U”, din sticlă, care să folosească zidurile existente și să mențină aspectul medieval. Proiectul prevedea pasarele de sticlă la parter pentru observarea ruinelor și amenajarea unei biblioteci și a unor săli de expoziție la etaj. Deși proiectul a fost finalizat în decembrie 2011, fiind estimat la 17 milioane de euro, Comisia Națională a Monumentelor Istorice l-a considerat neviabil.
Sursa: ro.wikipedia.org
