Domn umblat pe la curtea regelui Franței, Henric al III-lea de Valois şi a mamei acestuia Caterina de Medici și oaspete al dogelui Veneției, domnitorul Petru Cercel (1583-1585) nu a mai găsit potrivit vremurilor sale bătrânul castel al strămoşilor şi a poruncit construcția unei noi reședințe domneşti de foarte mare şi de bună arhitectură cum nota secretarul său Franco Sivori, afirmație întărită în 1585 de francezul Jacques Bongars: Petru Vodă a făcut la Târgovişte un palat mic dar frumos si măreț.
De plan dreptunghiular, cu lungime de 32,5 m şi latimea de 15.5 m, palatul, cu ziduri groase de 1,5 m, orientat nord-sud, era compus din beci, parter şi etaj Parterul îndeplinea funcția administrativă a clădirii iar etajul pe cea particulară, destinată exclusiv familiei domnitoare. Nici pentru parter, nici pentru etaj nu există urma unui acces. Este de presupus un acces diferențiat, pentru etaj o scara paralelă cu zidul de vest, situată deasupra primului gârlici de intrare în beci şi dispărut ulterior pare cea mai plauzibila ipoteză.
Pivnițele, amplasate în axul clădirii, impresionează prin perfecțiunea realizării tehnice. Planul, având forma unui pătrat cu latura de 12 m, se compune din patru compartimente egale, dispuse în jurul unui pilon central de secțiune cruciformă, acoperite fiecare ca bolți semicilindrice. Acestea au avut trei intrări folosite succesiv. Prima, dispusă perpendicular pe latura de vest, cobora pe o pantă lină în lungime de 20 m şi făcea parte organic din clădire. A doua deschisă în jurul anului 1640 este plasat tot pe latura de vest dar paralel, cu accesul dinspre nord, desființând-o pe prima, iar un al treilea acces a apărut în timpul renovării caselor domneşti de către Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi se află pe colțul de sud-est al palatului, cu acces dinspre sud, facilitind legătura cu poarta de pe latura de sud-est a incintei.
Parterul este alcătuit simetric și cuprinde zece încăperi, câte trei de fiecare parte a axului nord-sud, trei la extremitatea nordică și o încăpere mai mare, dispusă transversal, la extremitatea sudică. Aceasta fost impărătiță mai târziu, la sfârşitul secolului al XVI-lea de un zid transversal, obținindu-se, în acest fel, două camere mai mici. De la etaj pornea celebra galerie suspendată, din lemn, care făcea legătura între casa domnească şi balconul bisericii. Acesta era susținul de piloni de zidărie ale caror baze încă se pot observa.
Cele doua clădiri rezidențiale din secolele XV, respectiv XVI deși, construite la mică distanţă unul de celălalt, cca. 3 metri, au funcționat independent până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Legătura între vechile clădiri a fost realizată printr-o boltă de racordare, soluție arhitectonică, ingenioasă și estetică. S-a creat un coridor median care unea la nivelul etajului cele două clădiri, soluție posibilă prin adăugirea nivelului superior peste zidurile din secolul al XV-lea. Pe fațada de est se refac pridvorul ridicându-se şi o loggia cu scară de acces spre grădini iar pe cea de vest, în dreptul primului palat se adaugă o scară de piatră ale cărei fundații se păstrează. Beciul palatului adăposteşte expoziția Lapidarium.
BISERICA MARE DOMNEASCĂ MAICII DOMNULUI
A fost ctitorită în 1584, o dată cu palatul domnitorului Petru Cercel (1583-1585), alături de acesta, spre sud. Lăcaşul poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost realizat in tradiția Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş şi a Mitropoliei Țării Româneşti din Târgovişte, urmând planul cruce greacă înscrisă. Se distinge de bisericile contemporane prin proporțiile sale nemaiîntâlnite până aici, dreptunghiul în ce e se înscrie conturul exterior măsurând 30 x 14 m.
