În Golești găsim Muzeul Viticulturii și Pomiculturii (în aer liber), singurul de acest fel în țară, ce prezintă evoluția de-a lungul timpului a acestor activități milenare ale poporului român.
Deschis în 1971, Muzeul Național al Viticulturii și Pomiculturii ocupă o suprafață de 15 hectare. Aici a fost reconstituit un sat românesc în care au fost aduse și expuse gospodăriile tradiționale de pe colinele subcarpatice, din zonele cu livezi și podgorii remarcabile, precum Argeș, Muscel, Dâmbovița, Buzău, etc. Ansamblul valoros include monumente de arhitectură tradițională, distilerii de țuică, crame, porți, cuptoare de uscat fructe, precum și întregul arsenal de unelte și obiecte legate de aceste vechi activități.
Descoperirile arheologice și documentele istorico-etnografice evidențiază venerabila existență a celor două tradiții ale românilor: pomicultura și viticultura, subliniind evoluția și importanța lor economică.
Golești devine un punct de oprire și cercetare semnificativ, datorită bogăției vestigiilor istorice, numeroaselor documente referitoare la evenimente cruciale din istoria poporului român, precum și a monumentelor valoroase cu însemnătate deosebită.
Sursa: București-Brașov pe variante (Ministerul Turismului, 1976)