Lacul Bălătău, cunoscut și ca Lacul Bolătău, este un lac de baraj natural format în 1883 în Munții Nemira, județul Bacău, ca urmare a prăbușirii unui versant provocată de ploi puternice. Situat la o altitudine de 532 m, la 4 km de Sălătruc, lacul face parte din aria protejată Nemira, fiind clasificat ca monument al naturii.
Lacul Bălătău este unul dintre cele 12 lacuri de baraj natural din România, situat la altitudinea de 530 m, în valea pârâului Izvorul Negru, afluent al râului Uz. Este cunoscut local sub denumirea de Ruptura Bălătăului.
Originea numelui lacului este incertă. O teorie susține că provine din limba maghiară, însemnând „Lacul lui Bala”, în timp ce alta sugerează că derivă din rusă, însemnând „mlaștină”.
Ca importanță, Lacul Bălătău este al doilea din România după Lacul Roșu, deși este puțin cunoscut în literatura științifică. A fost creat în urma unei alunecări de teren în 1883, cauzată de ploile abundente din acea vară, blocând cursul pârâului Izvorul Negru în zona „Rupturile de la Focul lui Ivan”.
Geologic, Plaiul Focul lui Ivan este compus din gresii și alte straturi poroase care au absorbit apă în urma ploilor din 1883, provocând alunecarea terenului. În 1949, zonele afectate erau încă vizibile, după cum a observat geografului Gheorghe I. Năstase.
Lacul rezultat avea inițial o lungime de 1 km, o suprafață de 12 ha și un volum de 500.000 m³ de apă, fiind un lac de baraj natural creat prin alunecarea de strate. Comparativ, Lacul Roșu, format în 1837, are o suprafață de 11 ha și un volum de 600.000 m³.
În primele decenii, lacul a fost puternic colmatat din cauza aluviunilor aduse de afluenți, iar până în anii 1970, dimensiunile sale s-au redus la jumătate. Cu toate acestea, lacul rămânea bogat în pește, în special clean și păstrăv.
La începutul anilor 1980, suprafața lacului era de 4,5 ha, iar adâncimea maximă de puțin peste 3 m. Lacul a fost folosit pentru păstrăvărie, dar cleanul a eliminat păstrăvul. Au fost construite facilități pentru pescari și turiști, însă în timp acestea s-au deteriorat.
S-au făcut încercări de a seca lacul pentru a valorifica peștele, dar tunelul săpat a cedat sub presiunea apei. Barajul a fost refăcut, iar lacul repopulat ulterior.
În 1900, s-a construit o cale ferată forestieră pe valea Izvorului Negru, care a devenit ulterior drum forestier. La începutul anilor 2010, lacul aproape a dispărut, rămânând doar o baltă mică.
Sursa: ro.wikipedia.org