Un element inovativ în arhitectura muntenească este apariția deasupra intrării în naos, a unui balcon (cafas) pentru familia domnească susținut de o boltă descărcată pe doi stâlpi și o colonetă din piatră. Accesul se facea fie direct din palat pe uşa din registrul superior al peretelui de nord al bisericii, aşa numita Punte a Domniţelor, fie pe scara cu balustradă din interiorul naosului.
Prima pictură, de la sfârşitul sec. al XVI-lea sau începutul celui următor, se păstrează parţial în absida diaconiconului şi pe peretele sudic al pronaosului. Interiorul bisericii a fost zugrăvit integral, între anii 1696-1698, la comanda lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) de către o echipă de meşteri în frunte cu grecul Constantinos. Varietatea temelor iconografice, simțul estetic în armonizarea culorilor, ca şi expresivitatea figurilor fac din pictura acestei biserici una din marile realizări ale epocii.
Iconostasul, decorat cu motive vegetale şi zoomorfe expresive, aurite, care poartă stema țării şi anul 1697 a fost comandat de acelaşi domnitor.
Pe peretele de vest al pronaosului a fost zugrăvită cea mai amplă galerie de domnitori munteni care ilustrează, în stânga intrării, la o scară uşor supradimensionată, imaginea domnitorilor: Petru Cercel şi Constantin Brâncoveanu, în ipostază de ctitori, ținând în mână biserica, in spatele cărora se găsesc Neagoe Basarab şi Matei Basarab, iar pe partea opusă de Mihai Viteazul, Radu Şerban, Constantin Şerban, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea. Tot aici se găsesc cavourile, goale acum, ale familiei Matei Basarab, piatra de mormânt a Doamnei Elina († 15 august 1653) şi un fragment din lespedea fiului adoptiv Mateiaș († 16 iunie 1652), elemente de artă funerară realizate de meșterul sibian Elias Nicolai. Din bogatul inventar de odinioară al bisericii cel mai important element păstrat este un clopot turnat la Gdańsk (germ. Danzig) în 1669 de către meşterul Gerhard Benningk şi provenit de la mânăstirea ruinată Clatea-Bucium, de lângă lași, ca danie a lui Constantin Duca, ginerele domnului Constantin Brâncoveanu.
A. BISERICA SF. VINERI (BISERICA SF. CUV. PARASCHEVA)
Biserica Sf. Cuv. Parascheva, Sfânta Vineri, Sfânta Petca sau Biserica Domnească Mică este singurul monument, cunoscut până în prezent, în arhitectura Țării Româneşti datând de la mijlocul secolului al XV-lea, păstrat întreg până astăzi.
Cea mai veche mărturie care atestă existenţa bisericii este un ancadrament din piatră având pe lintou o pisanie-pomelnic, scrisă în limba slavonă, amintind pe clucerul Manea Perşanul şi jupâneasa sa Vlădaia, purtând data de 13 iulie 1517. Se pare totuşi că este vorba numai de menționarea unei reparații și nu de ctitoria monumentului. De altfel acelaşi clucer este amintit mai târziu ca întemeietor al bisericii Sf. Nicolae-Androneşti.
Planul bisericii Sfanta Vineri, întocmai ca cel al bisericii-paraclis, este influențat de trăsăturile generale ale tipului de plan triconc de tip Cozia. Biserica prezintă o singură turlă pe naos şi pridvorul masiv cu două rânduri de arce care inițial avea și un turn-clopotniță astăzi dispărut. La exterior prezintă cărămidă aparentă, decorația constând din arce ale căror arhivolte sunt subliniate cu discuri smălțuite în verde, galben şi brun. Pronaosul adăposteşte mormântul doamnei Bălașa, soția voievodului Constantin Şerban (1654-1656), decedată la 21 martie 1657. Se remarcă piatra funerară împodobită cu elemente vegetale, capete de înger și stema Țării Româneşti încadrată de două coroane. Tot aici se odihneşte jupânita Stanca, nepoata lui Constantin Brâncoveanu († 7 mai 1708). O lespede cu inscripție în versuri din 22 septembrie 1761 este pusă deasupra mormântului lui Şerban Fusea care a reparat biserica în anii 1731-1732.
