Multe monumente legate de activitatea unor mari personalități, care s-au jertfit pentru împlinirea nobilelor idealuri, se păstrează în condiții bune, insuflând numeroşilor vizitatori profunde sentimente patriotice. Unele sunt în aşa fel amplasate, încât pot oferi posibilitatea unei adevărate excursii tematice, dedicată perioadei renașterii naționale. Exemplul cel mai grăitor îl constituie o deplasare de la București la Cozia.
Mergind spre Piteşti pe vechea șosea, în localitatea Leordeni ne vom aminti că la gura unei vâlcele împădurite era conacul doctorului Nicolae Krețulescu, prim-ministru al lui Alexandru loan Cuza, conac pe care domnitorul l-a vizitat în 1863. Mai departe, atenția ne va fi atrasă de valorosul patrimoniu al Complexului Muzeal de la Goleşti, pus în evidență pe multiple planuri de un grup de cercetätori pasionați și competenți.
Acelaşi interes îl suscită muzeul memorial „Nicolae Bălcescu", complexul muzeistic „Gheorghe Magheru" sau colecția mănăstirii Cozia în care se păstrează „zugrăvite" cele două steme, îngemănate, ale Principatelor Române, cu o prefigurare tulburătoare a marelui eveniment de la 24 ianuarie 1859, ziua cea mare a veacului".
Dacă toate aceste monumente intrate în conștiința noastră sunt bine păstrate și puse în valoare, pe altele le-a acoperit uitarea... între acestea se află „Florica", fostul conac al Brătienilor, în marginea localității Ştefăneşti, unde Râul Doamnei îşi varsă apele în Argeș, lângă Piteşti.
Despre Conac există numeroase referiri, în corespondența familiei Brătianu, în cele două volume ale Sabinei Cantacuzino, cât și în ciclul de poezii intitulat "Florica", aparținând lui lon Pillat, descendent din neamul acestor oameni de seamă. După 1948, niciun ghid turistic nu aminteşte locul, motivele omiterii fiind ușor de înțeles.
În schimb îl menționează (doar) o placă memorială pusă pe fațada clădirii…
Moșia de la „Florica", împreună cu altele, a revenit, în 1844, după moartea marelui clucer Constantin Brătianu, deputat în Obșteasca Adunare și ispravnic de Argeş, fiului său mai mic, lon. Tinerețea acestuia a fost tumultuoasă, deoarece, după ce a participat la revoluția de la 1848. ca cel mai tânăr dintre conducătorii ei, a fost nevoit să ia calea exilului în Franța. Aici și-a completat studiile la "Collége de France" și „Sorbona", cunoscând pe Jules Michelet, Edgar Quinet, Pierre Leroux și alte mari personalități, care au devenit susținātori statornici ai cauzei românești. Făcând propagandă națională, a fost implicat într-un atentat contra lui Napoleon al IlI-lea și închis. Apărat de avocați celebri, pedeapsa i-a fost comutată în casa de sănătate a doctorului Blanche, la Passy.
După ce a revenit în patrie, la 1856, căsătorindu-se în 1858, începe construirea conacului „Flo- rica", acolo nefiind decât trei odîi de pe vremea viilor domnești, dintre care una ocupată de moș Oprică, vierul, și nevasta sa, baba Uța. Alegerea locului s-a dovedit inspirată pentru activitatea atât de intensă a viitorului om politic, deoarece, când avea să fie reținut pe banca ministerială sau la tribuna parlamentară, Florica, apropiată de București, i-a fost un adevărat cămin unde a regăsit totdeauna sănătatea, puterea trupească și sufletească". Sfârşitul anului 1865 şi începutul celui următor l-au ținut departe de Florica" pe lon C. Bratianu, plecat în strainătate, de unde, nereuşind să-l convingă pe contele de Flandra să accepte tronul Principatelor Unite, I-a adus pe Carol de Hohenzollern. După ce a deținut portofoliul ministerial între 27 octombrie 1867 - 16 noiembrie 1868, lon Brătianu a revenit la Florica, dedicându-i-se constant până în anul 1876.
În această perioadă s-a amenajat o mare alee cu ajutorul lui Alexandru Golescu-Albu, pasionat horticultor, o atenție deosebită a acordat viei din împrejurimi și vinificației, aici producând, printre cei dintâi, acel vin „îngrijit și învechit sistematic", ce putea fi vândut încă din 1869 cu miile de butelii.
