Comuna Gilău se găsește pe valea Someșului Mic, la intersecția acestuia cu valea Căpușului. Ea reprezintă o localitate cu o istorie bogată, dovezi arheologice identificând urme ale unei așezări din neolitic, care a persistat în perioadele bronzului și fierului. Săpăturile au dezvăluit și vestigii ale unui castru roman, având un rol important în controlul drumului de-a lungul văii Someșului Mic și a văii Căpușului, precum și a accesului din valea Someșului Cald și Rece, alături de castrurile de la Bologa, Gherla și Cășeiu. Aceste fortificații găzduiau trupe din armata Dacia Porolissensis.
Ruinele castrului roman, aflat în parcul castelului, ocupau o suprafață de peste 2 hectare. Inițial construit din pământ, castrul a fost ulterior reconstruit din piatră (210 x 133 m). În vecinătatea sa se găsește o construcție zidită, posibil o baie. Printre descoperirile notabile s-a numărat și o diplomă militară romană din anul 164 d.Hr., expusă în prezent la Muzeul de Istorie din Cluj, reprezentând un document rar și valoros care completează informațiile antice despre Transilvania (în toată Dacia s-au găsit doar 15 diplome militare).
Funcția trupelor staționate în castrul Gilău includea menținerea sub control a populației locale, care, după dovezi materiale existente, era destul de numeroasă în zonă și adesea încerca să se elibereze de sub dominația romană. Chiar și după retragerea romanilor, castrul a continuat să fie locuit, descoperiri de ceramică prefeudală atestând continuitatea vieții comunității autohtone. Există istorici care asociază numele localității cu cel al voievodului Gelu, presupus a fi avut aici unul dintre centrele sale fortificate, unde a încercat să se refugieze în timpul ultimei sale confruntări cu năvălitorii maghiari conduși de Tuhutuni, însă fără succes, fiind capturat și ucis.
Legendele populare relatează că Gelu ar fi fost înmormântat sub un copac în Gilău.
Prima mențiune oficială a localității Gilău datează din anul 1246, când aceasta a devenit proprietatea episcopatului Transilvaniei.
În urma înăbușirii sângeroase a răscoalei țăranilor iobagi de la Bobâlna în 1437, în 1439 a fost dat ordinul de către episcopul Gh. Lepeș să înceapă construcția cetății Gilău. Scopul era supunerea mai ușoară a maselor de iobagi și asigurarea pazei pe rutele de comunicare împotriva turcilor.
În a doua jumătate a secolului al XV-lea, așezarea a evoluat într-un mic oraș (oppidum).
În jurul anului 1500, cetatea a fost transformată într-un castel. În decembrie 1541, aici a fost semnat tratatul dintre Isabella, regenta Ungariei, și Ferdinand de Habsburg, acord prin care acesta din urmă primea coroana regală și câteva orașe din Ungaria și Transilvania în schimbul unor concesii. Acest tratat a servit drept justificare pentru politica de anexare a Transilvaniei de către habsburgi.
Între 1599 și 1601, cetatea Gilău a fost sub stăpânirea lui Mihai Viteazul, acordându-i o importanță deosebită.
La 22 mai 1660, în apropierea localității, au avut loc lupte între Gh. Rakoczi al II-lea, principele Transilvaniei, și turci. După această confruntare, în care sub steagul principele s-au adunat și românii iubitori de libertate, la 7 iunie 1660, Gh. Rakoczi al II-lea a pierit.
După producerea unui incendiu devastator, castelul a suferit daune semnificative și a fost reconstruit în jurul anului 1877.
Inițial, castelul a servit drept reședință pentru Gheorghe Rakoczi I, iar mai târziu a fost ipotecat de Maria Tereza în favoarea lui Gheorghe Bánffy, guvernatorul Transilvaniei.
În anul 1784, Gh. Șincai a înființat o școală sătească în localitatea Gilău.
Sursa: Itinerar turistic Alba Iulia - Cluj-Napoca - Oradea (Ministerul Turismului, 1982)
