Biserica „Sfânta Cruce” din Suceava, edificiu de cult al comunității armene, a fost construită în anul 1521 și se află pe Strada Armenească nr. 1, în apropierea Bisericii „Sfântul Simion”, formând împreună un ansamblu istoric semnificativ pentru nucleul inițial de locuire al armenilor în oraș. Această biserică este înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, sub codul SV-II-m-A-05452.
Comunitatea armenească din Suceava are o vechime considerabilă, fiind prezentă încă din secolul al XIV-lea. Armenii s-au stabilit în zonă atrași de posibilitățile comerciale și meșteșugărești, dezvoltând un cartier specific pe actuala Stradă Armenească. Ei și-au organizat și viața religioasă, construind lăcașuri de cult conform tradițiilor proprii. În anul 1388, un document emis de catolicosul armean Teodoros al II-lea plasa armenii din Suceava sub jurisdicția episcopiei de Liov. Însă, în 1401, domnitorul Alexandru cel Bun a consfințit înființarea primei episcopii armene în Moldova, cu sediul la Suceava, sub conducerea episcopului Hovhannes. Astfel, comunitatea și-a câștigat autonomia religioasă față de Liov.
Dimitrie Cantemir menționează în lucrarea sa *Descriptio Moldaviae* că armenii din Moldova beneficiau de libertate religioasă și aveau biserici mari și bine întreținute. Călătorul armean Simeon Lehați, prezent în Suceava în 1608, nota existența a trei biserici armene de piatră (Sf. Cruce, Sf. Simeon și Sf. Treime) și a două mănăstiri (Zamca și Hagigadar).
Înaintea bisericii actuale „Sf. Cruce”, pe același loc a existat o biserică din lemn. O piatră de mormânt cu inscripție din anul 1428 confirmă această ipoteză. Biserica de piatră actuală a fost construită în 1521, în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă, de către Cristea Hanco (Hacih Hancoian). O inscripție de pe ușa bisericii atestă anul construcției, iar în peretele sudic al naosului se află o piatră inscripționată în armenește cu anul 1521. Tradiția spune că ctitorul ar fi fost înmormântat în biserică, însă acest fapt nu a fost dovedit.
O altă piatră de mormânt ridică semne de întrebare privind ctitorul bisericii. Ea menționează un an diferit, 1606, și un alt nume – Hagop, fiul lui Khogea Biata. Istoricul armean H. Dj. Siruni a sugerat că acest personaj ar fi contribuit doar la o parte a edificiului sau la construirea clopotniței.
În timpul domniei lui Ștefan Rareș (1551–1552), armenii din Moldova au fost supuși la persecuții religioase, întrucât domnitorul a dorit să elimine urmele convertirii la islam a fratelui său Iliaș Rareș. El a impus ortodoxia ca unică religie, iar armenii care au refuzat conversia au fost persecutați, forțați să plece din țară sau să se boteze. Bisericile armene au fost distruse sau închise, episcopii și preoții arestați, iar cărțile liturgice arse. Totuși, aceste lăcașuri de cult au fost ulterior reconstruite.
În anul 1693, în Suceava trăiau circa 3.000 de armeni, care aveau patru biserici și o mănăstire – Zamca, reședința episcopului. Fiecare paroh era întreținut de 150 de familii. Biserica „Sfânta Cruce” a suferit mai multe restaurări, una notabilă în 1878, care i-a conferit un aspect apropiat de cel al construcțiilor moldovenești din secolul al XVIII-lea, deși rămâne un lăcaș destinat cultului armean.
Biserica armenească „Sfânta Treime” s-a prăbușit la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Soția unui negustor a murit sub dărâmături, iar urmașii acesteia au construit o capelă în anul 1776, în amintirea epitropului Hovhannes Capri. Această capelă cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” este alipită zidului sudic al Bisericii „Sf. Cruce”.
În curtea bisericii, în anul 1824 a fost construită o clădire destinată unei școli primare armenești cu patru clase. Pe frontonul acesteia era gravată o inscripție care atesta scopul educativ și religios al construcției.
Comunitatea armenească din Suceava avea un obicei tradițional, practicat pe 29 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Iacob: colectau bani pentru a cumpăra vite, ale căror carne era oferită săracilor în curtea bisericii. Obiceiul, numit Madach, provine dintr-un vechi ritual păgân dedicat zeiței Anahit și a fost păstrat după convertirea armenilor la creștinism.
La începutul secolului XX, linia ferată Ițcani–Areni trecea foarte aproape de biserică. În vara anului 1918, din cauza trepidațiilor provocate de trenuri, turla bisericii s-a prăbușit în interior. După primul război mondial, linia ferată a fost dezafectată. Restaurările au fost întreprinse abia în 1935, când s-au refăcut bolta naosului și altarul, dar turla nu a mai fost reconstruită. Cu această ocazie, s-au descoperit fragmente de pictură veche pe peretele nordic al naosului.
Pe 11 august 2007, în ajunul sărbătorii de la Mănăstirea Hagigadar, a fost oficiată o slujbă religioasă în biserică de către arhiepiscopul armenilor ortodocși din România, Dirayr Mardichian, alături de alți trei preoți. Biserica, renovată între timp, este astăzi activă, slujbele fiind oficiate după ritul armean. Hramul acesteia este Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorit în fiecare an pe 14 septembrie.
Edificiul este construit până la o înălțime de 3-4 metri din piatră, iar partea superioară este din cărămidă. Naosul este boltit, prelungit spre vest cu un spațiu distinct, tot boltit, iar pronaosul este împărțit în două părți. Existența a două intrări – una din pronaos și alta în latura sudică – completează configurația structurală.
Pe latura sudică, spre est, se află capela „Sf. Ioan Botezătorul”, alipită bisericii, cu formă dreptunghiulară, absidă estică și o turlă. În fața bisericii se înalță un turn-clopotniță de dimensiuni modeste, susținut de două contraforturi. Nu se cunoaște data exactă a construcției acestui turn, însă se știe că a fost restaurat și i-a fost încastrată o piatră de mormânt.
Interiorul bisericii nu este pictat, dar pereții sunt decorați cu icoane armenești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, perdeaua brodată cu scene din Sfânta Scriptură, folosită pentru a separa altarul de restul bisericii, provenea de la această biserică și era păstrată în Biserica „Sf. Simion”. Inscripția de pe ea menționa că fusese realizată în 1761 de către cântărețul Iacov Țințin.
La începutul secolului XX, în podul bisericii se păstra un clopot vechi, adus de armeni în timpul imigrației lor din Armenia. În interiorul lăcașului se găsește lespedea funerară a diaconului Asvadur, fiul lui Cailcea, datată cu anul 1522. El fusese înmormântat la temelia bisericii, împreună cu alte două persoane. Lespedea a fost descoperită în 1860 în cartierul Sf. Dumitru, în timpul unor săpături.
Biserica „Sfânta Cruce” din Suceava rămâne un simbol important al identității și perseverenței comunității armene în Moldova, ilustrând o istorie complexă de coabitare, persecuție, reconstrucție și credință.
Sursa: ro.wikipedia.org