În imediata apropiere a bisericii se găsesc mai multe morminte: Nicolae Fusea - 1854, paharnicul Nicolae Brătescu - 1858, Mihail Drăghiceanu - 5 februarie 1861, Maria Brătescu - 27 iunie 1882, Matilda Grecescu, logodnica lui Alexandru Vlahuţă - 1 iulie 1883.
B. CASA BALAŞA
Reprezintă o construcție civilă cu valoare de unicat în arhitectura Târgoviştei. Amplasată la Nord de biserica Sfânta Vineri a fost ridicată la 1656 la inițiativa doamnei Bălaşa, soția domnitorului Constatin Şerban (1654-1656). Potrivit pisaniei din piatră încastrată în faţada sudică a clădirii destinația clădirii era: să fie de odihnă creştinilor care cad în nevoie. De altfel preocupările Doamnei Bălaşa pentru binefaceri sunt reținute și în epitaful de pe piatra tombală aflată la biserica Sf. Vineri: Fost-au... săracilor miluitoare... şi a toată sărăcimea (şi) oameni pătimaşi, ca o destoinică ajutătoare. În 1824 azilul funcționa potrivit privilegiului acordat de domnitorul Grigore IV-lea Ghica (1822-1828) după care aici sunt bolnavi pentru tămăduirea patimilor lor.
Planul construcției cuprinde 4 încăperi dispuse în şir pardosite cu cărămidă acoperite cu bolți de tipul în cruce cu muchii teșite. Accesul este asigurat prin două săli atât spre biserica Sfânta Vineri cât și pe latura de nord spre zidul de incintă. Golurile uşilor şi ferestrelor sunt arcuite la partea superioară iar învelitoarea este din şiță pe şarpantă înaltă. La exterior, spre sud de casa Bălașa se mai află ruinele unei clădiri anexe formată din tindă şi două camere din zidărie de cărămidă, posterioară casei Bălașa.
Accesul exterior pentru Casa Bălaşa, respectiv biserica Sfânta Vineri este plasat la Sud de biserică între cele două ziduri de incintă constând într-un mic corp de gardă şi un coridor boltit spre exterior.
A. ANEXELE GOSPODĂREŞTI ŞI CASELE SLUJITORILOR
Singurele informaţii asupra construcțiilor destinate slujbaşilor curţii şi a anexelor gospodăreşti ne-au parvenit din timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Un document din 6 septembrie 1696 menţiona că grajdurile şi slomnul (adăpost deschis pentru vite şi atelaje) situate lângă baia domnească au fost acoperite cu şindrilă. S-au păstrat la nivelul solului două clădiri, din care prima (A) ridicată în timpul domniei lui Matei Basarab, orientată pe axa lungă est-vest prezenta dimensiunile 20 x 9 m, 4 camere pe latura de Sud şi o prispă mărginită la capete de două mici încăperi. Probabil după 1700 i se adauga o scară din cărămidă în colțul de sud-est. A doua clădire (B) prezenta un plan dreptunghiular cu un zid median şi trei ziduri transversale. Se remarcă existenţa unei deschideri de cca. 6 m spre nord-est la punctul de joncţiune cu locuinţa A. Pentru datarea clădirii B în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) menţionăm şi o fereastră de tip brâncovenesc provenită dintr-un perete prăbuşit.