Odată cu înfăptuirea coaliției de la „Mazar Paşa" - numele purtat în armata turcă de englezul Lackey, stabilit apoi într-o casă de lângă biserica Enei practic s-a constituit Partidul Național Liberal „ca cel mai numeros și mai bine disciplinat". De atunci lon C. Brătianu după cum „începe a-şi simți și - spunea Titu Maiorescu - a-şi dezvolta încetul cu încetul calitățile omului de stat, pe care în tot partidul său el singur le avea".
Din 24 iulie 1876 pînă la 23 martie 1888 avea să fie prim-ministru, legându-și numele pentru totdeauna de cel mai mare eveniment al timpului, războiul pentru cucerirea independenței. În guvernarea atât de lungă exercitată cu autoritatea ce i-a atras numele vizirat" s-au acumulat și părți rele. Dar tot Titu Maiorescu recunoştea de la tribuna parlamentului și în numele opoziției că nu se mai ține seamă de stăruința sa pentru întinderea căilor ferate, a școalei de pāduri şi șosele și a instituțiilor de credit, nici de importanta lucrare a fotificațiilor începută pe teren la 10 septembrie 1884"...
După demisie și clasarea procesului ce fusese intentat guvernului său, lon C. Brătianu a avut timp mai mult spre a se ocupa de conac și de fermă, dar, în scurt timp, bătrânului, împuținându-i-se forțele, întreaga grijă a fost preluată de fiul său mai mare. Deși tânăr inginer înscris în 1889 în serviciul statului, sub direcția lui Anghel Saligny și cu lucrări în Moldova sau Dobrogea, lon I. C. Brătianu și-a găsit timp să se repeadă adesea spre locul natal.
La 1 mai 1891, lon Brătianu, care cutreierase Europa, în Franța, la studii și în exil, la Düssel- dorf, pentru aducerea domnitorului Carol, la Livadia, pentru pregătirile intrării în războiul de independență, în Bulgaria, la comandamentul româno-rus ori la Congresul de la Berlin, unde cunoscuse mari decepții „Florica" la Valea Mare. Deşi foarte scurt, nu a mai avut resurse să termine drumul... Peste câteva zile, la 4 mai, cel ce scăpase celor trei atentate, încercate asupra sa, trecea în neființă. Cădea una dintre ultimile stele ale pleiadei ce strălucise la 1848 pe cerul luminat de idealurile naționale.
Incepând cu regele Carol I, marile personalități au venit la catafalcul său și i-au adus omagiul postum. La funeraliile sale tot dealul a fost înțesat de lume, multă venită de la mari depărtări. Pe la conacul „Florica" trecuseră de-a lungul anilor figuri marcante ale vieții politice și culturii românești. Vizite curente au făcut Goleştii, vecini și colegi de idealuri, Nicolae Kretulescu și Alexandru Lahovary din Leordeni nu prea îndepărtat - pornea cu trăsura de la tați. Gregoriu Ștefănescu, argeşean din Rucăr, în trecere spre munți pentru cercetările sale geologice, a stat câteva zile la „Florica", mai mulți ani la rând. Vasile Conta, filozoful junimist, devenit apropiat al lui lon C. Brătianu, venea uneori la „Florica", pentru aerul bun, spre a-și mai întrema slăbiciunea provocată de ftizie. Tot la „Florica" și-a petrecut copilăria viitorul poet lon Pillat, nepot al lui lon C. Brătianu din căsătoria uneia din fiicele sale cu un moșier parlamentar din Moldova.
După moartea lui lon C. Brätianu, rolul de șef al familiei a fost luat de fiul său cel mai mare căruia, când s-a împărțit averea imobiliară între frați, i-a revenit ,Florica". Pentru „Florica: lon I. C. Brătianu, după cum scria sora sa Sabina Cantacuzino, „avea deja atunci ca și frații lui o iubire moștenită, dar crescută prin copilăria petrecută acolo... Această iubire (...) a mers crescând până la sfârşitul vieții lui și devenise pasiune: tot ce avea băga la Florica în clădiri, grădini, grajduri, vite de tot felul, păsări, drumuri pe deal și în pădure, nu mai vorbesc de confortul și înfrumusețările interioare ale casei) de tot ce putea împodobi acest lăcaş, devenit pentru noi mai scump prin zidirea bisericii unde ei se odihnesc acum câte patru".
Capela de la „Florica" a fost construită de Andre Lecomte du Noiiy, reputat arhitect, venit din Franța pentru restaurarea bisericii de la Curtea de Argeş, și rămânând în România până la sfârşitul vieții.
