Pe înălțimile dealului Galata, cu o altitudine de 237 de metri, ce domină partea vestică a orașului, se găsește Mănăstirea Galata. Accesul către acest lăcaș de cult se realizează prin parcurgerea străzii Nicolina și continuarea pe Șoseaua Tudor Nicolaie, de unde se bifurcă strada Galatei.
Mănăstirea Galata se remarcă într-o perspectivă favorabilă, vizibilă din diferite zone ale orașului. În vederea menținerii acestei poziții privilegiate, reamenajarea actuală a Pieței Unirii a fost concepută astfel încât, datorită înclinării sale, partea superioară a pieței să ofere o priveliște deschisă spre Mănăstirea Galata. Astfel, mănăstirea contribuie la conturarea imaginii noului complex arhitectural din Iași.
Cunoscută sub denumirea de "Galata din vale" pentru a o diferenția de Mănăstirea Frumoasa, aceasta a fost construită de către Petru Șchiopul în anul 1582.
Inițial, Petru Șchiopul a construit o mănăstire mai jos, pe un teren nepotrivit, care, din cauza ploilor abundente, a dus la prăbușirea clădirii abia ridicate. Ulterior, o nouă mănăstire a fost ridicată pe culmea dealului, aproape de târgul Iași, conform cronicilor vremii.
Datorită poziționării sale la marginea drumului Țarigradului, Mănăstirea Galata a servit ca loc de popas pentru domnii Moldovei în drumul lor către Iași. În octombrie 1818, Mihai Suțu a făcut popas aici înainte de a deveni domn al Moldovei. În 1822, mănăstirea a fost distrusă într-un incendiu, fiind reconstruită abia în 1847, prin eforturile Ruxandrei, sora lui Mihai Sturza.
De-a lungul timpului, mănăstirea a suferit mai multe incendii, cel mai devastator având loc în 1783, iar restaurarea sa a fost realizată în 1816 de către Radu Mihnea Vodă.
Galata a funcționat temporar ca și curte domnească, constituind un punct puternic fortificat. În vara anului 1591, a fost locul de ședere al lui Petru Șchiopul, iar în 1653, ginerele lui Vasile Lupu, Timus, a ocupat această poziție. În timpul luptei pentru domnie cu Ștefăniță Vodă, fiul lui Vasile Lupu, Constantin Șerban Basarab a avut reședința la Galata, la fel și Grigore Ghica în 1758, amenințat de prezența unor trupe nemțești. C. Ipsilanti a utilizat Galata ca reședință de vară în 1799.
Mănăstirea a primit numele de Galata, analog cu cartierul "Galata" din Constantinopol, unde domnii din Moldova erau primiți în timpul vizitelor la Poartă. Caii de la curtea domnească, trimiși cu treburi la Iași, erau primiți inițial la curtea de la Galata.
Din construcțiile vechi realizate la inițiativa voievodului Petru Șchiopul, în afara bisericii, au rămas zidurile de protecție și palatul domnesc. Zidul actual care înconjoară Galata a fost construit din piatră în 1799 de către C. Ipsilanti, înlocuind probabil o împrejmuire anterioară din lemn.
Partea superioară a turnului clopotniță a fost adăugată în timpul lui Mihail Sturza. Palatul domnesc, în forma sa actuală, a suferit numeroase modificări. După căderea în ruină la 30 de ani de la construcție, a fost reconstruit în 1799 de către C. Ipsilanti și refăcut în 1847.
Biserica Galata, prin structura sa arhitecturală remarcabilă, reprezintă un monument deosebit de valoros și marchează un moment semnificativ în evoluția artei monumentale moldovenești. Construită la sfârșitul secolului al XVI-lea, această biserică a beneficiat de întreaga evoluție premergătoare în sculptura monumentală din Moldova și Țara Românească.
Arhitectura sa păstrează conceptul de creștere dinamică și graduată a volumului, specifică artei monumentale moldovenești. Inspirată din arhitectura munteană, adoptă o siluetă mai bogată, cu două turle, și evidențiază o conexiune mai strânsă între spațiile interioare, în contrast cu fărâmițarea spațială caracteristică sistemului tradițional moldovenesc. Fațadele sunt tratate cu șiruri alternative de piatră și cărămidă aparentă, suprapuse de două registre de arcaturi.
De asemenea, Biserica Galata integrează influențe din Transilvania, evidențiate prin tratarea ancadramentelor ferestrelor cioplite în stil gotic și îmbinarea acestora cu elemente ale Renașterii. Prin combinarea acestor elemente, Galata devine un moment de sinteză a arhitecturii anterioare din cele trei Țări Românești.
Planul triconic moldovenesc al bisericii include altarul, naosul și pronaosul dispuse în două niveluri. Pridvorul este dotat cu intrări laterale, iar la Galata se regăsește și procedeul specific moldovenesc de reducere a diametrului turlei, precum și o dispunere stelată a bazei acesteia.
Fațada bisericii este acoperită în totalitate de arcade oarbe etajate, extrem de lungi, cu excepția pridvorului, unde arcadele apar în partea de sus. O despărțire distinctă între registrele superior și inferior este realizată printr-un brâu simplu în formă de tor, delimitat de câte un rând de cărămizi care ies în relief din zid.
Ferestrele sunt de formă dreptunghiulară, cu excepția celor de la pridvor, care au arc frânt. Pe absidele bisericii, se remarcă pentru prima dată în Moldova, câte trei ferestre, contribuind la luminozitatea interioară a lăcașului de cult.
În Galata, discuri smălțuite sunt folosite doar la bazele stelate ale turlelor, fiecare având o nuanță de verde în ocnițele de pe lauri.
Toate aceste elemente sunt completate de un alt detaliu specific artei decorative de sorginte montană: alternarea rândurilor de piatră și cărămidă.
În interiorul bisericii, doamna Maria Amirali din Rodos, soția lui Petru Șchiopul, a fost înmormântată în anul 1588, victima unei epidemii de ciumă.
Pe traseul care duce spre Galata, pe partea stângă a drumului, se poate observa Monumentul eroilor de la Galata, ridicat între 1928 și 1930, în memoria combatanților căzuți în Primul Război Mondial.
Monumentul, o structură de beton armat cu baza în formă de pătrat și etaje suprapuse, este plasat pe o placă solidă cu o suprafață de aproximativ 20 m², înfiptă adânc în sol. În această placă se găsește o criptă ce adăpostește osemintele soldaților căzuți în Primul Război Mondial.
Realizat prin contribuția cetățenească, monumentul a fost proiectat de arhitectul Ioan Bălăi, care s-a ocupat și de pictura interioară, iar sculptura a fost realizată de savantul Henri Coandă.
Henri Coandă (1886-1972), inginer român specialist în aeronautică și academician, a fost un pionier al aviației mondiale. În 1910, el a conceput și construit primul avion cu reacție din lume, testându-l în același an. În perioada 1911-1914, a creat mai multe tipuri de avioane de concepție proprie, cunoscute sub numele de "Bristol-Coandă". În 1934, a descoperit efectul care îi poartă numele, cu aplicații în diverse domenii tehnice. Pe lângă activitatea sa în domeniul aviației, H. Coandă se implica în muzică, arte plastice și sport. Era pasionat de violoncel, desen și sculptură, calități care l-au adus alături de C. Brâncuși în atelierul-școală al celebrului sculptor francez Auguste Rodin.
Henri Coandă era activ din punct de vedere sportiv, practicând patinaj, schi, tenis, înot, ciclism și rugby, fiind membru al unei echipe studențești din Paris.
Sursa: Municipiul Iași și împrejurimi (Ministerul Turismului, 1980)