B. CASA DIONISIE LUPU/CASA ARAMA (MUZEUL TIPARULUI ȘI CĂRȚII VECHI ROMÂNEȘTI)
Lângă poarta mare, deschisă în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) pe latura de sud-est, pentru atelaje, a fost adosatä zidului interior de incintă o casă egumenească. Inițiativa construirii acestei case a fost cauzată de cutremurul din toamna anului 1802 care a dus la avarierea grava a Mânăstirii Dealu al cărei egumen era în vremea aceea Dionisie Lupu (1795-1807) ajuns mai târziu Mitropolit al Țării Româneşti. Prin documentul din 27 decembrie 1802 domnitorul Constantin Ipsilanti (1802 - 1806) hărăzeşte Mănăstirii Dealu drept metoh Biserica Sfânta Vineri, teren în Curtea Domnească şi grădinile domneşti. Dintr-un document din 14 aprilie 1803 constatăm că deja se construia: o pereche de case mari, cu case sus, cu odai jos, cu pivniţă, cuhnie şi grajd. Dimensiunile clădirii erau de cca. 27x9m.
Planimetric la beciul cu doua compartimente, puţin adânc, realizat din zidărie în casete, erau ataşate la nivelul parterului două odai de serviciu, magazii şi un coridor pe toată lungimea faţadei de nord. La etaj foişorul spatios în care se ajunge prin scara alipită faţadei de nord, două încăperi amplasate drept dormitoare iar a treia spre vest iar a treia spre vest ca sufragerie dincolo de care era plasată o cămară cu accesul printr-o scară de serviciu adăugată laturii de vest.
În 1889 clădirea a intrat în proprietatea preotului Nicolae Grigorescu Aramă, care o va reconstrui în stil neoclasic. De aici şi provenienta numelui sub care este, mai ales târgoviştenilor, cunoscută clădirea: Casa Aramă. La începutul secolului XX imobilul a fost folosit ca: internat şcolar particular, local al poliţiei oraşului iar în timpul Primului Război Mondial a fost sediu comandamentului german de ocupație-1916- -1918.
Proiectul de conservare şi restaurare a unor obiective ale curţii domneşti din Târgovişte, derulat între anii 2008-2010, a permis reconstruirea clădirii, la scara 1:1, Fotografia de la 1867, când Carol Pop de Syathmary a surprins, din Turnul Chindiei şi vechea casa a lui Dionisie, pe fundalul panoramic al zonei de sud-est a oraşului, a fost, în acest context, de mare ajutor. La parter, în acest moment, funcționează Muzeul Tiparului și Cărții Vechi Româneşti. Unic în ţară prin valuarea documentar istorică şi artistică a exponatelor, acesta găzduieşte în primul rând rezultatele tiparniței instalată la Mănăstirea Dealu, la comanda domnului Radu cel Mare (1495-1508), de călugărul muntenegrean Macarie şi prima carte tipărită în Țara Românească: Liturghierul (1508), precum şi Octoihul slavon (1510) şi Tetraevanghelul slavon.
Text preluat din panoul de prezentare afișat în curte.
//
Curtea Domnească, cea mai importantă colecție muzeală din oraș, reprezintă atracția centrală a municipiului. Ansamblul cuprinde Curtea Domnească, Biserica Adormirea Maicii Domnului (Domnească Mare), Biserica Sf. Vineri (Domnească Mică) și Turnul Chindiei.
În ultima parte a secolului al XVI-lea, Mircea cel Bătrân a construit primele case domnești în Târgoviște, păstrându-se parțial zidurile clădirii și subsolul cu ziduri groase de aproximativ 2,5 m.
Complexul a fost extins și a dobândit strălucire în timpul domniei lui Petru Cercel (1583-1585), care a mutat capitala Țării Românești la Târgoviște. A adăugat o clădire nouă cu etaj, parterul fiind destinat slujitorilor, curtenilor și cancelarilor. La etaj, se aflau spațiile domnitorului, ale familiei și o sală mare pentru consfătuiri ale divanului.
Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, era un tânăr cult, frumos și talentat, cunoscător al mai multor limbi și poet în limba italiană. A călătorit în Franța, solicitând sprijin la curtea lui Henric al III-lea pentru a obține scaunul domnesc. Adoptând obiceiuri franceze, precum purtarea unui cercel cu un mărgăritar în ureche, Petru Cercel a cucerit curtea franceză, obținând sprijinul regelui în fața sultanului de la Constantinopol. După doi ani de negocieri, a reușit să ocupe scaunul domnesc al Țării Românești.
Avea mari proiecte pentru extinderea orașului Târgoviște, dar a reușit să finalizeze doar o mică parte din ele.
Finalizând Mitropolia și construind palatul domnesc, a adus apă în oraș de la o depărtare considerabilă. De asemenea, a dispus să se toarne tunuri de bronz, inspirate de cele din Arsenalul din Veneția (un exemplar cu inscripția domnitorului fiind expus la Muzeul Militar Central din București).
Pentru finanțare, a contractat mari împrumuturi la Constantinopol și a preluat datoria predecesorului său, Mihnea, crescând astfel semnificativ impozitele. Aceste acțiuni au generat o atmosferă nefavorabilă în țară și la curte, iar Petru a primit ordin să se prezinte în fața sultanului. Conștient de gravitatea situației, și-a adunat bogățiile (43 de care pline) și a pornit către Ardeal cu o mică oaste.
În timpul călătoriei, la trecerea în țara Bârsei, ostașii i-au prădat averile, iar guvernatorul Ardealului i-a confiscat 125.000 de galbeni. După ce a fost arestat lângă Mediaș și închis în cetatea de la Hușt, în Maramureș, Petru a reușit să evadeze după șapte luni, coborând pe o funie. S-a refugiat mai întâi în Roma, unde a primit sprijinul Papei, apoi în Franța. Aici, a reușit să-și recâștige încrederea regelui și a decis să-și încerce din nou șansa.
Ajuns la Poartă, s-a întâlnit cu Mihnea, care și el revendica tronul Țării Românești. Din păcate, având un capital mai mare, Mihnea a avut succes în final.
Petru Cercel a fost închis la Edicule, în închisoarea denumită și "celor șapte turnuri". După câteva luni, sub pretextul că este surghiunit în insula Rhodos, a fost sugrumat pe o corabie.
Acoperișul clădirilor Curții Domnești era realizat din țiglă smălțuită, prezentând diverse culori. Fântânile și grădinile amenajate în terase aveau asemănări cu cele găsite în curțile domnitoare din Europa în acele vremi. Apartamentele emanau lux și opulență, înconjurate de ziduri înalte. Înconjurat de artiști francezi și italieni, care-l însoțiseră din ordinul lui Henric al III-lea, Petru Cercel își propunea să transforme orașul său într-o capitală asemănătoare celor din Europa de Vest.
În 1595, în timpul luptelor lui Mihai Viteazul pentru eliberarea Târgoviștei de sub ocupația turcilor, precum și în 1610, când oștirea lui Gabriel Báthory, principele Transilvaniei, a jefuit orașul timp de trei luni, curtea domnească a suferit consecințe semnificative.
Matei Basarab a reconstruit curtea din Târgoviște, conectând cele două structuri printr-o boltă de racordare și creând un cor-con median. Logiile și pridvorul deschis au fost adăugate pe latura de răsărit. Încăperi precum sala de recepții au fost împodobite cu plăci de ceramică, iar zidul de incintă a fost dublat. După moartea lui Basarab, palatul a fost distrus la ordinul turcilor.
După 35 de ani, Constantin Brâncoveanu a preluat conducerea țării și a obținut aprobarea sultanului pentru reconstruirea palatului domnesc, fortificațiilor și foișorului. A adăugat o bogată ornamentație în stilul său caracteristic. Moartea cumplită a domnitorului a adus jale și asupra curții domnești din Târgoviște, care a fost lăsată în paragină și s-a ruinat.