Deşi pe moşie se afla acest lăcaş, lon I. C. Brătianu a mai adus aici biserica lui Horia din Albac. Trecând în toamna anului 1907 prin Munții Apuseni şi aflând că autoritățile au hotarât distrugerea ei, s-a grâbit să o cumpere și să o aducă în țară, depășind numeroase dificultăți precum cele cu grănicerii din pasul Giuvala, cărora nu le-a lipsit mult să-l împiedice. Marele patriot și om politic vedea în modestul monument acelaşi simbol, ca și nepotul său, poetul lon Pillat: Credința strămoşească legată-n bârna dură". Pentru ca simbolul trinității martirilor neamului din 1784 să fie complet, sfântului lăcaş ridicat de Horia a avut grijā să-i asocieze altarul bisericii din Cărpinişul lui Cloșca și potirul celei de la Mesteacăn din care Crişan îi împărtăşise pe moți cu duhul temerarei ridicări la luptă pentru dreptate și libertate națională.
Deoarece pe aceeași moșie nu se puteau folosi două biserici sfințite, lon I. C. Brätianu a hotārât să o transforme într-un muzeu. După 1947 bisericuța lui Horia a fost strămutată în parcul stațiunii Olăneşti.
Ca și tatăl său, lon I. C. Brătianu s-a lansat în viața politică de tânăr, ajungând la cele mai înalte demnități în conducerea Partidului Național Liberal și a statului. Personalitate puternică, având o vastă experiență împărtășită de la o vârstă fragedă, în 1877 însoțea pe tatăl său până la cartierul general al armatei române în Bulgaria şeful de necontestat al liberalilor a îmbinat vocația de om politic și cunoștințele de tehnocrat impunându-se în viața politică încă de la sfârșitul secolului trecut.
Luptele îndelungate ale tatălui său pentru înfăptuirea năzuințelor naționale, cât și amarele decepții încercate de poporul român, i-au dat tenacitatea implacabilă și autoritatea de excepție în viața politică internă, cât și în relațiile internaționale. Susținând, în Consiliul de coroană de la Sinaia, din 21 iulie 1914, neutralitatea României în prima mare conflagrație mondială și semnând doi ani mai tirziu tratatul cu reprezentanții Antantei, lon I. C. Brătianu pregătise intrarea în războiul pentru întregirea neamului. Această hotărâre istorică o luase în urma unor îndelungate frământări, după ce trecuse și meditase profund la mormântul tatălui său, unul dintre făuritorii Independenței României.
Refugierea sa la laşi, după ocuparea Capitalei de către inamic, I-a ținut pe lon I. C. Brătianu departe de conacul său de la „Florica". Conacul a fost ocupat de duşman, punând stăpânire pe obiecte, provizii și vinuri. Ulterior, s-a stabilit aici, se pare, chiar un nepot al mareşalului Mackensen. Departe de „Florica" au fost ținuți și ceilalți membri ai familiei, cărora autoritățile le-au interzis, în 1917, să asiste la un serviciu religios ținut la mormântul lui lon C. Brătianu.
Odată cu terminarea războiului, deși prins cu probleme de interes național, lon I. C. Brătianu a găsit timp și pentru remedierile ce se impuneau conacului. După o perioadă scurtă avea să plece la Conferința de pace de la Paris unde, printr-o atitudine fermă, izvorâtă din justețea cauzei naționale, a fost nevoit să înfrunte pe reprezentanții marilor puteri, care nu de puține ori au neglijat interesele țărilor mici. Analizând activitatea lui dinaintea și după terminarea războiului, I. G. Duca, apropiatul său colaborator, scria: "Brătianu a putut în timpul lungii crize externe ce ne-a adus la întregirea neamului, să facă greșeli, să aibă slăbiciuni, cei mai neîmpăcați din duşmanii lui vor trebui însă recunoaște că ceea ce a caracterizat mai presus de toate acțiunea lui diplomatică a fost simțul puternic și adânc al demnității noastre naționale. El nu a apărat numai drepturile materiale ale țării sale, el a căutat să păstreze neștirbit și prestigiul ei moral; cu el cancelariile europene știau că nu pot întrebuința nici intimidarea nici umilințele". Deși nu a reușit să obțină în totalitate rezultatele pe care le urmărea în folosul țării, lon I. C. Brătianu a lăsat la Conferința de pace o impresie puternică, fiind considerat mult mai versat decât oricare dintre cei patru mari, din care nici unul nu era familiarizat cu dexteritatea sa diplomatică".
