Peste drum de biserica Sf. Nicolae se înalță o clădire, construită în anul 1907, fosta primărie a orașului, care astăzi adăpostește secția de etnografie a muzeului municipal.
Inițial aici a fost gazduită Secția de Arte Plastice a muzeului orașului, organizată în 1959 prin donația scriitorului Mihai Tican-Rumano.
Muzeul cuprindea lucrări de pictură, sculptură și grafică românească din ultimul secol, aparținând artiștilor: H. Catargi, N. Grigorescu, C. Baraschi, R. Schweitzer-Cumpăna, D. Ghiață, T. Pallady, C. Baba, A. Jiquidi, O. Han, Mac Constantinescu ș.a.
Nu departe de muzeul în zona spitalului se afla biserica Sfânta Troiță (demolată) zidită de Jupân Vasilache în anul 1730 pe locul uneia mai vechi. Aici a fost înmormântat haiducul Radu Anghel, curajosul "fiu al codrilor", care în mijlocul secolului trecut a optat pentru drumul haiduciei ca formă de protest împotriva nedreptăților sociale, a fost Radu Anghel. Acesta s-a infiltrat printre membrii boierimii și negustorilor, fiind ulterior urmărit de poterele conduse de căpitanul Palada. În cele din urmă, a fost capturat într-o mănăstire situată într-un cătun în apropierea orașului, unde găsise adăpost. Rănit grav, a sfârșit în închisoarea locală. Pe crucea mormântului său, ca epitaf, erau săpate în piatră versurile extrase dintr-o baladă populară:
"Capitane Palada
Și zapciule Surcea,
N-am să mă dau legat
Unui ciocoi gulerat
Care-l bagă noaptea sub pat
Și-i iau galbeni cât îmi plac
Cu care cumpăr pluguri și boi
Celor căzuți în nevoie
Sărmani în sărăcie
Ca să scape de robie".
Haiducul Radu Anghel, activ în perioada 1827-1865, a provocat teamă printre boieri și negustorii din Muscel. Un portret al haiducului realizat de pictorul Mișu Popp (1827-1829) se găsește la Muzeul de Artă din București. Creația literară folclorică valoroasă din Muscel, inclusiv balada lui Radu Anghel, laudă faptele eroice ale haiducului.
În rândul populației circulă numeroase povești despre faptele haiducului.
Într-o zi, întârziind cu treburile sale și neavând posibilitatea să ajungă în pădurea unde se întâlneau tovarășii săi la venirea nopții, Anghel a oprit la cea mai săracă gospodărie dintr-un sat. Ospitalitatea caracteristică a gazdei l-a primit pe călător să aștepte la masă alături de soția și cele trei fiice ale sale, oferindu-i bucatele care abia le ajungeau lor. Apoi i s-a oferit un loc să doarmă într-un pat modest, dar curat. Dimineața, haiducul s-a trezit devreme și a plecat grăbit, lăsând sub pernă o pungă cu trei sute de galbeni în semn de mulțumire. Însă, înainte să pătrundă adânc în pădure, țăranul l-a ajuns din urmă și i-a înmânat banii "uitați".
Anghel i-a explicat că intenționat a lăsat banii sub pernă ca semn de recunoștință pentru ospitalitate și ca dar pentru fiicele frumoase ale gazdei. Înainte ca omul să se trezească din mirare, haiducul dispăruse în adâncul codrului. Abia mai târziu, când autoritățile îl căutau în satele din apropiere pe haiducul Radu Anghel, care înspăimântase bogații, gazda a realizat cine fusese oaspetele său deosebit și s-a bucurat că a putut fi de ajutor.
Sursa: București-Brașov pe variante (Ministerul Turismului, 1976)
