În apropiere se înalță impunătoare și fascinantă Biserica Trei Ierarhi, considerată unul dintre cele mai impresionante monumente de arhitectură feudală din România. Edificiul a fost construit de domnitorul Vasile Lupu, care, datorită afinității sale pentru opulență, a dorit să ridice o structură care să depășească în frumusețe și splendoare tot ceea ce arta moldovenească realizase anterior. La finalizarea construcției, biserica se distingea prin dimensiuni remarcabile și mai ales prin detaliile decorative inedite, ocupând un loc aparte în peisajul geografic înconjurător.
Potrivit unei legende, construcția acestei biserici a durat 50 de ani, fiind realizată de către meșteri de renume, iar arhitectul, o figură asemănătoare "meșterului Manole", a fost ucis la finalizare pentru a împiedica construirea unei alte monumente similare.
Biserica Trei Ierarhi, denumită și Trisfetitele, face parte dintr-un complex monastic ce includea o trapeză (actuala sală gotică), casele egumenești, o clopotniță și o tiparniță. În intervalul 1637-1642, întregul complex a fost ridicat și a captivat admirția celor care l-au vizitat încă de la început.
Astfel, în 1653, călătorul Paul din Alep descria biserica ca fiind "unică și măreață", cu sculpturi remarcabile pe exterior. Călătorul turc Evlia Celebi, în 1659, menționa că este imposibil să o descrii cuvântul sau pana, și sublinia că nu există niciun loc pe pământ care să aibă o pereche asemănătoare. În 1711, țarul Petru I al Rusiei a fost impresionat de această biserică în timpul vizitelor sale la domnitorul Dimitrie Cantemir.
De-a lungul istoriei, complexul mănăstiresc a suferit daune semnificative ca urmare a incendiilor, adesea declanșate de atacurile asupra capitalei Moldovei și de cutremure. Astfel, în anul 1650, tătarii au distrus complet complexul prin incendiere, în 1686, forțele poloneze conduse de regele Ioan Sobiețchi l-au incendiat, iar în anii 1711, 1781, 1795 și 1802, a fost afectat de cutremure. În 1808 a suferit din nou un incendiu, în 1827 a fost grav afectat de puternicul incendiu care a distrus întregul oraș, iar în 1829 a fost lovit din nou de un cutremur.
Din cauza stării precare a monumentului, au fost luate măsuri pentru consolidarea acestuia, cu încercări în anii 1837 și 1851, precum și într-o formă mai extinsă între 1882 și 1904. În această perioadă, arhitectul francez Lecomte de Nouy a condus lucrările de restaurare, fiind în țară pentru a restaura biserica mănăstirii Curtea de Argeș.
Din ansamblul inițial, astăzi s-au păstrat doar biserica și trapeza cunoscută sub numele de Sala gotică. Etajul alăturat sălii gotice a fost adăugat în secolul al XIX-lea. Desi a fost construită în secolul al XIX-lea, Biserica Trei Ierarhi nu emană impresia de monumentalitate. Arhitectura sa a fost influențată în mod deosebit de planul mănăstirii Galata și de elementele decorative (turn, chenare uși și ferestre etc.) ale bisericii mănăstirii Dragomira, ctitorită în 1609 de mitropolitul Moldovei Atanasie Crimca și situată în apropiere de Suceava.
Biserica Trei Ierarhi, construită integral din piatră cioplită cu o artă desăvârșită, prezintă un plan trilobat obișnuit, cu împărțirea interioară în pridvor, pronaos, naos și altar. La exterior, zidurile bisericii se disting prin prezența unui brâu torsadat luxos, situat la aproximativ 2/3 din înălțime, pe o bandă de marmură cenușie, bogat ornamentată în stil baroc, inițial aurită, precum întreaga decorație exterioară a lăcașului de cult.
Fațadele bisericii surprind privitorul prin decorul sculptural continuu și variat, în care elemente decorative săpate în relief sunt dispuse în rânduri orizontale, inclusiv împletituri, zigzaguri, pătrate și diagonale. Cele 30 de rânduri evidențiază motive ornamentale deosebite, caracterizate prin armonioase combinații sculpturale și regularitate în plasare. Deasupra brâului torsadat, se remarcă un rând de firide ce prezintă sculpturi ale arborelui vieții, cu frunzele și florile stilizate perfect. Sub cornișă, se regăsesc arcuri mici în acolada, sprijinite pe consolă. Elementele decorative, în mare parte, împrumută influențe din artele orientale, în special armene, georgiene, persane, arabe și turcești.
