Ansamblul Rupestru de la Murfatlar

Dinspre centrul comunei, urcă un drum către locul unde se găsește Complexul arheologic de la Basarabi, un interesant punct turistic din perioada feudalismului timpuriu. În vara anului 1957, muncitorii din cariera actuală de cretă au descoperit o mică bisericuță săpată în masivul alb al dealului Tibișirului.

Mai târziu, au fost găsite alte cinci biserici rupestre, câteva ruine ale locuințelor și nouă morminte, împreună cu numeroase unelte.

Locuințele modeste, fie adâncite în pământ, fie ridicate la suprafața terenului și grupate de obicei lângă zidurile refăcute ale cetăților romano-bizantine, sunt cele mai răspândite construcții din secolele X-XIII descoperite până acum în Dobrogea prin cercetări arheologice.

Șase mici biserici rupestre, însoțite de încăperi și galerii funerare, toate cioplite în cariera de cretă de la Basarabi, împreună cu ruinele a două biserici de zid, una găsită la Dinogetia-Garvăn și cealaltă la Niculițel, sunt în prezent cele mai semnificative monumente care ne oferă o imagine despre arhitectura religioasă din secolele X-XIII în Dobrogea. Aceste descoperiri demonstrează că, asemenea altor regiuni din Peninsula Balcanică, micile biserici sau paraclisele, cu plan dreptunghiular, cruciform sau în formă de treflă, au luat locul bazilicilor de mari dimensiuni din epoca romano-bizantină.

Cele mai vechi construcții, datând de la sfârșitul secolului X și începutul secolului XI, și totodată cele mai originale în România, sunt bisericuțele sau paraclisele funerare sculptate în masivul de cretă de la Basarabi. Una dintre aceste biserici, amplasată în partea de sud-vest a complexului rupestru, cea mai remarcabilă din punct de vedere arhitectural, distribuția și ornamentația interioară, a fost în mare parte distrusă, din nefericire. Imediat la est de aceasta, conectate între ele prin trei deschideri, se găsește o altă cameră, păstrată aproape în întregime. Aceasta are un plan în formă de patrulater neregulat, cu fiecare latură având aproximativ 3 metri lungime și o înălțime medie de 2,20 metri. 

Pe latura estică se află altarul, într-o nișă arcuită în partea superioară, flancată de alte două nișe mai mici. Altarul era separat de restul camerei printr-un perete sau o balustradă sculptată în masivul de cretă, din care s-a păstrat doar partea inferioară. În peretele nordic este săpată o intrare, care continuă cu cinci galerii ușor boltite, având dimensiuni între 2,50 și 7 metri lungime, 0,50 și 0,90 metri lățime și 1 și 1,30 metri înălțime, comunicând între ele. Acestea serveau drept loc de înmormântare. În partea stângă a intrării este sculptată figura unui sfânt în nimbul său, împreună cu cruci și o scurtă inscripție în caractere runice. Pe pereții sudic și vestic sunt sculptate alte cruci, semne și două figuri fantastice de balauri, alcătuite din împletituri. Se presupune că întregul interior era vopsit, iar figurile, crucile și inscripțiile sculptate sau incizate erau mai evidente pe un fundal de culoare închisă. Urme de vopsea roșie mai sunt încă vizibile ici și colo.

Cele patru alte biserici săpate în terenul compact de cretă de la Murfatlar sunt grupate în partea estică și au toate un plan simplu dreptunghiular, având fiecare o absidă la est sau sud-est, însă dimensiunile și înălțimile interioare variază de la un monument la altul. Pe pereții lor sunt înfățișate cruci, diferite semne, desene și inscripții scrise în caractere runice, grecești sau glagolitice. Remarcabil este faptul că pe pereții uneia dintre aceste biserici sunt desene care nu sunt asociate cu natura sacră a locului de cult. De exemplu, pe peretele altarului este reprezentat un "țintar", iar sub acesta se află două figuri de cai, dintre care cel din față este în picioare. Pe peretele naosului este înfățișat un alt "țintar", în stânga căruia sunt reprezentați doi cai, fiecare având câte un călăreț. 

La câțiva metri în spatele terenului de cretă și la aproximativ 6 metri vest de intrarea în prima dintre aceste patru biserici mici, sau la 5 metri sub nivelul pragului acesteia, au fost găsite două camere funerare. Pe pereți sunt desenate diverse figuri, scene și grafite, inclusiv cruci multiple, desene schematice de animale (cai, câini, păsări), imagini fantastice cu balauri, figuri geometrice și inscripții scrise în caractere runice.