După ce s-a retras de la lucrările Conferinței de pace, lon I. C. Brătianu, ținând seama de uzura Partidului Național Liberal în guvernările din timpul războiului, a trecut la consolidarea organizațiilor și pregătirea strategiei în vederea revenirii la putere. Campania a condus-o de la conacul său. Aici, în vara anului 1921, s-a întâmplat un eveniment de excepție în viața politică, relatat lui George G. Mirzescu într-o scrisoare confidențială de un cunoscut gazetar liberal.
Astfel, regele Ferdinand, înaintea unei vizite în străinătate, l-a chemat pe lon I. C. Brătianu în audiență, vrând să se edifice asupra situației generale și în special în privința atitudinii Partidului Național Liberal, liderul autoritar al liberalilor, sub impresia că guvernul încearcă "o fază de emancipare de sub tutela sa", a refuzat să se prezinte. Regele, în dorința de a găsi soluțiile necesare pentru depăşirea crizei politice, a renunțat la protocol, solicitând lui lon I. C. Brătianu o "audiență". Acesta „a binevoit să-l primească" pe 16 iulie 1921 la conacul său, regele venind să-l „pacienteze", dându-i asigurări că până în toamnă va fi rechemat la putere. Cu toate măsurile de precauție pentru păstrarea discreției asupra "audienței", gestul regelui a suscitat discuții "în rândul oamenilor politici, Take lonescu relatând într-un cerc de prieteni: "L-am întrebat pe rege dacă e adevărat că a fost la Florica și ce credeți că mi-a răspuns? Da, e adevărat, a răspuns regele, că am fost la Florica, căci nu puteam pleca pentru mult timp în străinătate înainte de a avea un schimb de vederi cu preşedintele consiliului cu care am făcut România Mare“.
Manevra lui lon I. C. Brătianu, de fapt, nu trebuia să mai surprindă pe nimeni, marea sa autoritate fiindu-i deja cunoscută. Doar Clemenceau declarase în confruntarea sa cu liderul român la Conferința de pace că "Nu poate fi cineva suveran și şef de partid în acelaşi timp". După această audiență a regelui la „Florica", „dinastia Brătienilor" s-a dovedit mai tare decât cea a Hohenzollernilor. Venit la putere la începutul anului 1922, lon I.C Brătianu a reuşit, în timpul marii guvernări liberale, să adopte o serie de măsuri în vederea desăvârşirii şi consolidării unității economice, administrative și politice a României Mari.
Când Ion I. C. Brătianu atrecut în neființă la 24 noiembri 1927, corpul său a fost depus în capela de la Florica. Lăsase la conducerea partidului și guvernului pe fratele său Vintilă, care, spre sfârşitul anului 1930, decedând la Mihăiești, în Vâlcea, a fost adus în locul de veci tot la Florica. Continuator al tradiției familiei a rămas Constantin-Dinu Brătianu care a preluat mai târziu conducerea Partidului Național Liberal în această galerie de mari personalități s-a afirmat ca o prezență notabilă și George Brătianu care, pe lângă calitățile de om politic, moștenite sau deprinse de la tatăl său lon I. C. Brătinu, avea și consacrarea istoricului de strălucită reputație
După desființarea Partidului Național Liberal și arestarea ultimilor săi lideri Brătieni, peste conac și memoria personalităților ce-l însuflețiseră s-a așternut uitarea...
Pe colina frumoasă ca un împodobit pieptar s-a organizat Ferma Stațiunii Viticole Experimentale Ştefăneşti, continuatoare a tradițiilor locale într-o bogată și valoroasă colecție ampelografică.
Trecând pe lângă „viile de aur ca banii dintr-o salbă", să ne amintim de „Florica". "Moşia aurită de-amurg și de-amintire/. Deal albăstrit de lună, de dor și de trecut".
Zărind Capela, să ne gândim că acolo își au locurile de veci și Constantin I. C. Brătianu, mort într-o celulă în 1950 la Sighet, și Gheorghe Brătianu, decedat la 17 aprilie 1953 în acelaşi loc în condiții tragice, și Constantin C. Brătianu, trecut în neființă în 1955.
Chiar de nu ne oprim în acest loc în care amintirea aprinde lumânări", să ne îndreptăm gândul și pentru o clipă doar spre memoria celor care au luptat pentru unirea și întregirea țării, pentru propãșirea ei sub semnul independenței și demnității.
Articol publicat în Almanahul Turistic 1991