Turlele bisericii sunt dispuse pe o bază pătrată, suprapusă de una stelată, și sunt acoperite în totalitate de ornamente în piatră, cu un aspect deosebit de frumos.
Biserica Trei Ierarhi nu introduce elemente inovatoare în arhitectura moldovenească, însă se distinge prin detaliile ornamentale din piatră care o acoperă, conferindu-i unicitate și originalitate în acest sens.
Lecomte de Nouy a menționat în legătură cu acest lăcaș de cult: "Niciunde și în nicio altă perioadă nu se va regăsi o asemenea combinație fantezistă de stiluri extrem de variate, concurând într-un mod atât de armonios. De fapt, de la baza clădirii până la vârful său, fiecare piatră, fără excepție, este acoperită de sculpturi diverse, realizate în stilul bizantino-oriental, formând o veritabilă broderie..."
Pictura actuală din interiorul bisericii datează de la ultima sa restaurare. Din pictura originală au fost păstrate 20 de capete de sfinți și îngeri, pictați în medalioane, precum și o parte din tabloul votiv, expuse în prezent în sala gotică, la mitropolia veche și la Muzeul de artă a României. Fragmentele rămase dezvăluie că pictura acestui lăcaș de cult se remarcă prin culori naturale, precizie, exactitate și naturalețe în mișcări. La realizarea acestor picturi, artiștii au folosit generos aurul și culorile vii.
Pentru a picta biserica, domnitorul Vasile Lupu a căutat să angajeze cei mai buni pictori din lumea ortodoxă a vremii. Astfel, el s-a adresat țarului Mihail Romanov, care i-a trimis pe renumiții pictori murali Sidor Pespeev, Iacov Gavrilov, și ulterior pe Deico Iacovlev și Pronca Nichitin.
Alături de Nicolae Zugravul cel Bătrân și Ștefan, cu ucenicii săi, au colaborat și alți pictori moldoveni în realizarea picturii bisericii, finalizată în 1642.
Restaurarea realizată de Lecomte de Nouy a adus modificări construcției originale, dar acestea nu au afectat valoarea sa. Astfel, în structura inițială, turlele bisericii erau terminate cu două mici cupole rotunde, asemănătoare căciulilor moldovenești. În forma ulterioară, acestea au adoptat o configurație complet nouă, devenind două piramide cu bază poligonală, extrem de elegante, armonioase și bine integrate în ansamblul construcției. Prin urmare, cu toată justificarea, acest monument poate fi considerat astăzi o operă comună a două epoci distincte și rezultatul unei colaborări fructuoase, bazată mai mult pe înțelegerea trecutului decât pe respectul acestuia.
În biserica Trei Ierarhi sunt înmormântați Ioan, fiul lui Vasile Lupu, Tudosca, prima soție a acestuia, Vasile Lupu și fiul său Ștefăniță. Din cauza neglijenței călugărilor greci, administratori ai bisericii, pietrele monumentelor și conținutul lor au fost aruncate, iar ulterior unele dintre ele au fost recuperate. În mormintele rămase goale sunt astăzi depuse osemintele domnitorilor Dimitrie Cantemir și Al.I.Cuza.
Dimitrie Cantemir a murit în 1723 la Dimitrovska, după ce s-a retras în Rusia ca urmare a înfrângerii de la Stănilești. Osemintele sale au fost readuse la Iași în 1935 și reînhumate cu solemnitate, în prezența ultimilor descendenți ai familiei Cantemir, inclusiv Ana Macedonski, soția poetului Al. Macedonski. La fel ca și Cantemir, Al.I. Cuza a murit în exil, în 1873, la Heidelberg, iar corpul său a fost adus și înhumat în cavoul bisericii de la Ruginoasa. În 1945, osemintele primului domnitor al Principatelor Române au fost aduse la Trei Ierarhi.
Mobilierul actual al bisericii a fost realizat între 1900-1904 din bronz aurit, încastrat în fildeș. Catapeteasma este sculptată în marmură de Carrara, bronz aurit, mozaic și email.
Sala gotică, cunoscută și sub numele de fosta trapeză a mănăstirii, are o formă rectangulară și este împărțită în două încăperi acoperite cu bolți, susținute de console și pilaștri. Elementele arhitectonice din interior sunt simetrice și bine echilibrate.
Pe laturile de nord și est ale sălii, se disting chenarele de piatră care încadrează ferestrele. Un balcon spațios înconjoară sala la laturile de nord și est, fiind accesibil printr-o scară.
Subsolul sălii, accesibil din exterior printr-o scară în spirală situată pe latura sudică, prezintă un interes arhitectonic deosebit. Sala mare a subsolului este susținută de stâlpi masivi.