Turnul Chindiei, datând din a doua jumătate a secolului al XV-lea în vremea lui Vlad Țepeș, a fost construit ca turn de observație, pază și apărare. Flacăra aprinsă la Chindie, de unde își trage numele, era vizibilă în tot orașul, oferind supraveghere asupra împrejurimilor între zi și noapte.
În 1840, pictorul francez Michel Bouquet a surprins ruinele turnului într-un desen, devenind singura mărturie a aspectului său anterior reparațiilor realizate de Gh. Bibescu și Barbu Știrbei, care au modificat inițiala înfățișare.
Turnul Chindiei, înalt de 27 m și cu un diametru de 9 m, este format dintr-o bază din piatră pe două nivele, fără ferestre și cu creneluri. După restaurare în 1847-1851, au fost adăugate alte două etaje cilindrice, prevăzute cu ferestre și balcoane sprijinite de console de piatră profilată. O scară interioară în spirală, cu 122 de trepte, urcă spre platforma superioară apărată de creneluri, oferind o perspectivă asupra orașului și împrejurimilor. În interiorul turnului, la fiecare nivel, găsim "Expoziția Vlad Țepeș" și "Expoziția Dracula", personajul creat de Bram Stoker.
Nicolae Bălcescu, în 1847, descria Turnul Chindiei ca pe o rămășiță tristă și singuratică a celebrei Curți Domnești, iubita de români ca un monument ce le vorbește despre trecutul lor glorios. Martor al triumfurilor și al vremurilor de glorie, turnul a fost privitor la toți voievozii vestiți în pace și război.
Biserica Domnească Mare a fost edificată de către Petru Cercel în 1583. Proiectul său, finalizat în doar 6 luni, a mobilizat mii de muncitori zilnic. Supusă unui incendiu, a fost restaurată în perioada lui Constantin Brâncoveanu, inclusiv prin aplicarea unei noi zugrăveli, fragmente ale căreia se remarcă în prezent doar în nișa din dreapta altarului. În secolul al XVIII-lea, a fost din nou distrusă în urma unui cutremur. În 1965, restaurarea i-a redat aspectul original.
Configurația bisericii formează o cruce greacă încadrată. Pridvorul este susținut de coloane, iar exteriorul este împărțit în două niveluri egale printr-un brâu ornamentat. Pronaosul adăpostește mormintele familiei lui Matei Basarab. Tabloul votiv, complet, reprezintă toți ctitorii voievozi ai lăcașului. Naosul dispune de un balcon cofos, iar intrarea directă în palat se face prin ușa din peretele nordic. Scara de piatră din 1697 permite accesul și din naos. Tâmpla din lemn este ornamentată în stil brâncovenesc. Picturile aflate pe pereții absidelor laterale ale altarului, dispuse pe trei straturi, oferă o perspectivă asupra evoluției decorative.
Biserica Domnească Mică (Sf. Vineri) este o componentă esențială a complexului Curtea Domnească și a fost construită în jurul anilor 1450, fiind renovată în 1656. Inițial, a funcționat ca loc de închinare până la construirea bisericii noi. Accesul principal în naos este asigurat de un pridvor deschis, iar fațadele sunt împodobite cu arcade și discuri ceramice. La intrarea sudică, se găsește cea mai veche pisanie păstrată, în stil gotic ardelenesc, datată în 1577. Mobilierul vechi include o jilț domnească brâncovenească cu stema Țării Românești. Sinan Pașa a transformat biserica într-un bastion de cetate, înconjurând-o cu un zid dublu înalt, după cucerirea orașului Târgoviște în 1595. În chiliile bisericii, Doamna Bălașa, soția lui Constantin Șerban, a fondat un azil pentru săraci și bătrâni. Biserica găzduiește mormântul Doamnei Bălașa.
Conform legendei, Biserica Domnească Mică atrage mulți credincioși, în special în Vinerea Mare dinaintea sărbătorilor de Paști, iar cei care participă la slujbă se spune că se vindecă de orice boală.
Sursa: București-Brașov pe variante (Ministerul Turismului, 1976)