Chiar dacă cercetarea asupra monumentelor rupestre de la Basarabi nu este finalizată, totuși se pot trage unele concluzii preliminare. Este clar că în ultimele decenii ale secolului al X-lea și la începutul secolului următor, în timpul domniei împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul, exista o mare carieră pentru exploatarea masivului alb, în zona unde este acum cariera de cretă. Această carieră avea ca scop furnizarea de piatră pentru construirea "valului de piatră" din apropiere, sub conducerea statului bizantin, cu angajați locali și alte populații migratoare în Dobrogea. Există o legătură strânsă între cariera de cretă din secolele X-XI și monumentele sculptate din zona ei, cum ar fi bisericuțele, cavourile și galeriile pentru locuit. 

Aceiași lucrători care exploatau cariera au sculptat și monumentele, folosind aceleași unelte, dintre care au fost descoperite șase ciocane de piatră și un topor de fier în carieră. Muncitorii carieriști au dezgolit intenționat anumite porțiuni ale masivului pentru a sculpta bisericuțe, cavouri, galerii și morminte simple. Modul de exploatare a carierei și caracteristicile unei serii de elemente artistice specifice perioadei paleocreștine, precum planul bazilical al bisericuțelor, reprezentarea peștelui, forma crucii, tehnica de sculptură și construcția mormintelor, indică existența unei populații locale mai vechi care a conservat și transmis aceste practici noilor veniți cu care a intrat în contact.

Structura și organizarea internă a unora dintre biserici cioplite în masivul de cretă de la Basarabi dezvăluie meșteri iscusiți care au cunoștințe solide despre monumentele bizantine din aceeași perioadă (dome semicilindrice, dome bizantine "în cruce"). Diverse alte elemente de arhitectură, sculptură sau simplu ornament incizat indică, de asemenea, o influență puternică a artei bizantine. Printre acestea, merită menționate unele reprezentări ale sfinților îmbrăcați în costume bizantine, precum și scena "Nașterea Domnului", cea mai veche și, totodată, cea mai simplă reprezentare iconografică a acestei scene cunoscută până acum în România, împreună cu o serie întreagă de cruci ce demonstrează aceeași sursă de inspirație.

O categorie distinctă de reprezentări de pe pereții monumentelor de la Basarabi o reprezintă marele număr de figuri de cai. În câteva locuri apar și figuri de călăreți. Reprezentările cailor variază în dimensiune și poziție: în picioare, cu capul spre înainte sau înapoi, în galop, stând pe două picioare etc. Prevalența reprezentărilor cailor sugerează în primul rând existența unei populații de stepă, cu cultura și obiceiurile sale specifice, convertită la creștinism nu cu mult timp înaintea datelor monumentelor. Prezența figurilor de cai pe pereții unor lăcașuri de cult și în încăperile funerare poate fi explicată prin persistența vechilor obiceiuri păgâne, posibil cu conotații cultice sau rituale (înmormântarea cailor).

O altă categorie de reprezentări, cum ar fi imaginile fantastice ale balaurilor sau dragonilor, ai căror corpuri sunt alcătuite din împletituri și figuri repetitive, indică influența sau chiar prezența unei populații de origine nordică. Aceeași proveniență nordică este evidențiată și în reprezentările navei sau a labirintului. Aceste figuri ar putea fi asociate lumii vikingilor, fiind legate de traseul comercial care lega diversele așezări scandinave cu Constantinopolul, traversând Marea Baltică prin insula Gotland, continuând pe Neva până la lacul Ladoga, și de acolo spre sud, către Novgorod, cel mai important centru al Rusiei vechi, după Kiev. Mai departe spre sud, traseul continua pe Nipru, ajungând la Kiev, și, ieșind la Marea Neagră, urmând coasta sa vestică până la Bosfor și, în cele din urmă, la Constantinopol.

Un interes deosebit este acordat grafurilor runice, a căror număr depășește 60 de exemplare. Descifrarea acestora este considerată o problemă extrem de dificilă de către specialiști, deoarece nu se cunoaște limba în care sunt scrise.

Plecând de la informația furnizată de scriitorul Walafrid Strabo despre existența, în prima jumătate a secolului al IX-lea, a unor rămășițe ale goților creștini din secolul al IV-lea în teritoriul actual al Dobrogei, care încă mai săvârșeau slujbele bisericești în limba gotică, s-a sugerat ipoteza că runele de la Basarabi ar putea fi de origine gotică.

Sursa: Litoralul românesc al Mării Negre (Ministerul Turismului, 1976)