Sala gotică a suferit pagube semnificative în urma cutremurului din 14 noiembrie 1829 și a incendiului din 27 decembrie 1888. Restaurarea a început în 1890, concentrându-se inițial doar pe refacerea zidurilor exterioare până la acoperiș. Lucrările de restaurare au fost reluate abia în 1958 și finalizate în 1960. În interiorul sălii se găsește un portret impresionant al lui Vasile Lupu.
Mănăstirea Trei Ierarhi a jucat un rol semnificativ în calitate de centru cultural al Moldovei. La scurt timp după construcția sa, Vasile Lupu, sub îndemnul mitropolitului Varlaam, a înființat aici o tipografie în anul 1640, unde s-au tipărit exclusiv cărți în limba română, cu excepția unor gramate ale patriarhului Partenie al Constantinopolului. Una dintre aceste cărți notabile este "Cartea românească de învățătură," cunoscută și sub denumirea de "Cazania mitropolitului Varlaam" (1643), care a avut un impact deosebit în formarea limbii literare române. Alte lucrări notabile tipărite în această tipografie includ "Cartea românească de învățătură de la pravilele împărătești și de la alte gândiri" (1646), considerată printre primele coduri juridice în limba națională din Europa.
"Cartea românească de învățătură" sau "Cazania" reprezintă cea mai importantă scriere în ceea ce privește contribuția la formarea limbii literare. Aceasta a fost posibilă datorită geniului lingvistic al tălmăcitorului, care a reușit să emancipeze limba română de influențele slavone, creând un stil cărturăresc pe o bază populară a limbii noastre vechi. De asemenea, importanța sa istorico-politică este covârșitoare, având în vedere că Varlaam intitula Cazania "Cartea Românească De Învățătură" și explica în prefețele cărții această atitudine, care este fără îndoială patriotică. Prima prefață, intitulată "Cuvânt împreună către toată seminția românească," reprezintă o dedicare către poporul român din partea domnitorului Vasile Lupu, redactată, evident, de Varlaam, și exprimă scopul autorului de a scrie pentru înțelesul tuturor românilor, contribuind astfel la unificarea conștiinței românești.
Aici, Vasile Lupu a înființat o instituție de învățământ superior (inspirată de modelul Academiei din Kiev, fondată de Petru Movilă), dar din cauza lipsei de spațiu, în 1641, a fost relocată într-o clădire special amenajată în afara mănăstirii.
Această instituție de învățământ, cunoscută și sub numele de Academia Vasiliană, a funcționat timp de 15 ani. Se presupune că printre elevii săi s-au numărat cărturarul Nicolae Milescu și mitropolitul Dosoftei.
În modesta clădire cu etaj construită în secolul al XIX-lea, M. Eminescu a locuit alături de Samson Bodnărescu, Miron Pompiliu și, o perioadă, Ion Slavici.
Se spune că cei patru prieteni, nefiind căsătoriți, nu erau prea pricepuți în ale gospodăriei, iar locuința lor era adesea în dezordine, motiv pentru care au numit-o "la balamuc" sau "hotel burlac".
De asemenea, au obișnuit să țină aici "ședințele de lucru înainte de a-și prezenta, lucrările" la Junimea. Astfel, Slavici a prezentat inițial nuvela "Popa Tanda" și abia după ce a revizuit-o pe baza sugestiilor celorlalți, a prezentat-o la Junimea, unde a avut un succes notabil.
Cu mulți ani în urmă, și Gh. Asachi a locuit în această casă.
În 1824, Gheorghe Asachi, cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi, a redeschis o nouă școală în incinta mănăstirii, oferind ciclul elementar și gimnaziu.
La data de 30 ianuarie 1830, la Trei Ierarhi s-a desfășurat festivitatea fondatorului școlii din 1641, marcând o analiză extinsă a evoluției învățământului în Moldova.
Datorită insuficienței spațiilor existente pentru numărul crescut de elevi, în 1831 s-au edificat noi clădiri. Odată cu inaugurarea Academiei Mihăilene în 1835, la Trei Ierarhi a rămas doar școala elementară și un internat pentru elevii gimnaziului.
La 1 ianuarie 1851, a fost înființată o școală preparandală (normală) pentru pregătirea învățătorilor. Printre profesorii acesteia s-au numărat B.P. Hașdeu, Gr. Cobălcescu, V.A. Urechia, T. Burada și T. Maiorescu. Între 8 ianuarie 1864 și 10 iunie 1865, Ion Creangă a fost elev al acestei instituții.
Sursa: Municipiul Iași și împrejurimi (Ministerul Turismului, 1980)
